Microregiunea Huedin
Strategii: Săcuieu, Sâncraiu, Poieni, Mănăstireni, Mărgău
Clubul Ecologic "Transilvania" (CET) și-a focalizat o parte dintre eforturi în ultimii ani în scopul dezvoltării durabile a microregiunii Huedin. Situată în partea de nord-vest a județului Cluj, această zonă reprezintă un interes aparte pentru CET datorită apropierii de ceea ce ne dorim să devină cât mai curând Parcul Natural al Munților Apuseni.
Programul Clubului Ecologic "Transilvania" se adresează microregiunii Huedin ce cuprinde, pe lângă orașul Huedin , comunele Belis , Ciucea, Poieni, Săcuieu, Sâncraiu, Călățele, Mărgău, Mănăstireni, Râșca, Mărișel, Măguri-Răcătău și Izvorul Crișului . Partenerul local al CET este Asociația de Dezvoltare Zonală Huedin (ADZH), asociație care incearca coagularea eforturilor locale de dezvoltare si reprezintă interesele localităților din zonă.
Programul își propune stimularea colaborării între cetățeni și autoritățile locale prin crearea unor mecanisme eficiente de participare publică la luarea deciziilor. Se urmărește identificarea unor elemente de strategie pentru dezvoltarea durabilă a zonei precum și sprijinirea implementării unor proiecte identificate ca fiind prioritare de către comunitate.
În realizarea programului "Dezvoltarea Rurală Durabilă a microregiunii Huedin" CET se bucură de sprijinul:
Milieukontakt Oost Europa (Olanda) cu finanțarea Ministerului Afacerilor Externe al Olandei prin programul MATRA
Institutului pentru Comunități Durabile, (SUA) cu finanțarea Agenției de Dezvoltare Internațională a Statelor Unite in cadrul programului Parteneriate Durabile Romano-Americane prin World Learning