Pe cind si la Cluj?

 

Pe cind si la Cluj ?

Tehnicile uzuale de participare publica reprezinta acele instrumente si modalitati folosite in mod curent atit de catre autoritatile publice, cit si de cetateni, in scopul de a informa si de a se informa. Pot fi folosite independent sau combinat, una sau mai multe.

 

Scrisori. Este cea mai veche "tehnica". In acelasi timp nu si-a pierdut eficienta, mai ales in cazul in care comunitatea locala trimite foarte multe scrisori cu acelasi continut, semnate de fiecare cetatean in parte. Ori o singura scrisoare avind anexata o lista de semnaturi si elemente de identificare a acestora. Variantele moderne ale scrisorii sunt mesajele trimise prin fax sau e-mail.

 

Anunturi publice. Metoda presupune afisarea unor anunturi intr-un loc vizibil si cunoscut. Uneori chiar in mai multe locuri: Primarie, Prefectura, Agentia de Protectia Mediului, panouri de afisaj, etc. Ulterior se primesc comentariile cetatenilor care sunt analizate si, eventual, se procedeaza la o noua afisare a rezultatului.

 

Dezbateri publice. Intrunirile publice trebuiesc organizate de specialisti pentru a fi eficiente. Inaintea intilnirii trebuie puse la dispozitia publicului toate informatiile in legatura cu subiectul in cauza, pentru a obtine comentarii utile si nu critici neargumentate. Cei care iau cuvintul trebuie sa se pregateasca sa vorbeasca la obiect si intr-un timp limitat. Reprezinta o metoda clasica de participare publica, avantajul fiind contactul direct al cetatenilor sau reprezentantilor acestora, cu cei ai autoritatilor publice.

 

Forumul. Ofera unui numar mare de cetateni posibilitatea de a ridica orice problema de interes general a comunitatii. De obicei se organizeaza forumuri sectoriale, pe anumite probleme: transport, salubritate, alimentarea cu apa, gaze, energie, etc.

 

Sondaje de opinie. Pot fi de mai multe tipuri: formale si informale, interviuri, interviuri cu persoane-cheie, sondaje prin chestionare, fise de lucru, etc. Interviurile cu persoanele-cheie ale comunitatii conduc la o intelegere mai buna a "culorii" locale, pe cind cele prin chestionare conduc la o mai buna reprezentare teritoriala a raspunsurilor.

 

Casuta postala. Casuta postala a cetatenilor "aduna" opiniile si comentariile acestora. Pot fi amplasate in mai multe locuri publice, usor accesibile. Avantajul este dat de accesibilitatea mare si costul redus. Dezavantajul este ca se "aduna" toate opiniile si comentariile, indiferent de subiect…

 

Grupuri consultative. Comitetele consultative cetatenesti reunesc reprezentanti ai comunitatilor locale "imputerniciti" pentru a discuta cu autoritatile publice o anumita problema specifica. Grupurile de lucru consultative lucreaza de obicei cu agentiile guvernamentale sau de inspectie publica. Grupurile de lucru operationale au scopuri precise si reunesc un numar mare de participanti, reprezentind toate grupurile de interese.

 

Alte tehnici uzuale. Amnintim aici operatorii comunitari, telefonul rosu – hotline, auditurile publice, conferintele, Cercul Samoan, Sfatul Batrinilor si Consiliile Copiilor. Operatorii comunitari lucreaza in strinsa legatura cu comunitatea, in vederea solutionarii unor probleme specifice. Auditurile publice presupun intilniri formale precum si o inregistrare completa a declaratiilor si comentariilor. Ofera o precizie mare a raspunsurilor dar au un grad redus de interactiune. Cercul Samoan presupune ascultarea opiniei tuturor persoanelor care doresc sa ia cuvintul, spre deosebire de Sfatul Batrinilor, unde numai persoanele cu experienta sint cooptate ori de Consiliile Copiilor, unde numai copiii au acces.

 

[pagina 1]