MONOGRAFIA

COMUNEI FINIŞ

JUDEŢUL BIHOR

Întocmit: ing. Vaida Mariana

1998

"Fiecare loc de pământ are o poveste a lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o auzi şi trebuie şi un dram de iubire ca s-o înţelegi."

Nicolae Iorga

"În fiecare om, în fiecare familie, în fiecare sat sălăşluieşte o istorie, istoria în care şi-ar fi dorit să se regăsească fiecare."

1. Cadrul istoric

Comuna Finiş este aşezată în vestul României, în partea de S-V a judeţului Bihor, în zona de contact a depresiunii Beiuşului cu Munţii Codrului, întinzându-se pe o suprafaţă de 10740 ha.

Este alcătuită din patru sate şi un cătun: Finiş, Fiziş, Ioaniş, Şuncuiuş şi Brusturi.

Satul Finiş este aşezat de-a lungul pârâului Finişul Mare, este înconjurat de dealuri premontane, la S-V fiind limitat de Munţii Codrului. Celelalte sate sunt aşezate în vestul comunei. Cătunul Brusturi se găseşte amplasat în sudul comunei.

Satul Finiş este străbătut de pârâul Finişul Mare, afluent al Crişului Negru, care izvorăşte din Munţii Codrului (vârful Bălăteasa) având o lungime de 23 km; are trei izvoare: Bălăteasa, Izbuc şi Brusturi.

Comuna are legătură rutieră cu oraşul Beiuş şi comunele învecinate printr-o şosea asfaltată; are şi legătură de cale ferată pe ruta Vaşcău-Oradea prin haltele Finiş şi Ioaniş.

Este învecinată la E cu comuna Tărcaia, la N-E cu oraşul Beiuş, la N cu comuna Pocola, cu comuna Uileacul de Beiuş la N-V şi comuna Şoimi la V. În S şi S-V se învecinează cu judeţul Arad, fiind despărţită de aceasta de Munţii Codrului.

2. Datarea localităţii

La început, pe teritoriul comunei locuiau români, dar de-a lungul anilor, alături de ei s-au aşezat maghiarii, ambele naţionalităţi trăiesc în frăţie.

Din cele mai îndepărtate timpuri, pe teritoriul satului Finiş locuiau dacii liberi, populaţia autohtonă dacă de pe teritoriul Bihorului nefiind cuprinsă în Imperiul Roman. Între secolele VII-XI, pe acest teritoriu au existat comunităţi româneşti care au dăinuit şi în timpul migraţiilor popoarelor migratoare şi după trecerea lor. Aceste comunităţi s-au caracterizat prin viaţa economică şi social-culturală foarte puternică constituind voievodatul lui Menumorut, puternic bastion al luptei românilor pentru neatârnare. Deci aşezările româneşti de pe teritoriul Finişului continuau neîntrerupt cultura dacă, menţinându-se în ciuda vicisitudinilor timpurilor.

În secolul al XII-lea, Finişul ca şi întreg Bihorul, este transformat în comitat de către regatul feudal maghiar, primul comitat fiind atestat în anul 1111. Locuitorii autohtoni români au continuat să existe în cadrul obştilor săteşti.

Năvălirea tătarilor în anul 1241 au lovit şi frânt procesul de feudalizare slăbind dominaţia maghiara şi favorizând consolidarea elementelor autohtone româneşti. Documentele amintesc despre existenţa Districtului româesc al Beiuşului, unde era înglobată şi comuna Finiş, ca forţă proprie de organizare autohtonă.

Istoricul localităţii Finiş se împleteşte strâns cu istoricul cetăţii cu acelaşi nume, aşezată la hotarul satului Finiş, pe vârful unui pisc, cetate din care, din păcate, mai sunt doar ruinele. Anonimus, notarul regelui Bela al IV-lea, menţionează în cronica "Gesta Hungarorum" că această cetate a fost construită de Menumorut din lemn, şi reconstruită din piatră în timpul regelui Bela al IV-lea, imediat după năvălirea tătarilor (1241). Prin poziţia sa strategică cetatea apăra calea de acces spre 0radea şi părţile S-V ale Transilvaniei, dar în acelaşi timp centrele argintifere din zona Beiuşului precum şi minele de fier şi aramă de la Băiţa şi Pietroasa. În timpul domniei lui Bela al IV-lea în cetate aveau loc consfatuiri între conducătorii maghiari.

