NOI ŞI APA

1. INTRODUCERE

Iată-ne destul de aproape de încheierea seriei de broşuri ECOAQUA. De fapt ne aflăm la începutul părţii cu adevărat importante. După ce am cunoscut apele în general şi mai îndeaproape apele de suprafaţă şi subterane, după ce am văzut cum se potabilizează apa şi cum se epurează, după ce am luat ca studii de caz apa Someşului şi Crişurilor, a Clujului şi Oradiei, să ne aplecăm asupra relaţiei dintre om şi apă, asupra principiilor şi politicilor de management a apei, să vedem care sunt rădăcinile actualei relaţii, care sunt perspectivele, unde sunt dilemele, ce avem de făcut pentru a ocroti apa. Şi în final să cunoaştem, acum în deplină cunoştinţă de cauză, actul fundamental al apelor în România - Legea Apelor.

2. OMUL ŞI APA

După lungul tur prin variate domenii legate e ape, să revenim la relaţiile noaste cu ea. Să mai privim odată la ce i-a făcut omul prin dezvoltarea civilizaţiei sale, la cum stăm cu apele, la ce valori mai ascund în afara celor economice pe care le-am cunoscut deja, şi la ce sursă de tensiune pot deveni preţioasele ape.

2.1 Efectele hidrologice ale urbanizării

Modificările în modul de folosire a terenurilor şi apei au avut sau pot avea importante efecte hidrologice. Astfel, tranziţia comunităţilor umane de la stadiul preurban la cel urban timpuriu a cuprins mai multe transformări, cu consecinţele corespunzătoare:

Au apărut reduceri ale suprafeţelor înierbate sau acoperite de vegetaţie forestieră, cu consecinţe printre care reducerea transpiraţiei şi creşterea scurgerilor la suprafaţă după ploi cu creşterea eroziunii solului şi a sedimentării în albiile râurilor. Construirea de case de tip urban dar cu facilităţi limitate de alimentare cu apă şi canalizare au dus la poluări locale ale solului şi apei freatice. Săparea de fântâni a dus la reducerea uşoară a nivelului freatic. Săparea de tancuri şi drenuri septice dă ca rezultat o anumită creştere a umidităţii totale din sol şi a nivelului freatic, precum şi posibila contaminare unor ape de suprafaţă sau subterane din vecinătate cum sunt fântânile.

Tranziţia de la stadiul urban primar la cel secundar a adus cu sine alte modificări:

S-au realizat masive remodelări ale terenului, cu terasări, excavări, decopertarea stratului superficial de sol sau la nivelarea unor depresiuni şi crearea de halde de sol etc. Acest fapt a dus la o accelerată eroziune şi sedimentare în râuri, la debite crescute la viituri şi la eliminarea multor pâraie şi bălţi. De asemenea s-a înregistrat o construcţie masivă de clădiri mari, pavarea străzilor şi sigilarea altor suprafeţe, cu consecinţe ca scăderea infiltraţiei, scăderea nivelului freatic şi debite crescute de viitură, cu ocazionale depăşiri de capacitate a canalelor şi a albiilor îndiguite, avarierea digurilor etc. Abandonarea unor fântâni şi captările de ape de suprafaţă au dus la creşterea din nou a nivelelor freatice respectiv reducerea scurgerii pe secţiunile de râu dintre captare / deviere şi restituirea în emisar. Descărcarea apelor uzate neepurate sau insuficient epurate în apele de suprafaţă sau în alte locuri au dus la poluarea puternică a apelor de suprafaţă respectiv subterane, cu afectarea florei şi faunei din ape şi a folosinţelor de apă de către comunităţile din aval.

Trecerea de la stadiul urban mijlociu la cel de urbanizare superioară a adus cu sine o "completare" a zonelor deja construite cu noi clădiri publice, comerciale şi industriale şi o creştere a volumului de ape uzate descărcate în emisarii locali. Consecinţa este pe de o parte un nivel redus de infiltraţie şi scăderea nivelului freatic şi cel de bază al râurilor din zonă dar cu creşterea debitelor de viitură prin procentul mare de suprafeţe impermeabilizate ex. străzi; Nivelul de poluare al apelor înregistrează o nouă creştere, c consecinţe grave asupra vieţii acvatice şi a disponibilului de apă pentru folosinţele din aval.

