P.S.D.R.

psdr.jpg (9002 bytes)

Ionica Pop

Politica de mediu

PSDR este co-autor al documentului privind Strategia Nationala de Dezvoltare Economica a Romaniei, inaintata Comisiei Europene la Bruxelles in 20 martie 2000, care contine, ca sI componenta, liniile directoare ale unui Program National de Actiune pentru Protectia Mediului. Dintre actiunile pe termen mediu prevazute, amintim:

  • Protectia sI conservarea naturii, a diversitatii biologice si utilizarea durabila a componentelor acesteia, dezvoltarea si buna administrare a retelei nationale de arii protejate, in acord cu strategiile, politicile si practicile puse in aplicare la nivel european si international; realizarea programului national de masuri tehnice de evaluare si finantare a costurilor reducerii emisiilor de gaze cu efect de sera, in concordanta cu prevederile Conventiei Cadru pentru Schimbari Climatice (1992) sI ale Protocolului de la Kyoto (1997);
  • Dezvoltarea managementului durabil al resurselor de apa in acord cu prevederile Conferintei de la Dublin (1992) si ale Summit-ului de la Rio de Janeiro (1992);
  • Asigurarea integritatii fondului forestier national in conditiile schimbarii formei de proprietate si de management, fiind necesare, in acest sens, reglementari legale severe care sa impiedice reducerea suprafetei actuale a padurilor, precum si intregirea fondului pina la nivelul de 27,3% la orizontul anilor 2004-2005;
  • Realizarea programului national de amenajare si utilizare durabila a solurilor si de combatere a eroziunii solurilor;
  • Realizarea programului national de gestiune a deseurilor urbane si industriale, de reciclare si refolosire a produselor si materialelor;
  • Construirea instrumentelor financiare necesare referitoare la mediu, pentru preluarea graduala a acquis-ului comunitar, in special in ceea ce priveste domeniul exploatarii apei, protectiei mediului in industrie, agricultura, protectia solului si terenurilor degradate, protectia organica si certificarea produselor organice.

Traficul auto

Decongestionarea traficului, in special pe axa E-V, prin corelarea unor stopuri ("unda verde"), inlaturarea stopurilor inutile (de exemplu la baza Caii Turzii), devierea traficului din centrul Clujului, construirea unei centuri ocolitoare a orasului, interzicerea aprovizionarii magazinelor din centru in orele de virf sub pedeapsa suspendarii autorizatiei de functionare a societatilor comerciale care nu respecta reglementarea , folosirea strazilor cu sensuri unice pentru marirea vitezei autoturismelor, interzicerea parcarii in anumite puncte concomitent cu construirea unor parcari subterane sau supraetajate etc.

  • Construirea de fintini arteziene si plantarea de arbori in oras, pentru reimprospatarea atmosferei.
  • Monitorizarea automata a noxelor din aer si a zgomotului, cu interzicerea/devierea traficului in perioadele cind acestea depasesc limitele admise de legislatia europeana.

Rampa de gunoi

Ecologizarea rampei de gunoi, asociat cu un program de selectare si colectare a rezidurilor menajere si industriale. Realizarea unor centrale de ardere si transformare in energie a anumitor componente ale rezidurilor, reciclarea celora care se preteaza la un asemenea proces. Atragerea investitorilor privatI in realizarea unor proiecte privind prelucrarea deseurilor.

Spatiile verzi

Recuperarea spatiilor scoase din circuitul verde, identificarea si amenajarea de spatii verzi suplimentare (plantare de arbori, igienizarea celor bolnavi/uscatI, gazoane verzi etc.).

Pedepsirea aspra a celor care distrug spatiile verzi.

Apele orasului

Decolmatarea cursurilor de apa, imbunatatirea retelei de canalizare astfel incit toate apele menajere sa fie colectate si transmise spre statiile de epurare, urmarirea si pedepsirea celora care deverseaza ape menajere si gunoaie in cursurile de apa, revitalizarea cursurilor de apa prin reconstructie ecologica, acoperirea Canalului Morii pe toata lungimea sa.

Modalitati de rezolvare

Factorii care trebuiesc implicatI in rezolvarea acestor deziderate sint:

  • Institutiile administratiei publice centrale si locale abilitate prin lege sa desfasoare activitatI conexe imbunatatirii sI monitorizarii conditiilor de mediu
  • Primaria, Consiliul Municipal si cel Judetean
  • Ministerul Educatiei Nationale, care prin programa sa ar trebui sa imbunatateasca calitatea educatiei ecologice in scoli
  • Diverse segmente ale societatii civile.

Potrivit evaluarilor Comisiei Europene, Romaniei i-ar fi necesare cheltuieli anuale pentru protectia mediului de circa 60-70 dolari SUA pe locuitor. Din punct de vedere financiar, resursele necesare rezolvarii acestor probleme pot preveni din patru surse majore: Bugetul de Stat, bugetele locale, proiecte co-finantate de Uniunea Europeana, capitalul privat autohton sI strain.

 

[pagina 8]