Cetatea, azi ruine, e alcătuită dintr-un complex de trei turnuri, unul fiind mai înalt, acesta este vizibil din comună. Zidurile sunt construite din bolovani colţuroşi şi masivi, zidurile sunt 1a 6-9 m unul de altul şi sunt înconjurate de şanţuri de apărare.

Documentele istorice arată un singur asediu al cetăţii în anul 1249, când satul a fost asediat fără succes de voievodul Transilvaniei. Documentele din 23 mai 1249, constituie un adevărat ultimatum adresat apărătorilor cetăţii, deosebit de valoros deoarece atestă existenţa populaţiei româneşti în Bihor. Prin acest document Voievodul Transilvaniei, Roland, garanteaza românilor din cetatea Finişului retragerea liberă, în aşa fel încât nici el, voievodul, nici ungurii nici valahi să nu-i atace.

Comuna Finiş este pentru prima dată atestată documentar în anul 1291, cu numele de Feneş, când localitatea împreună cu cetatea era propriutate a episcopului de Oradea. După pârjolul tătarilor la 1257, episcopul Vicenţiu începe zidirea cetăţii

În "Dicţionarul Localităţilor din Transilvania" se precizează că primul nume al acestei localităţi este de Feneş (1291), iar în 1552 apare maghiarizat - Felso-Feneş. Forma românească a toponimului Finiş provine din cuvântul latin "finis"' care înseamnă "sfârşit", graniţă, capăt. De fapt documentele istorice dovedesc că Finişul, ca aşezare de graniţă, se întindea între principatul Transilvaniei şi părţile ungureşti.

Cetatea Finişului este amintită sub această denumire în toate documentele medievale. O singuiră dată când regele Ferdinand I o donează lui Francisc Bary e denumită în limba maghiară "Bela-Var". Adevărat castel feudal, cetatea este o fortificaţie medievală de refugiu şi apărare. Întruneşte toate calităţile de defensivă: vedere, obstacol şi adăpost, fiind accesibilă numai dinitr-o parte. Este de remarcat faptul că Mihai Viteazul în drumul său spre Viena a poposit în cetatea Finişului timp de două zile. În lucrarea "Şcolile din Beiuş între 1828-1829" Pavel Constantin aminteşte că "la noiembrie 1599 Mihai Viteazu pune stăpânire pe cetatea Finişului". Documentele istorice arată rolul important al cetăţii în luptele cu turcii şi în răzmeriţa curuţilor.

Năvălirile turceşti sunt tot mai frecvente în Transilvania, respectiv şi în Ţara Beiuşului, între anii 1595-1618, ei ţintind ocuparea cetăţii Finişului. Pericolul turcesc creşte an de an şi în 1661 această cetate cade sub ocupaţie turcească, ocupaţie care va dăinui timp de 30 de ani. Turcii au impus multe dări în satele comunei intensificând exploatarea. Beiuşul şi comunele din jur făceau parte din paşalâcul de la 0radea.

În timpul ascensiunii imperiului Habsburgic, 30 iulie 1686, turcii sunt alungaţi din cetate de contele Cerbeli, la plecare aceştia o distrug. Începând cu această dată Finişul schimbă jugul turcesc cu cel austro-ungar. În Transilvania se formează patru domenii habsburgice, printre ele numărându-se şi cel al Beiuşului, în aceasta incluzându-se şi Finişul.