Ultimele fântâni / izvoare locale trebuie abandonate din cauza contaminării apelor subterane din zona urbană, ceea ce duce la creşteri ale nivelului freatic. Volumele tot mai crescute de apă necesare populaţiei urbane foarte numeroase impun realizarea de mari lacuri de acumulare, aducţiuni de la distanţă, uneori din alt bazin hidrografic, ceea ce duce la mărirea debitelor de ansamblu în acel bazin hidrografic. Multe râuri sunt îndiguite şi curg prin albii artificiale şi adesea prin tunele în zonele urbane. Acest fapt duce la unde de viitură foarte înalte şi mari pagube la inundaţii, precum şi la modificări în geometria albiei şi încărcarea sedimentară, cu agradare.

Se construiesc sisteme mari de canalizare şi staţii de epurare. Consecinţa hidrologică este şi o depleţie a apelor din zonă, cu reducerea infiltraţiei şi deci a reîncărcării acviferelor. Se îmbunătăţesc colectoarele de ape pluviale, cu efect de reducere a inundării subsolurilor şi străzilor la ploi puternice.

Se realizează foraje de exploatare industrială a apei, mai adânci şi de debit mai ridicat. Efectul hidrologie este scăderea presiunii acviferelor arteziene. Supraexploatarea poate atrage în zonele de coastă invazia de apă marină în acvifer respectiv atragerea de ape de calitate inferioară din alte acvifere învecinate.

Creşte utilizarea apei pentru aer condiţionat. Consecinţele sunt creşteri de consum de ape şi de volum de ape în canalizări, eventual reîncărcări ale apelor freatice prin exfiltraţii din canalizarea supraîncărcată. Realizarea de foraje de reîncărcare reface nivelele apelor subterane, la fel contribuie şi creşterea reutilizării apelor uzate.

2.2 Cum stăm cu apa ?

Europa are resurse de apă estimate la 10¹⁵ m³ ape subterane, 2580 x 10⁹ m³ ape de suprafaţă (din care 131 x 10⁹ m³ în râuri, 2027 x 10⁹ m³ în lacuri naturale şi 422 x 10⁹ m³ în acumulări artificiale) şi 4090 x 10⁹ m³ în gheţari. Scurgerea medie (runoff = precipitaţii minus absorbţie în sol şi evaporare) este de 304 mm / an, adică 3100 x 10⁹ m³, pe un teritoriu de 10,2 milioane km² . Raportat la populaţia Europei (680 milioane locuitori), înseamnă teoretic 4560 m³ / locuitor / an, la o captare totală actuală de 700 m³ / locuitor / an = 1920 l / locuitor / zi.

Aparent, nu ar trebui să existe probleme cantitative privind resursele de apă. Repartiţia acestora este însă foarte inegală, ţările din nordul Europei având, pe cap de locuitor, resurse de 6-8 ori mai mari decât celelalte. Intervine puternica variaţie sezonieră, variaţia interanuală şi alţi factori.

Problematica apei în diverse părţi ale Europei este sintetizată în tabel:

Problematica apei în diverse părţi ale Europei (după OMS şi ONU).

2.3 Ce valoare subiectivă au apele?

Omul priveşte apa prin prisme economice, o preţuieşte pe baza debitului sau calităţii sau a valorii de utilizare (navigaţie, pescuit etc.). Ea are însă o valoare mare intrinsecă şi subiectivă prin faptul că vederea ei ne face plăcere, ne merge la suflet. Un peisaj marin sau cu un râu sau un lac este o mare valoare, dar greu de preţuit în bani. În schimb putem să înţelegem mai bine valoarea sentimentală aplecându-ne puţin asupra evaluării estetice a apelor. Spre exemplu a râurilor.

Omul modern s-a lăsat prins de febra "luptei cu natura" şi de o necugetată cursă a transformării şi amenajării râurilor, văzute prea mult sub aspect de simplu canal pe care se scurge un fluid a cărui energie şi alte valori materiale pot şi trebuie valorificate. Acum omul reevaluează această abordare şi dă tot mai multă atenţie nu doar aspectelor ecologice ci şi celor estetice, deoarece râurile sunt un element de bază în peisajul natural de care psihicul uman are nevoie.

