Aşezată la limita a trei unităţi geografice: Munţii Vlădeasa, Munţii Meseşului şi Depresiunea Huedinului, brăzdată de numeroase ape, comuna dispune de aproape toate formele de relief. Fără îndoială, pe parcursul a milioane de ani, apa a fost aceea care a modelat şi această zonă structurând-o pe mai multe nivele şi trepte de nivelare. Retragerea apelor a făcut posibilă dezvoltarea de aşezări omeneşti, la început pe diferite trepte de nivelare mai înalte apoi, după stabilirea de către ape a unor albii permanente, satele au coborât pe luncile de pe care apa s-a retras.

Primul nivel, desfăşurat în jurul altitudinii de 1600 m (Cârligate) este prezent prin câţiva martori de eroziune, cel mai concludent fiind cel de la culmea Tarniţei, de sub Vlădeasa. El se departe de cel de-al doilea nivel montan (1400 m) printr-un abrupt erozional pregnant, şi coboară spre nord până la altitudinea de 1000 m, evidenţiindu-se aici interfluviul Drăgan-Iada şi bazinul superior al văii Zărna.

Treapta superioară nivelată de la altitudinea de 700 la 900 m, datorită aspectului mai neted şi mai întins al acesteia a favorizat apariţia aşezărilor omeneşti şi corespunde şi satului Tranişu, treapta medie se situează între 600 şi 700 m iar cea inferioară cu 150 m sub acest nivel. Treptele sunt dispuse fragmentar pe ambele maluri ale râurilor Crişul Repede, Henţ şi Drăgan, cu nivelările mai întinse, “Gradiştea” de la Bologa şi “Podul” de la Valea Drăganului.

Zona depresionară, încadrată în Podişul Huedinului, situată în partea nord-estică a comunei, ce cuprinde satele Morlaca şi Hodişu, oferă suprafeţe întinse propice culturilor agricole. În această depresiune apele Crişului Repede, a Călăţii şi Fârţei au săpat defilee largi ce se constituie astăzi în lunci productive dar care sunt expuse inundaţiilor.

Cariera Poieni, aflată pe malul stâng al Crişului Repede, are un important zăcămând de dacit de tip Vişag şi Poieni ce face parte din zona de sud-vest a masivului eruptiv Vlădeasa. Tot zăcământ de dacit se găseşte şi la carierele Bologa şi Morlaca. La Bologa acesta este mai bine individualizat, pe o suprafaţă de 6 km², iar la Morlaca are o structură profirică şi textură mai variată având şi elemente de biotit, cuarţ şi piroxen.

În toate aceste cariere se obţin piatră spartă, cribluri pentru betoane de mărci superioare, piatră brută, split, borduri de incadrare, toate având rezerve foarte mari de zăcământ.

Aluviunile aduse de viituri, apele în general, au contribuit considerabil la formarea actualei configuraţii a teritoriului comunei. Colmatarea albiei râurilor mari a dus în timp la schimbarea cursurilor acestora, stabilizarea lor pe o albie mai sigură a făcut posibilă dezvoltarea satelor sau mutarea acestora pe terenurile mai fertile părăsite de ape.

Râul Săcuieu (Henţ), care traversează de-a lungul satul Bologa, izvorăşte de sub Şeaua Prislop, culege câteva pâraie, trece prin Răchiţele, unde preia şi apele văii Stanciului, străbate Scrindu, iar la Răcad este zăgăzuită de un baraj din beton şi arocamente. Apele adunate în el sunt pompate prin galerii, săpate în muntele Vlădeasa, în lacul de acumulare de la Floroiu şi de aici, tot prin munte, la uzina electrică de la Remeţi.

În aval de baraj adună firişoarele de apă: Alunu, Stânişoară, Scurta, Duba, Pietraru, Măguri, Subcetate, trece prin Săcuieu şi cu debit sporit se revarsă în Crişul Repede la ieşirea din Bologa. O parte din apele lui sunt captate şi epurate de staţia de pompe de le Henţ (la intrare în Bologa), apa fiind trimisă spre oraşul Huedin şi spre satele Morlaca, Bologa şi Poieni.

Drăganul îşi are obârşia în amfiteatrul format sub Culmea Cumpănăţelu, în bazinul numit Izvoarele Drăganului însumând o sumedenie de izvoare dispuse în tot acest bazin. De aici o ia spre nord luând cu el apele pâraielor Voiosu şi Şutanu şi ajunge la Ciripa. Ajuns aici, călătorul sau turistul poate să-şi potolească setea din izvorul amenajat de inginerul silvic Maşcanu, iar cel dornic să cunoască sălbăticia munţilor o poate lua pe poteca marcată până la casacada Moara Dracului sau să traverseze peste munte, pe la Aria Vulturului, şi să ajungă în Stâna de Vale.

