Urbanismul notiune straina autoritatilor?
|
ORASUL BENZINARIILOR CLUJUL
DEVINE ĪNCET-ĪNCET UN SPATIU PENTRU MASINI, Cu totii ne dorim un Cluj primitor, curat, modern, īn care sa īti faca placere sa traiesti. Declarativ si autoritatile se straduiesc īn acest sens la fel ca si alesii nostri. Si toti vor binele. Si totusi oare de ce sîntem tot mai sufocati, īnghesuiti si tracasati īn orasul nostru? Marile fabrici poluante au fost īnchise, multe strazi s-au asfaltat, populatia nu a crescut semnificativ... De ce nu e o placere sa te plimbi pe strazi, prin centru? De ce abia īncapi pe aleile dintre blocuri? De ce copii abia mai au unde sa se joace iar spatiile verzi sunt tot mai putine? Putem gasi multe argumente si cauze. Dar una esentiala e - si nu ne place sa o recunoastem - ca ne īnchinam Zeului Automobil si sacrificam orasul, linistea, sanatatea si viitorul nostru pe altarul lui. Si unii nici nu îsi dau seama. Urbanismul nu e un moft si nici o inventie a unui arhitect sau a vreunei autoritati, nu e un instrument de limitare a dezvoltarii sau a initiativei oamenilor, ci doar īnchegarea normelor de bun simt si a concluziilor unei experiente de secole īn planificarea si construirea oraselor. E firesc sa te hotarasti cīnd, unde, cīt si cum construiesti si lasi pe altii sa construiasca. E firesc sa pastrezi vechea arhitectura īn centrul orasului si sa nu faci zgīrie-nori printre case. E firesc sa ai casele si gardurile armonios aliniate, cu strazi accesibile, si nu īngramadiri haotice de constructii... E firesc sa nu faci fabrici poluante īntre blocuri. E firesc sa nu trebuiasca sa mergi zeci de kilometri pīna la serviciu. E normal sa ai aproape de casa magazine unde sa īti cumperi cele necesare cotidian, spatii verzi unde sa te plimbi, locuri de joaca pentru copii si gradinita si scoala īn apropiere. E firesc sa ai īn cartier posta, telefoane, institutii de cultura, sa nu stea masinile pe trotuar sau pe spatiul verde si sa nu ti se scuture noaptea geamurile si nervii de la traficul de pe strada sau de la muzica din vreun birt... Ca toate acestea sa se īntīmple asa si nu altfel nu mai e suficient bunul simt si "gura satului" īntr-un oras mare. De aceea, aceste reguli sunt cuprinse īn legi, cum e "Regulamentul general de urbanism", si īn planuri locale aprobate de Consiliile Locale si care au forta de lege: Plan Urbanistic General (PUG), Plan Urbanistic Zonal, Plan Urbanistic de Detaliu... Ele spun ce, cum si unde se poate construi, ce destinatie pot avea terenurile si constructiile, ce materiale, īnaltimi, dotari si asa mai departe. Asa ar trebui. Si Clujul are teoretic un PUG. Practic īnsa e o cacialma, caci e atīt de vag si contradictoriu īncīt, chiar daca ar fi respectat, nu asigura nici o dezvoltare durabila a orasului - caci e lipsit de viziune si coerenta - si nici macar nu prevede clar ce, unde, cum, cīt se poate construi. Adica e aproape nefolositor, desi a costat atītia bani.... Se construieste mult fara respectarea normelor legale, haotic si abuziv. Dar adesea se construieste cu forme legale. Cu rezultate la fel de daunatoare. Cu un PUG care nu spune mai nimic si cu tesatura de interese si manevre obscure, a devenit posibil sa se aprobe toate aberatiile posibile, calcīnd īn picioare normele de urbanism, de mediu, de arhitectura si de bun simt īn definitiv. Unul dintre exemplele cele mai dureroase este faptul ca ne-am umplut orasul de benzinarii. Nu doar la iesirea din oras sau pe arterele principale de trafic. Ci īn plin cartier de locuinte. Si nu una, ci doua sau trei sau mai multe la mica distanta. Numarati cīte sunt īn Manastur! Cīte īn Marasti! Cīte īn Grigorescu! Or fi īnceput clujenii sa bea benzina īn loc de apa sau lapte? E