Factori estetici ai unui râu sunt: Peisajul (vederea, panorame, diversitatea florei şi a elementelor geologice, colorit, forme şi contraste); Stimularea senzorială (regim de temperatură, vânt şi alte elemente aeriene, sunete, mirosuri, matrici vizuale); Interese intelectuale (oportunităţi pentru procese cognitive, ecologie, geologie, floră şi faună sălbatică, diversitatea subiectelor disponibile pentru observare şi studiu); Interese emoţionale (stimuli fizici, potenţiale intelectuale, posibilităţi de aventură, interacţiune cu flora, faună şi alţi oameni, accesibilitatea, factori climatici); Obstacole şi disconforturi (floră şi faună periculoasă sau deranjantă, accesibilitatea, factorii climatici); Factori culturali (tradiţiile de utilizare a teritoriului şi principiile de management urbanistic, poluarea peisagistică, influenţe istorice, mentalităţi...).

La aprecierea estetică subiectivă a unui râu, cei mai importanţi factori dintre cei enumeraţi sunt: vederea, coloritul, vegetaţia (cantitate, varietate), spaţiozitatea / vastitatea, serenitatea, naturaleţea, valurile, turbiditatea, absenţa poluării.

2.4 Criza apei şi civilizaţia umană

Anterior am prezentat pe larg necesităţile de apă ale societăţii umane şi posibilităţile de satisfacere a acestora, precum şi factorii ce o periclitează şi consecinţele individuale ale acestora. Trebuie înţeles însă impactul de ansamblu, pe toate liniile şi pe termen lung. Trebuie înţeles că apa e factor limitant al dezvoltării, iar în caz de criză poate distruge civilizaţiile sau genera grave conflicte, find nu doar o problemă pentru manageri, conservaţionişti şi specialişti, ci şi o importantă chestiune politică de nivel înalt.

Sunt relevante câteva cazuri din trecut, ce demonstrează rolul de temelie al apei. Astfel, sfârşitul civilizaţiilor mesopotamiene antice s-a tras de la apă. Nu de la lipsă, ci de la irigarea exagerată, ce a dus la sărăturare şi mlăştinire. Nu s-au putut salva, deşi au încercat totul. De exemplu să treacă la culturi mai rezistente la sare. Astfel, procentul de suprafaţă cultivată cu grâu s-a redus de la 50% în anul 3000 îdC la 15% în anul 2500 îdC şi la 2% în anul 2000 îdC. Au trecut la secară, dar şi pentru ea producţia a scăzut de la 1700 kg / hectar în anul 2400 îdC la 700 kg / ha în anul 1700 îdC... Astăzi 50% din terenurile din regiune sunt sărăturate... În Africa de Nord antică, agricultura intensivă practicată nechibzuit a sărăturat solul, făcând să sece "grânarul imperiului roman" şi contribuind la decăderea acestuia. În Creta antică, defrişările au dus la dispariţia surselor de apă dulce şi la o eroziune imensă, catastrofă consemnată şi de Platon...

Unde nu e destulă apă sau nu de calitate suficientă, consecinţele asupra societăţii sunt deosebit de complexe. Afectarea sănătăţii vine din patologia hidrică, dar şi indirect prin hrana neadecvată generată de secetă şi sărăcie, provocată şi ea de lipsa apei. Unde oamenii şi mai ales copii stau ore întregi la coadă şi cară apă mulţi kilometri, se reduce timpul disponibil pentru alte activităţi şi în cazul copiilor pentru educaţie, ceea ce la rândul ei reduce şansele ieşirii din acel cerc vicios de subdezvoltare.

De aceea, apa este considerată un element strategic şi o resursă tot mai disputată. În China sau California, metrul cub de apă folosit în industrie aduce de zeci de ori venit mai mare decât dacă e folosit în agricultură, ceea ce produce importante dileme şi tensiuni sociale şi economice. Oraşe americane cumpără imense terenuri agricole la mari distanţe numai pentru a dobândi drepturi asupra apelor subterane... În interiorul multor ţări, apar tensiuni între comunităţile de unde se prelevează multe ape pentru folosinţele altora şi guverne sau beneficiari...