După războiul curuţilor în 1711, austriecii ordonă dărâmarea cetăţii, deoarece aici au fost constituite baze de operaţii ale curuţilor. După cucerirea Bihorului de trupele austriece prima însemnare a localităţii Finiş se află într-o conscriere a comitatului Bihor datând din anul 1552, în care se precizează că la această dată în Feneş, împreună cu satul Fiziş existau 28 de porţi, cu două familii la o poartă.

În documentele ulterioare populaţia Finişului apare modificată şi amestecată, alături de români se aşează ungurii. Autorităţile austro-ungare încă de la ocuparea acestor ţinuturi, au dus o politică de deznaţionalizare a populaţiei româneşti prin diverse mijloace.

Populaţia românească a ripostat cu tărie: "calvinii vor să determine populaţia să treacă la noua religie". Populaţia română şi-a păstrat vechea religie.

În anul 1715 într-un registru cu bunurile iobagilor din Finiş apare un număr de 17 familii. Locuitorii purtau numele de Sudrugeanu, Giurgiu Toma Petruţ, Boroş Stanciu.

Din alte arhive ale statului 0radea, reiese că în anul 1721 în Finiş erau 28 familii, iar în 1778 Finişul număra 29 de iobagi, 128 familii de jeleri cu casă şi 6 jeleri fără casă.

În anul 1781 episcopul de Oradea, Moise Dragoş, care era un îndârjit sprijinitor al înfiinţării şcolilor româneşti din Bihor obţine domeniul din Beiuş prin diploma împăratului Iosiv al II-lea. În anul următor din fondul domeniului Episcopiei greco-catolice Oradea şi al episcopului Ignatie Daraban, la marginea satului Finiş, spre ruinele cetăţii, începe construirea unei mori de hârtie, singura din comitat, construcţie ce se va finaliza în anul 1789. Moara numită de piporus producea patru sorturi de hârtie: cerată, de cancelarie, bibrele şi hârtie de conceput. Locuitorii comunei erau angajaţi zilieri la moară. Muncile de întreţinere erau făcute de iobagi în contul robotei.

Din chestionarul statistic etnografic reiese că au fost ani de foamete în Finiş (1813-1816) - ani în care au murit de foame 37 persoane.

Despre ocupaţiile finişenilor în acest timp ne vorbeşte istoricul Kocacs Iosif în lucrarea "Desfiinţarea relaţiilor feudale în Transilvania" - în care menţionează că "finişenii cultivă pământul cu boii, cei mai mulţi cu sapa, fac comerţ cu animale mari şi lucrează la moara de hârtie pe lângă cele patru mori de făină, la pădure, la vii, în livezile de pruni; se ajută reciproc".

Bihorul, făcând parte din Ungaria, este antrenat în revoluţia de la 1848. "În anul 1848 s-au şters obligaţiunile feudale printr-o lege adusă de dieta de la Pozsony-Bratislava" În urma acestei legi iobagii şi jeleri cu pământ urbarial se puteau considera în principiu "proprietari ai laturilor urbariale folosite". Legea agrară din 1848 dă o lovitură grea raporturilor vechi feudale dintre nobili şi ţărani.

La 10 ianuarie 1850, prin ordonanţa guvernatorului civil-militar al Transilvaniei - Ludwig Wolgemuth - se recunoaşte valabilitatea desfiinţării iobagiei şi faptul că laturile urbariale formează proprietatea inalienabilă a foştilor iobagi şi jeleri, fără nici o despăgubire a proprietarilor din partea foştilor stăpâni.

În urma dispoziţiilor date de regulamentul de organizare a comitatului Bihor din anul 1904 se formează 17 plase, care erau împărţite în notariate. Finişul era notariat.

La începutul secolului XX se trece la maghiarizarea populaţiei, în şcoli se preda în limba maghiară, se maghiarizează numele populaţiei. Autorităţile austro-ungare, încă de la ocuparea acestor ţinuturi româneşti, au dus o politică de deznaţionalizare a populaţiei româneşti prin diferite represalii; la care însă românii au ripostat cu tărie.

