1. Aşezare

Comuna Sâncraiu este situată între rama cristalină a Apusenilor reprezentată de dealuri cum ar fi Vârful lui Bogdan 1151m, Horaiţa 1078m, Dealul Dulului 917m şi Măgura 754m. Spre Depresiunea Huedinului limita o formează lanţul dealurilor aşezate pe cumpăna de ape dintre râurile Crişul Repede şi Valea Călatei. În prezent în componenţa comunei intră următoarele localităţi: sat Sâncraiu - reşedinţă de comună (aşezat în centru), Alunişu aşezat în partea de vest la 8km de centru, Domoşu în direcţia est-nord-est la 4km, Brăişoru înspre nord-vest la 6km şi Horlacea în direcţia est la 5km de centru. Comuna Sâncraiu, având o suprafaţă totală de 56,83km², se găseşte la o altitudine medie de 600m, la 56km de municipiul Cluj-Napoca (centru de judeţ) şi la 5km de primul oraş, Huedin. Comuna este străbătută pe o lungime de 6 km de o cale ferată cu ecartament standard ce leagă localităţile Huedin-Călăţele. Drumurile care străbat comuna sunt DJ 108 Huedin-Beliş-Albac, DJ 103 Sâncraiu-Alunişu - 8km, DC 126 Sâncraiu-Brăişoru 6,2 km şi DC 124 Huedin-Horlacea 5,25 km.

Din punct de vedere morfologic regiunea este alcătuită din dealuri cu coame domoale sau plane ce se constuie în martori ai eroziunii manifestate de-a lungul timpului, dealuri ale căror înălţimi oscilează între 1000m la sud şi 600m la nord. Între văile principale ale acestor dealuri eroziunea a relevat structura suprafeţelor uşor înclinate în direcţia NV. În partea de NE, pe teritoriul satului Domoş şi Horlacea, dealurile au forma unor piramide trunchiate (Dealul Turdeanul). Atât aici cât şi înspre nord dealurile prezintă o extindere mai mare sub forma unor plăci care se întind spre Huedin.

Biserica reformată - construcţie din piatră datând din secolul al XIII-lea, fiind restaurată de mai multe ori de-a lungul anilor. În urma incendiului din 1848 bolta bisericii nu a mai fost readusă la condiţia anterioară ci a fost doar acoperită cu var. În 1994, cu ajutorul Fundaţiei Illyes a fost restaurat tavanul cu casete. Au fost create 220 de casete folosindu-se motive tradiţionale din zona Călatei, fiecare dintre acestea fiind decorată diferit. Turnul a fost construit în 1762 şi conţine trei clopote dintre care cel mai vechi datează din 1800. În biserică se află, nefolosit, un clopot de pe vremea lui Matei Corvin datând din anul 1481. Orga bisericii a fost realizată în 1876 de către Kolonics Istvan. Coroana a fost dăruită bisericii de către groful Banffy Miklos, iar banca preotesei de către doamna Josika Samuelne.

Teiul lui Ady Endre şi monumentul Ady - pe ramura maternă Ady Endre a avut rude în Sâncrai în familia Viski şi Kiszeli. Poetul a vizitat satul prima dată la 6 iunie 1914 în compania lui Boncza Berta venind în vizită la rude. Stând sub teiul din curtea familiei Kiszely a fost inspirat de imaginea plină de culoare a femeilor şi bărbaţilor ce se întorceau de la biserică. Atunci a fost scrisă poezia “Pe malul Călatei”. În anii ce au urmat, poetul a vizitat de mai multe ori satul. Monumentul dedicat lui Ady Endre ce stă lângă tei a fost construit în anul 199

Obiecte tradiţionale aflate într-o cameră de locuit din zona Sâncraiului:

• pereţi şi cuiere împodobite cu vase şi farfurii
• picturi reprezentând pe Rakoczi Ferenc
• patul
• masă, bănci sau lăzi, scaune
• dulap cu sertare cu oglinzi deasupra
• dulap cu haine

Renumele satului a fost răspândit nu numai de biserica din vremea lui Arpad, dar şi de bogăţia tradiţiilor şi de portul popular plin de culoare. Localnicii păstrează tradiţiile şi obiceiurile locale nu doar ca pe o moştenire de la strămoşi, dar şi ca un bun preţios ce trebuie lăsat generaţiilor următoare. Portul popular este caracterizat de puritatea dată de simplitate şi bogăţia culorilor. Aceste caracteristici deosebesc portul din Sâncrai de cel al altor sate. Accesoriile de înfrumuseţare nu sunt purtate în fiecare zi, ele contribuie doar la înfrumuseţarea zilelor de sărbătoare.

Localitatea Sâncraiu apare menţionată ca atare pentru prima dată în lucrarea “Despre comunele zonei Kalotaszeg cu locuitori maghiari, despre bisericile din Evul Mediu şi câteva date istorice referitoare la protopopiatul Kolozs-Kalota”, având drept autor preotul reformat din Văleni, Mihaltz Elek. Lucrarea a fost publicată în “Protestáns Közlöny”- Cluj în nr. 31 din 30 iulie 1896. În aceeaşi lucrare se specifică faptul că în 1288 Sâncraiu era proprietatea fiilor Mikola din Mănăstireni, fiind reşedinţa a numeroşi nobili maghiari, în timp ce Zamul era locuit în exclusivitate de ţărani. Cu toate acestea, deoarece foloseau o biserică comună, parohiile Sâncraiu şi Zam s-au asociat chiar din acele vremuri. Aşezarea satelor nu era pe actuala vatră a Sâncraiului, ci pe locul numit în prezent “Fântâna Gâştelor”, la circa 2,5km de actuala locaţie în timp ce Zamul se găsea la 2-3 km în direcţia nord, pe drumul ce leagă astăzi Huedinul de Sâncraiu.

În “Dicţionarul istoric al localităţilor din Transilvania” redactat de Suciu Coriolan la pag.125 se arată că Sâncraiu apare în documente din anul 1337 sub numele de “Sacerdos de villa Sencrai”, iar apoi la distanţă de 100 ani, în timpul Răscoalei de la Bobâlna este menţionată ca posesiunea Zenthkiral. Abia în 1854 este menţionată forma Kalota - Szent - Kiraly sau Zam - Sân - Craiu.

A doua localitate ca vechime de pe raza comunei Sâncraiu apare menţionată în 1393 (conform lucrării mai sus amintite) sub numele de possessio regalis Jacotelke alio nomine Horthlaka, iar din 1405 sub numele de Jakolthelke - Horlacea, nume de altfel întâlnit şi la 185

Localitatea Domoşu, conform aceleiaşi lucrări, apare în documente în anul 1408 sub numele de Villa Damus, iar din 1451 sub denumirea Possessio Damos.

Localitatea Alunişu este menţionată pentru prima dată în documente la 1437 sub numele de possessio MogyoroKerek, având apoi diferite denumiri până la 1854 când este întâlnită sub numele de Mogyorokereke-Alunişu. Această toponimie semnifică prezenţa în aceste locuri a arbuştilor de alun care se mai păstrează şi astăzi, totodată zona se constituie într-o regiune pomicolă importantă pentru această parte.

A cincea localitate este Brăişoru care până în 1963 a aparţinut comunei vecine Morlaca. Brăişoru apare menţionat în documente mai târziu, aşa cum reiese din lucrarea lui Suciu Coriolan, şi anume în 1519, sub numele de Possessio Malomzseg ceea ce certifică prezenţa morilor a căror urme arhitecturale se mai pot vedea şi în prezent.