În zone cu probleme mari de asigurare a cantităţii sau calităţii, apa este o problemă centrală a siguranţei naţionale şi un factor de bază al politicii internaţionale. Folosinţa oceanelor a dus la mari tensiuni mai ales în ultimele decenii, unde odată cu adoptarea Convenţiei ONU privind dreptul mării s-au recunoscut zone economice exclusive şi s-au instituit controale cu privire la exploatarea mărilor, ceea ce a nemulţumit profund unele state dezvoltate care nu mai pot profita nestingherite de avansul lor tehnologic pentru a se înfrupta nelimitat din resursele comune ale omenirii. Alte conflicte vin din drepturile de navigaţie în canale şi strâmtori, din poluare, delimitarea apelor teritoriale etc. Apele de suprafaţă generează şi menţin tensiuni diplomatice şi militare şi a dus frecvent la conflicte armate, deşi istoria de obicei nu le consemnează ca "războaie pentru apă". Conflictele apar mai ales cânt state diferite împart folosirea aceluiaşi acvifer sau au frontiere pe lacuri sau fluvii, sau când statul amonte manipulează regimul hidrologic al apelor ce trec spre statul aval. Potenţialul de conflict e uriaş, deoarece peste 2 miliarde de oameni locuiesc în bazine hidrografice transfrontaliere. Dunărea deţine recordul la nivelul de "internaţionalism", căci străbate 12 ţări! În Europa există peste 175 de acte normative internaţionale legate de utilizarea apelor transfrontaliere, ceea ce face ca rareori să se ajungă la conflicte. Şi totuşi sunt şi acum tensiuni deschise între Spania şi Portugalia, între Slovacia şi Ungaria etc. Râuri mari generatoare de conflicte sunt Iordanul, Eufratul, Nilul, Gangele, Colorado, Rio Grande etc.

Conflicte pentru apă sunt cunoscute de mult. Una din primele consemnări este de acum peste 6000 de ani, cu privire la războiul pentru apă dintre oraşele mesopotamiene Lagaş şi Umma. În conflictul indo-pakistanez din zona Pundjab, apa e cauză centrală. La fel cel dintre India şi Bangladesh pentru apa Gangelui. Brazilia şi Argentina au fost în conflict din cauza amenajărilor hidroenergetice de pe fluviul Parana, ce periclitau Argentina. În 1962, Bolivia a rupt relaţiile diplomatice cu Chile pentru că aceasta a deviat prea multe ape din râul Lauca. SUA a avut un lung conflict cu Mexicul pentru că a pompat masiv ape din acviferele de la graniţa Texasului cu Mexicul şi mai ales pentru că a dublat salinitatea lui Rio Colorado din cauza irigaţiilor masive şi îl polua foarte puternic. SUA au fost obligate să plătească mari despăgubiri şi să construiască la frontieră o mare uzină de desalinizare a apei ca să fie mai bună calitatea lui Rio Colorado la intrarea în Mexic! În Orientul Mijlociu, apa tinde să surclaseze treptat petrolul ca şi obiect de conflict, tensiuni militare fiind înregistrate din 1965 succesiv între Israel şi Siria, Israel ş Iordania, Iordania şi Siria (pentru apa râului Yarmuk), Turcia şi Siria şi Turcia şi Irak pentru apa Eufratului (din cauza marelui baraj Attaturk construit de turci). Conflicte sunt şi între Libia şi Egipt pentru exploatarea acviferului de sub Sahara, între Egipt şi Sudan şi între acesta şi Etiopia pentru apa Nilului etc.

3. OMUL ŞI NATURA: O SCHIMBARE NECESARĂ ÎN RELAŢIE

Natura trebuie ocrotită nu împotriva omului, ci împreună cu el. Omul primitiv a dus o luptă acerbă pentru supravieţuire, dar nu "contra naturii" cum adesea se spune de către omul modern, ci în cadrul ei. Marea greşeală a fost proclamarea naturii ca adversar, închipuirea oceanelor, munţilor, codrilor sau peşterilor ca sălaş al diavolului şi demonilor, ideea de a "îmblânzi" natura. Probabil cea mai relevantă sinteză a spiritului acestei iresponsabile atitudini este afirmaţia lui Miciurin cum că "Nu putem aştepta ca natura să ne dea picătură cu picătură; ceea ce vrem, trebuie să smulgem de la ea". Omul ca parte a naturii nu o poate lovi decât lovind de fapt în sine. Şi nu o putem distruge ci doar modifica prin perturbarea actualului echilibru natural. Natura va supravieţui, se va readapta noii situaţii, nu însă şi specia noastră. Ocrotirea naturii este o activitate interdisciplinară, unde se întâlnesc ştiinţele biologice şi cele nebiologice. Este o activitate de gestionare, care are ca scop menţinerea diverselor valori naturale (specii, populaţii, habitate, comunităţi, peisaje etc.). Ea are ca sarcini evaluarea, menţinerea şi refacerea stării naturale. Şi în cadrul ideii de "ocrotirea naturii" concepţiile au evoluat pe măsura mai bunei cunoaşteri şi înţelegeri a ei. Astfel, de la ocrotirea speciilor s-a trecut la ocrotirea habitatelor (locurilor de viaţă) apoi la ocrotirea comunităţilor naturale şi în fine la ocrotirea biodiversităţii.