Înfrângerea Austro-Ungariei în primul război mondial a deschis calea spre independenţa naţională. În anul 1918 la Oradea se constituie Consiliul Naţional Român, şi în toate comitatele şi plasele şi comunele Bihorului - Consilii şi Gărzi naţionale româneşti. Astfel s-a format Consiliul Naţional din Beiuş, condus de Dr. Ioan Ciordaş, consiliu la care a participat şi populaţia românească din Finiş. La 28 noiembrie 1918 în asociaţia culturală "Casina Română" din Beiuş, s-a desfăşurat o importantă manifestare politică de susţinere a Unirii Transilvaniei cu România, ţăranii din Finiş participând şi la această manifestare. La această manifestare au fost aleşi delegaţi pentru Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia, din Finiş fiind desemnaţi să participe Miculae lui Onuţ, Todere Vutu şi Ioan al Torni.

În timpul celui de-al doilea război mondial, în condiţiile întoarcerii armelor împotriva Germaniei fasciste, în zona Beiuşului şi pe teritoriul comunei Finiş au acţionat forţele militare sub denumirea de "Grupul Crişul" ce avea în componenţă Batalionul regional nr. 21 "Codrui", care a acţionat în perimetrul comunei Finiş şi compania de grăniceri condusă de căpitanul Tabacu.

În prezent comuna s-a dezvoltat mult, schimbându-şi radical înfăţişarea, casele vechi din bârne, lipite cu lut şi acoperite cu paie au fost înlocuite cu arătoasele case cu etaj din cărămidă sau bolţari cu porţi acoperite; în comună există şi un bloc destinat specialiştilor care lucrează în învăţământ, poliţie sau în alte domenii de activitate.

b) Condiţiile fizico-geografice

1.Clima

Teritoriul comunei are o poziţie climatică de adăpost, fapt care rezultă din toate datele elementare climatice.

Întrucât comuna este situată în apropierea oraşului Beiuş unde se fac diverse măsurători meteorologice, am folosit datele acestei staţii.

Astfel suma anuală a radiaţiei globale este de 110 kcal/cm² valoare medie care s-a determinat pe baza nebulozităţii care aici este mai mare decât în câmpii.

Temperatura medie anuală trece de 10°C (10,5°) care arată caracteristica climei temperate. În luna ianuarie temperatura medie a anului este de -2°C, bineânţeles că această valoare scade în munte până la -3, -4°C. Temperatura medie a lunii iulie are valoarea 17-18°C.

Deşi se face o deosebire între zona depresionară şi cea muntoasă, în ultima zonă valoarea temperaturii scade doar cu 1° - 2°C faţă de prima. Amplitudinea anuală este de 19-20°C.

Cantitatea de precipitaţii are valoarea de 700-800 mm pe an fiind aduse de vânturile vestice. Desigur că există deosebiri anotimpuale lunare ca şi altitudinile în privinţa cantităţilor de precipitaţii căzute.

Masele de aer: - cele sudice sunt mai frecvente cu o proporţie de 28% în decembrie şi 17% în august. Aceste vânturi sudice sunt condiţionate de activitatea ciclonilor din bazinul Adriaticcare se îndreaptă spre nord prin depresiunea Panonică afectând şi această zonă. Frecvenţa vânturilor creşte odată cu începutul toamnei, devine dominantă în timpul iernii şi se atenuează pe perioada de vară.

- cele de vest variază între 20,3% în octombrie şi 8% în februarie. Acestea sunt considerate de I.O. Berindei brize de munte.

- cele de nord au o frecvenţă mai mică, cuprinsă între 14% în martie şi 8% în februarie. Şi ele sunt condiţionate de anticiclonul nord-european sau a brâului de maximă presiune ce se stabileşte între anticiclonul ruso-siberian şi cel azoric.