Înainte de a intra în sat, un firicel din apă este dirijat către moara de la Bologa, singura moară de apă din comună încă funţională. Tot aici, sătenii şi nu numai ei, pot spăla cuverturi, covoare sau îndesa ţoale la vâltoarea rămasă moştenire peste timp, o “maşin㔠de spălat ecologică şi extrem de eficientă. Privind de aici în stânga, spre coasta de stâncă săpată de ape, deasupra unei păduri de salcâmi, se înaltă semeţe încă după sute de ani, ruinele cetăţii Bologa. În nopţile întunecate parcă se mai aud uneori frânturi de cuvinte strigate şi zgomote nedesluşite sau, de sub poala dealului, unde au fost oarecând casele iobagilor şi servitorilor sau strecurat lin prin pădure, scâncetul unui copil trezit prea devreme din somn.

De pe ruinele cetăţii, privind spre defileul Crişului Repede, se pot distinge, ascunse sub un val de pământ, ruinele castrului roman de pe Gradiştea Bologii, urmând apoi ruptura terasată în dealul Măgura, cariera Morlaca. Urmând cursul apei descoperi cu uşurinţă rănile produse naturii, pentru a construi şi a-şi duce viaţa mai departe, cariera Bologa, în dreapta şi cariera Poieni, în stânga. Nu sunt frumoase dar au făcut posibilă dezvoltarea localităţilor şi au adus un trai mai bun locuitorilor acestora.

Sub apă, nu departe de baraj, stau ascunse zidurile cabanei de la Pârâul Crucii. Aici s-au refugiat foarte mulţi români din toate satele cedate prin dictatul de la Viena în 1940. De aici treceau peste munte la Stâna de Vale sau Budureasa să-şi aducă cele necesare traiului. Aici era magazinul de la care cei ce lucrau la exploatarea lemnului îşi făceau aprovizionarea săptămânală. Veneau cu mocăniţa, pe platforma vagoanelor, cumpărau cele necesare apoi se împrăştiau prin toţi munţii pe la cabanele forestiere de la Ciripa, Crăciunu, Tălharu, Bociasa, Zărna, Poieniţă, Neşu sau într-o colibă acoperită cu coajă de molid în cine ştie ce vârf de munte.

La 200 metri mai sus de baraj se află colonia Floroiu, cândva un orăşel în miniatură pentru constructori şi familiile lor, de unde se deschide o extraordinară panoramă. Privind spre coada lacului iese în evidenţă, ca un paznic impunător şi tăcut, Vârful Buteasa (1714 m), în dreapta, adormit sub Vârful Caprei, cătunul Alunu, Poieniţa cu ultimele case atârnate de deal, la Mişcu iar spre Remeţi, păşunea trănişenilor, Rânşoru (Luncşor). În stânga, şeaua Între Munţi ce face legătura între Vârfuraş şi Vlădeasa de sub care izvorăşte pârâul Zărna, apoi Zărnişoara cu grohotişurile abundente de pe versantul drept şi Faţa Tarniţei.

Perioada romană (anii 106-274) s-a dovedit bogată în urme arheologice la: Valea Banului (Cetăţea) - Valea Drăganului, Dealul Cociunului - Poieni, Râmbuşoaie şi Sub Grabăn - Hodişu, dar cele mai multe la Grădişte (care înseamn㠓aşezare întărită”, “cetate”) la Bologa, unde pe mai multe hectare s-a descoperit castrul roman, baia romană, canabele (locuinţe ale populaţiei civile care staţiona aici).

Bologa este menţionată începând cu anul 1304 sub numele de Sebuswar apoi cu alte grafii, Sepuswar în 1324, Sebeswar -1329, Sebeswar alio nomine Hunyadwar - 1398, Castrum regis Sebes - 1393, Castrum regis Hunyad - 1397, Sebes Varallya - 1760.

Morlaca în primele documente este înscrisă ca Marothlak - 1493, apoi şi în alte variante: Possesiones Marothonlak - 1519, Marothlaka - 1666, Marothacz - 1762.

Hodişu pe la 1496 este înscris Hodos, apoi Alsohodos - 1508, Possesionis Hodos - 1519, Hodosfalva - 1666.

Poieni, prin 1500 este înscris ca Possesionis Kissebes (adică posesiunea Sebeşul mic), apoi: Kis-Sebes - 1733, Kiss Sebes şi Şebişu Mic - 1850.