Paradigma ecologică clasică afirma că în natură există echilibru, că totul e să reducem intervenţia umană şi atunci prin autoreglare evoluţia va fi spre un echilibru prognozabil. Pe baza acestei paradigme s-a promovat ocrotirea naturii prin îngrădirea şi păzirea unor zone. Această concepţie s-a dovedit falsă. Natura este de fapt într-un echilibru dinamic, în continuă transformare, modificare influenţată de factori întâmplători, ce direcţionează evoluţia în direcţii diferite. Sistemele naturale sunt sisteme deschise, cu o reglare externă, în care au un rol important şi "catastrofele" naturale. Dacă zona naturală e suficient de mare, pe ansamblu putem vorbi de un echilibru, deşi în orice subzonă luată individual nu este echilibru, dar sunt în schimb cicluri evolutive. De aceea, ocrotirea naturii nu se poate face prin câteva "arii protejate" oricât de bine le "ocrotim" - mai ales dacă au dimensiuni mici - ci e nevoie de o reţea de arii protejate şi coridoare ecologice, de abordare globală. Din păcate ocrotirea naturii este în continuare influenţată de factori subiectivi emoţionali. Astfel, omul este mai tentat să ocrotească nu speciile cele mai periclitate, ci cele mai "charismatice" - mari, "frumoase", de care e ataşat sentimental. Asemenea categorisiri sunt adânc înrădăcinate în cultură şi mentalităţi şi nu va fi uşor ca oamenii să renunţe la a iubi mai mult "blânda căprioară" şi "mielul nevinovat" decât "lupul cel rău" sau "liliacul cel urât" dacă e să rămânem numai în sfera mamiferelor..... Şi mai greu este cu reptilele, insectele sau microorganismele, şi ele parte a naturii şi de valoare la fel de mare, nu numai "superbii fluturi" ci şi specii pe care omul la mai vede încă sub formă de "monştri".

Suntem tentaţi să credem că "protecţia mediului" este ceva mai general decât "ocrotirea naturii". De fapt, în practică noi prin mediu ne gândim de obicei la mediul înconjurător, sau mai exact la câteva elemente de genul apă, aer, sol.... şi prin protecţia mediului ne gândim de regulă la prevenirea poluării şi depoluarea zonelor poluate. Protecţia naturii trebuie însă să însemne abordarea holistică, unde să fie integrat şi omul, unde biodiversitatea să fie pe primul plan şi restul elementelor în corelare cu acest obiectiv. Monitorizarea biodiversităţii înseamnă să vezi ce specii sunt, în ce cantităţi şi în ce stare. Fiind tehnic imposibil, se recurge la "specii indicatoare", taxoni reprezentativi. Dar tot e mai larg şi relevant decât numai monitorizarea unor parametri fizici sau chimici ai unor "factori de mediu".

România are o biodiversitate ridicată (peste 19.000 specii de plante şi peste 50.000 specii de animale) dar are sub 5% din teritoriu în regim de ocrotire a naturii, faţă de o medie de 12% în Europa.

Este protecţia mediului "scumpă"? Ideea că protecţia mediului este un lux, ceva ce CONSUMĂ bani, este o prejudecată larg răspândită, din lipsa unei analize economice de ansamblu şi pe termen lung. În realitate poluarea, exploatarea neraţională a resurselor etc. produce imense pierderi, doar că unele nu le plătim imediat ci peste decenii sau le plătesc generaţiile viitoare, fapt ce îi tentează şi pe politicienii care ÎNŢELEG problema să o ignore totuşi din raţiuni electorale şi pe oameni să o amâne până va cădea pe umerii urmaşilor. Încă este în practică mai ieftin să poluezi medul decât să-l protejezi, căci momentan poluăm natura adesea "gratuit" dar pe viitor vom plăti înzecit. S-a consacrat principiul "poluatorul plăteşte" dar costul real al poluării e puternic subestimat. În domeniul apelor aceste probleme sunt acute şi semnificative prin amploarea lor şi prin costurile pe cere le implică. Uzinele de apă sunt adevărate uzine de reparat mediul degradat. Şi costul creşte mereu, până într-o zi când vom vedea că nu mai facem faţă financiar. Protecţia calităţii apei de fapt e mult mai ieftină şi durabilă. SUA a investit între 1972 şi 1982 circa 35 miliarde USD în staţii de epurare, dar a redus CBO în apele uzate deversate cu 45% în cele orăşeneşti şi cu 70% în cele industriale, beneficiul economic rezultat din creşterea puternică a calităţii apelor de suprafaţă fiind foarte ridicat. Şi asta în plin efort de creştere economică şi socială, cifrat la o creştere de populaţie cu 11% şi de produs intern brut cu 25%!