Mai sunt câteva elemente climatice intersante de adăugat:

- numărul anual al zilelor de îngheţ este de 110 zile, iar numărul zilelor de iarnă pe an cu temperaturi maxime de 0°C şi sub această valoare este de 30-35;

- numărul anual al zilelor de vară cu temperaturi maxime de 25°C este de 80 de zile, iar numărul zilelor tropicale cu temperaturimaxime de peste 30°C este de 20 de zile;

- durata de strălucire a soarelui este cuprinsă în jur de 2000 ore pe an cu diferenţele inerente între munte şi depresiune. Aceste valori sunt deosebit de importante pentru cultura plantelor.

- nebulozitatea anuală medie este de 5,6 cu valori maxime în decembrie (7,2) şi minime în august (4,0);

Luând în considerare toate aceste elemente pe teritoriul comunei vom deosebi două tipuri climatice: clima dealurilor premontane şi clima munţilor.

Clima dealurilor premontane

Această climă este condiţionată de ascensiunea aerului umed din vest şi de intensificarea dezvoltării norilor. Datorită fragmentării reliefului, iarna are loc pe văi şi în depresiuni acumulări de aer rece, în timp ce pe părţile mai înalte ale reliefului se cantonează mase de aer mai calde. În dealurile premontane apare un microclimat caracteristic care se reliefează prin temperaturi mai ridicate iarna, rezultând apariţia vegetaţiei termofile. Clima dealurilor este favorabilă dezvoltării pădurilor de foioase.

Clima munţilor

Munţii sunt supuşi tot timpul circulaţiei dominante a ciclonilor vestici şi advecţiei maselor de aer temperat maritim. Clima munţilor se caracterizează printr-un regim mai moderat al oscilaţiilor temperaturii aerului. Temperatura medie anuală se menţine pozitivă, ceea ce permite dezvoltarea vegetaţiei forestiere.

Munţii Codrului sunt acoperiţi des cu nori rezultând cantităţi mari de precipitaţii 750-800 mm pe an.

Elementele climatice vor fi redate în tabelul numărul 1.

Tabelul numărul 1

Elementele mai sus prezentate sunt înregistrate la staţia Beiuş – 197 m, lat. 46°40’; long. 22°21’.

2. Altitudinea medie a localităţii

Comuna Finiş este aşezată într-un cadru deosebit de pitoresc la o altitudine medie de 553 m, pe malul stâng al Crişului Negru.

3. Tipuri de soluri

Principalele tipuri de soluri prezente în comună sunt cele brune, brun-roşcate de pădure, argiloase şi nisipoase.

Solurile brune şi brun-roşcate de pădure le găsim în zona pădurilor de foioase şi în apropierea lor, cele argiloase în regiunea dealurilor premontane care străjuriesc comuna de-o parte şi de alta; solurile aluvionare şi nisipoase le găsim în lunca Crişului Negru.

Hidrografia

Reţeaua hidrografică a teritoriului comunei Finiş este colectată de Crişul Negru care curge pe distanţa de 7,5 km pe teritoriul comunei. În depresiunea Beiuşului Crişul Negru şi-a format o reţea fluviatilă dendriformă cu o asimetrie pe dreapta de unde primeşte majoritatea afluenţilor.

Afluenţii de stânga care ne interesează şi pe noi drenează masivul Codru Moma, care este format din şisturi cristaline acoperite din roci permiene, roci eruprtive şi ce este mai important din punct de vedere hidrografic din calcare jurasice şi triasice suspendate, puternic carstificate.

Crişul Negru izvorăşte din Munţii Bihorului şi anume de pe versantul nordic al Vîrfului Cucurbăta de la altitudinea de 1460 m, în apropierea izvoarelor Arieşului Mic.

Pe teritoriul comunei la 40 km de izvor, panta de scurgere este cuprinsă între 2,0 – 2,5 m/km, această pantă crescând după ce părăseşte depresiunea Beiuşului, prin cheile epgenetice Pietrani – Borz săpate în calcare triasice.

Unul dintre afluenţii de stânga ai Crişului Negru este Finişul Mare cu o supafaţă bazinală de 87 km² şi o lungime de 23 km. Finişul Mare izvorăşte de sub vârful Bălăteasa la o înălţime de 926 m.