benzina mai nou un bun de larg consum cotidian, pe care trebuie sa si-l poata cumpara orice locuitor cīt mai usor aproape de casa, ca pīinea ? Sau avem prin cartiere asa de mult teren liber, īncīt putem sa īl alocam unor functiuni care nu sunt necesare īntr-o zona rezidentiala? Sau mai nou benzina se vinde predominant la sticla, pentru consum casnic, si deci trebuie sa nu purtam locuitorii distante mari pe jos cu plasuta cu sticlele de benzina??? Ce sa mai vorbim de aspectul de siguranta civila... O benzinarie este o bomba. Are rezervoare cu mari cantitati de lichid inflamabil si exploziv. Nu trebuie sa fii pompier ca sa īti dai seama ca asa ceva nu are ce cauta īn mod normal īntre blocuri. Stiti ce se īntīmpla la un accident, daca intra un autovehicul īntr-o pompa de benzina? Sau crede cineva ca asa ceva se īntīmpla numai īn filme sau la altii? Sau ne antrenam rezistenta la stres, dormind cu bomba līnga casa? Dar la poluare se gīndeste cineva? Sau cei care aproba benzinarii la doi pasi de blocuri nu au fost niciodata īntr-o benzinarie? Nu simt cum pute a benzina, nu realizeaza cīti vapori de benzina se degaja? Sau cred ca efectele se limiteaza la mirosul neplacut? Chiar nu ne pasa nici de mediul īnconjurator, nici de sanatatea oamenilor? Ale cui interese le servesc autoritatile si alesii nostri? Daca sunt cele ale locuitorilor si nu ale altora sau ale lor proprii, de ce cresc benzinariile ca ciupercile dupa ploaie? Sau avem tot ce trebuie īn toate cartierele, si nu mai avem cu ce umple spatiul neconstruit? Stiu alesii nostri cu cīt suntem sub limitele legale si sub media de spatiu verde pe cap de locuitor, chiar raportat la alte orase din Romania? Dar locuitorii din zona au fost consultati? (Dar pe bune, nu prin o notita minuscula la mica publicitate dintr-un ziar local, stiind tirajele si cīt de citita e mica publicitate!). Īsi doresc locuitorii asa fierbinte cīte o benzinarie īn fata blocului? Sau altele sunt interesele? Evident ca se pot gasi multe pretexte. Ni se spune ca la benzinarii poti cumpara si suc si bomboane, ca li s-a impus sa planteze pomi īn jur si iarba, ca au design frumos si aduc o pata de culoare īn cartierele gri-cenusii, ca se creeaza locuri de munca etc. etc. Sa fim seriosi! Oare chiar īnghit clujenii asa "argumente"? Sunt spatiile comerciale mai bune daca sunt īn cadrul unei benzinarii? Construind benzinarii se extind spatiile verzi? Benzinariile aduc dezvoltarea socio-economica a orasului? Nu avem destule si nu avem loc sa le construim decīt īn interiorul orasului, si mai exact īn cartiere de locuit? Chiar crede cineva ca au vreo justificare, alta decīt interesele financiare ale unora si nepasarea fata de locuitori? Aflam cu stupefactie ca sunt prevazute noi benzinarii. De exemplu pe str. Plopilor colt cu Pandurilor. De parca nu sunt o gramada de benzinarii la nici un kilometru, īn Manastur. Sau locuitorii din zona au majoritatea nevoie zilnica de benzina, si nu doresc sa se deplaseze cīteva sute de metri pīna la cele deja existente? Exista tentatia pentru organizatiile neguvernamentale de mediu din Cluj sa deschida campania contra acestor firme. Si presa s-a luat de unele dintre ele. Dar problema e ca investitorii interesati nu sunt de vina. Orice firma cauta sa faca profit, si o benzinarie e un lucru profitabil. Sarcina unei firme nu e sa se preocupe de mediu, dezvoltare durabila, de locuitori si de sanatatea publica. De asta trebuie sa se ocupe autoritatile si alesii nostri. Primaria, consilierii locali.... Ei trebuie sa stabileasca si sa impuna ce si unde se poate sau nu construi īn oras. Sa ne apere interesele. Pentru ca o fac pe banii publici. Ai nostri. Si ar trebui sa le pese si lor de Cluj! Radu Mititean
|