Evoluţia concepţiilor despre relaţia om-natură

Numai în perioada 1990-1995 au apărut în limba engleză peste 100 de cărţi pe tema eticii de mediu. Este un subiect important de înţeles, deoarece din abordările diferite ale relaţiei omului cu mediul izvorăsc toate politicile, legile, atitudinile, standardele. S-au propus diverse clasificări ale atitudinii faţă de natură. Una (Regier şi Bronson, 1992) propune 4 modele de atitudine:

- exploatist (viziune pur utilitaristă: exploatăm resursele în folosul nostru şi nu ne pasă de nimic);

- utilist (interesează impactul ecologic în măsura în care afectează o folosinţă umană bine cotată ca interes);

- integrist (consideră că trebuie menţinute nealterate ciclurile naturale şi trebuie protejată natura ca să nu degradăm mediul de viaţă al omului);

- inerentist (apreciază valorile mediului ca fiind intrinseci, indiferent de interesele omului).

O altă clasificare (Meffe şi Caroll, 1994) distinge 4 orientări filozofice: strict antropocentristă; stewardism; biocentrism; ecocentrism. Petulla (1985) vede 3 puncte de vedere la baza atitudinilor faţă de mediu: tradiţia economică; tradiţia biocentrică (izvorâtă din respect faţă de forţa naturii) şi tradiţia ecologică (izvorâtă din ştiinţă).

Naţiunile occidentale au fost până în anii '70 pur utilitariste. Încă din Biblie omul a înţeles că totul i s-a dat lui în uz...mai nou naţiunile occidentale au devenit semi-utilitariste, recunoscând că nevoile omului nu trebuie să fie unicul criteriu. Atitudinea cea mai ecologică, ce valorizare intrinsecă a mediului, o întâlnim la popoare asiatice precum budiştii şi la membri unor mişcări ecologiste din lumea dezvoltată.

"Utilitariştii" consideră că integritatea unui ecosistem înseamnă poluarea lui până la limita capacităţii de absorbţie. Pentru "naturalişti" înseamnă dimpotrivă să nu îl influenţezi deloc! Din asemenea poziţii opuse derivă înţelegerea diferită a managementului calităţii apei, a scopurilor politicii etc. Acest lucru se vede pregnant în legislaţie. Ţările predominant utilitariste au limite legale pentru nivele de poluare, adică admit să faci orice cu apa dacă nu depăşeşti "nivelul maxim admis" iar limitele sunt pentru anumite aspect specifice, nu pentru impactul global asupra ecosistemului. Alţii au reglementat pe baza impactului global asupra vieţi acvatice. În fine, "naturaliştii" au legislaţie ce caută să interzică sau minimizeze orice influenţă asupra ecosistemelor acvatice.

Astfel putem distinge trei categorii de ţeluri, fiecare cu subcategorii:

A. Scopuri antropocentrice

A1: Standarde de calitate a mediului: poţi polua până la limita legal admisă pentru un anume element. Dezavantaj major: Într-un râu mare poţi deversa enorm de mulţi poluanţi, pentru că are mare capacitate de diluţie şi nu se ajunge la depăşirea CMA deşi poluarea e uriaşă

A2: Abordare tip valori-limită: stabileşte nivele maxime de încărcare ale apelor uzate. Dezavantaj: Dacă emisarul este deja foarte poluat, nu mai trebuie mult supliment de poluanţi pentru a-i da "lovitura de graţie". Se poate ajunge astfel sa sub sau supranormări. Multe ţări au introdus norme diferite în funcţie de tipul de activitate poluantă, astfel ca să obţină reduceri de poluare prin instrumentul impunerii legale a "celei mai bune tehnologii curente" care apoi adesea a fost făcut mai strict prin impunerea " cele mai bune tehnologii disponibile", ce obligă la utilizarea celei mai performante epurări chiar dacă e scumpă şi majoritatea încă nu o practică.