După ce valea Bălăteasa s-a unit cu Valea Ursului formând râul Finişul Mare, acest râu curge spre nord până intră în defileul Finişul Mare creat în culmea Cetăţeaua, luând direcţia vest-est, după ce scapă din defileu are iarăşi o direcţie nordică trecând prin satul Finiş, după care se varsă în Crişul Negru.

Trebuie amintit un fenomen foarte important care s-a petrecut cu ani în urmă când râul Finişul Mare a transportat o cantitate mare de pietriş, barându-şi pur şi simplu gura de intrare în Crişul Negru, astfel locul de vărsare este în aval de cel iniţial cu 3-4 km. Este un fapt care arată divagările râurilor din lunca Crişului Negru, însuşi Crişul formându-şi mari meandre.

Alţi afluenţi ai Crişului Negru sunt: Valea Cădăreştilor (5 km lungime), Valea Şerpoaia (5 km lungime), care trece prin micul bazin depresionar Fiziş, adăpostind localitatea cu acelaşi nume, şi se varsă în Criş lângă localitatea Ioaniş, un afluent mai mare este Valea Mare împreună cu Valea Pontului, care trec prin localitatea Şuncuiuş.

După cum se observă râurile din Codru, deşi întrunesc condiţiile necesare pentru a alimenta Crişul cu ape bogate, ele au un aport mai slab datorită suprafeţelor bazinale mici.

Mai sunt de amintit micile depresiuni – polii, Tinoasa şi Brătcoaia, care în timpurile ploioase conţin mici lacuri dar care imediat dispar în anotimpurile secetoase. În schimb râurile amintite sunt permanente, ele seacă numai în perioadele deosebit de secetoase.

Din cadrul apelor subterane, apele suprafreatice apar mai ales primăvara şi toamna, dar în zonele montane ele apar în tot timpul anului. Apele subterane în masivul Codrului sunt cantonate în roci cristaline cu o circulaţie subterană intensă, debitele specifice variind între 2 – 8 l/s/km², iar direcţia de înclinare generală a orizonturilor acvifere captive este NE-SV. Densitatea reţelei hidrografice de suprafaţă este de 0,7 – 0,9 km/km².

Tipul de alimentare a râurilor este pz – s (pz – procentul alimentării din scurgerea superficială 40 – 50 %, s – subteran 10 – 35 %).

Topirea zăpezilor determină apariţia perioadelor apelor mari de primăvară, iar alimentarea pluvială este caracteristică în lunile mai-iulie. În bazinul Finişului Mare scurgerea maximă se formează din ploi, iar scurgerile minime au loc iarna şi în perioada de vară-toamnă.

Temperatura medie anuală a apei din râuri este de 9°C. Fenomenele de îngheţ încep în decembrie şi sfârşesc în februarie. Turbiditatea medie a râurilor este cuprinsă între 100 – 126 g/m³, iar în privinţa caracteristicilor hidrochimice sunt de amintit că râurile sunt bicarbonatate cu o mineralizare medie de 200 – 400 mg/l şi că apele au o duritate de 8,4 – 16,8 GD (grade germane).

În final trebuie arătat că aceste ape sunt folosite ca resurse se apă fie în alimentaţie, fie în diferite alte scopuri.

Se poate concluziona că râul Finiş se varsă foarte rar datorită faptului că el este oarecum îndiguit de terasamentul fostei căi ferate forestiere, iar pe de altă parte de îndiguirile făcute de cetăţeni cu scopul apărării caselor, însă cu o mai mică rezistenţă aşa cum s-a dovedit la înundaţiile din anii 1970 şi 1975.

Datorită celor spuse mai sus, se ajunge la concluzia de a îndigui râul Finiş, că este o necesitate reală îndiguirea completă şi trainică a râului.

4. Suprafaţa

Suprafaţa totală a comunei este de 10470 ha. Repartizarea ei pe sate şi categorii de folosinţă este redată în tabelul numărul 2.

Tabelul numărul 2

5. Resurse naturale

Teritoriul comunei Finiş nu are bogăţii de mare importanţă, totuşi trebuie amintit că în partea centrală a munţilor Codru-Moma se găsesc rezerve de uraniu şi molibden încă neexploatate. Dintre formele de uraniu care se găsesc în cantităţi mai mari în rocile acide amintim: U²³⁸, U²³⁴, U²³⁵.

Pe urmă mai trebuiesc amintite pietrişurile şi nisipurile exploatate local în lunca Crişului, acestea sunt folosite în construcţii. Tot în construcţii se folosesc diferite roci exploatate tot pe plan local în zona crestei Cădăreştilor: conglomerate, calcare compacte, gresii.

Pădurea şi izvorul uşor sulfuros de la "Fântâna Popii" ar încheia în mare resursele naturale ale comunei.

1. Populaţia totală

Populaţia totală a comunei este de 3869 de cetăţeni. Repartizarea lor pe sexe este de 1915 bărbaţi şi 1954 femei.

Repartizarea lor pe sexe şi categorii de vârstă este prezentată sugestiv în tabelul numărul 3.

Tabelul numărul 3

Analizând tabelul mai sus prezentat observăm că ponderea copiilor sub 14 ani este de 24,6%, a tineretului între 14-24 de ani 15,1%, a celor între 25-50 de ani 29,5% şi cei peste 50 de ani în proporţie de 30,8%.

Din punct de vedere al repartizării populaţiei pe sexe, bărbaţii reprezintă 49,5%, iar femeile 50,5%.

Din analiza datelor privind numărul celor născuţi începând cu anul 1994 am centralizat următoarea situaţie:

Tabelul numărul 4

Datele din tabel arată că numărul celor născuţi înainte de 1989 este mai mic decât numărul celor născuţi după 1989.

Comparând şase ani înainte de 1989 cu şase ani după 1989, respectiv anii 1983, 1984, 1985, 1986, 1987, 1988 cu 1990, 1991, 1992, 1993, 1994, 1995, am constatat că numărul celor născuţi a scăzut cu 26%; observând şi anii următori, numărulcelor născuţi este în scădere.

Mortalitatea în 1998 este de 35 de persoane, din care ??? bărbaţi şi ??? femei.

2. Populaţia activă

Un alt indicator de populaţie este populaţia activă totală.

Datele privind populaţia activă şi gruparea ei pe sexe şi categorii de vârstă sunt redate în tabelul numărul 5.

Tabelul numărul 5

Populaţia activă totală este de 2404 cetăţeni, bărbaţii fiind în număr de 1199, iar femeile de 1205. Cei cuprinşi între 14-50 de ani sunt în proporţie de 65% faţă de numai 35% pentru cei în vârstă de peste 50 de ani. Procentul este asemănător şi în cadrul grupării pe sexe.

Făcând o comparaţie a populaţiei active cu populaţia totală, aceasta reprezintă 62% din cea totală, bărbaţii fiind reprezentaţi printr-un procent de 30,8%, iar femeile 31,2%, diferenţa de 38% este populaţia inactivă.

3. Populaţia ocupată

Indicatorul populaţia ocupată este redat în tabelul numărul 4.

Tabelul numărul 6

Populaţia ocupată cuprinde toate persoanele de 14 ani şi peste care desfăşoară o activitate economică şi socială producătoare de bunuri sau servicii de del puţin o oră în perioada de referinţă (pentru lucrătorii pe cont propriu şi lucrătorii familiali neremuneraţi care lucrează în agricultură, durata minimă este e minim 15 ore) în scopul obţinerii unor venituri sub formă de salarii sau plata în natură (se include şi pensionarii ce satisfac aceste condiţii).

Din tabel reiese că populaţia ocupată totală este de 2327 cetăţeni, din care 1152 sunt bărbaţi şi 1175 femei. În acest număr sunt incluşi parte din pensionari de vârstă, aceştia desfăşurând activităţi care să le aducă venituri sau alte bunuri necesare în gospodărie. În perioada de campanie agricolă muncesc ca zilieri, unii prestează servicii în silvicultură, alţii se ocupă cu adunatul fructelor de pădure şi a ciupercilor. O mare parte din aceşti gospodari desfăşoară activităţi agricole, ei realizând beneficii din vânzarea produselor animale şi vegetale.

Comparând populaţia ocupată cu cea totală, aceasta reprezintă60,1% din populaţia totală.

Pe sectoare de activitate, acest indicator este reprezentat în tabelul numărul 7.

Tabelul numărul 7

Atât bărbaţii cât şi femeile lucrează cu preponderenţă în agricultură şi industrie, urmând celelalte sectoare de activitate, ultimul fiind sectorul silvicultură. Se înregistrează o scădere a numărului de cetăţeni ce lucrează în silvicultură datorită diminuării activităţii celor două fabrici de cherestea din comună, activitatea în silvicultură reducându-se foarte mult.

În agricultură muncesc gospodai care se ocupă numai de agricultură, atât în sectorul vegetal cât şi în cel animal, dar şi cetăţeni care practică agricultura pe lângă activităţi industriale sau de altă natură.

Cei mai mulţi în industrie în oraşele Beiuş, Ştei, Vaşcău şi Băiţa, precum şi la fabricile de cherestea din comună. Principalele locuri de muncă sunt Fabrica de Mobilă Beiuş, Înfrăţirea Beiuş, Uzina Ştei, Minele de la Băiţa şi Vaşcău şi Muncitorul Beiuş.

Construcţiile reprezintă un domeniu de frunte în activitatea cetăţenilor din comuna Finiş, ei fiind renumiţi constructori în zonă.

Astfel, 45% lucrează în agricultură, 27,9% în industrie, 4,7% în silvicultură, 7,7% în construcţii şi 14,7% în alte domenii de activitate.

Legat de categoriile de vârstă, dacă până la vârsta pensionării cetăţenii sunt repartizaţi în toate domeniile de activitate, după această vârstă majoritatea se întorc în agricultură ridicând foate mult procentul cetăţenilor ce lucrează în agricultură.

Situaţia împărţirii pe sectoare de activitate este prezentată în tabelul numărul 6.

Tabelul numărul 6

Pe sectoare de activitate situaţia se prezintă astfel: 497 de cetăţeni lucrează în sectorul de stat, reprezentând 21,3% şi 1820 în sectorul particular, reprezentând 78,7%.

Din punct de vedere al sexelor în sectorul de stat lucrează 215 bărbaţi şi 282 de femei, iar în sectorul particular 1820 bărbaţi şi 893 femei. Tragem concluzia că în sesctorul de stat lucrează mai multe femei decât bărbaţi. Mai tragem concluzia că cea mai mare parte muncesc în agricultură, ponderea fiind mai mare. Mulţi pensionari şi nu numai desfăşoară activităţi în agricultură pe lângă alte activităţi prestate.

4. Populaţia inactivă

În cazul comunei Finiş populaţia inactivă este reprezentată de copii, elevi, studenţi (1098) şi o parte din pensionari (374) care nu desfăşoară nici o activitate care să-i aducă venituri sau câştig. Populaţia inactivă reprezintă 38% din populaţia totală. Pensionarii înregistrează un procent de 25,4%, iar copii, elevi şi studenţi 74,6%, bărbaţii 50,1% şi femeile cu 49,9%.

Din tabelul numărul 9 reies cele mai sus prezentate:

Tabelul numărul 9

5. Şomerii

Având în vedere situaţia grea prin care trece ţara, găsirea tot mai greu a unui loc de muncă, şi în comuna Finiş se găsesc cetăţeni în nefericita situaţie de a trăi din ajutorul de şomaj.

Datele privind şomajul sunt redate în tabelul numărul 10.

Tabelul numărul 10