A3: Dezvoltare economică susţinută - s-a impus în multe ţări cu dezvoltare rapidă şi abordează problema în sensul exploatării intense a medului în limite care să nu îl degradeze rapid, cu ideea că după ce se realizează "dezvoltarea" se poate face mai multă protecţie / refacere a mediului.

B. Scopuri mixte antropo-biocentice

B1: "Netoxic pentru viaţa acvatică". Este o abordare specifică pentru efluenţi complecşi, ce calculează ce calitate a apei trebuie să rezulte după ce a încasat poluarea ca să permită în continuare utilizările umane dorite plus viaţa acvatică normală. Este o abordare particularizată pe fiecare caz şi practic foarte greu de aplicat, necesitând cercetări complexe, mai ales că factorii variază în timp şi că trebuie determinată rezistenţa fiecărui grup de specii indicatoare.

C: Scopuri de biointegritate

C1: Management cu scop de menţinere a situaţiei neinfluenţate: Principiul este aplicabil numai pentru ape protejate / zone protejate, în rest e nerealist şi inaplicabil, deoarece nu există ape pe care impactul uman să fie zero. de aceea planeta noastră şi apa este mai corect spus "gestionată" şi nu "protejată".

C2: Antidegradare: Este cea mai radicală atitudine, ce propune ca managementul să urmărească împiedicarea oricărei degradări faţă de starea actuală. Este aplicabil în zone izolate sau protejate, costă mult pentru că trebuie monitorizată integritatea biotică, deci cantitativ şi calitativ speciile şi relaţiile dintre ele. Conservarea stării actuale înseamnă (paradoxal) şi conservarea actualelor eventuale perturbări minimale de origine antropică.

Putem distinge cinci paradigme de management: 1. Economie de frontieră, înseamnă antropocentrism extrem cu exploatarea mediului fără îngrijorări. 2. Protecţia mediului: mediul văzut ca necesar pentru bunăstarea omului, poate fi poluat până la un nivel stabilit prin norme legale; 3. Managementul resurselor - o concepţie mai antropocentristă; 4. ecodezvoltarea - pune omul şi mediul pe plan egal, participare publică importantă 5. Deep Ecology - concepţie naturistă idealistă, preconizând ecoregiuni, oprirea creşterii socioeconomice etc. În fine vine paradigma integristă, care pune accent pe managementul ecosistemului.

Punerea de standarde uniforme pleacă de la ideea falsă că orice apă poate fi dusă la un nivel înalt de "calitate" fără a ţine cont de condiţiile naturale şi influenţele istorice. Ori, într-un fluviu cald şi mâlos nu vor exista niciodată păstrăvi! Corect ar trebui să studiem şi să stabilim pentru orice râu / lac "cea mai bună calitate ce poate fi atinsă", ceea ce implică standarde flexibile. Este ceva mai realist de transpus în practică însă ideea e criticată pentru că acceptă implicit degradările existente şi nu mai promovează refacerile.

4. SPRE O ABORDARE ECOLOGICĂ A MANAGEMENTULUI APELOR

Pentru o gestiune durabilă a resurselor de apă este necesară o bună comunicare şi colaborare între politică şi ştiinţă. În probleme de apă, orice decizie, lucrare, investiţie trebuie discutată, planificată şi implementată interdisciplinar, astfel încât să aibă valenţe şi beneficii multiple. Trebuie trecut de la actuala abordare predominant hidrotehnică şi economică la o abordare pe criterii ecologice şi pe analize multidisciplinare, pe termen lung, cu obiectiv principal dezvoltarea durabilă şi protecţia resurselor şi nu simpla satisfacere a nevoilor de apă ale prezentului. Abordările sectoriale din trecut au dus la succes pe liniile respective şi la dezastre pe alte linii, de regulă la succes hidrotehnic şi daune ecologice. Managementul calităţii apei, de la disciplină cândva pur tehnică, devine una tot mai socială şi politică. Mentalităţile şi literatura de specialitate au rămas însă în urmă în vechile concepţii.... Modul cum o societate abordează politicile de apă este o oglindă fidelă a proceselor politice, culturale şi economice din sânul acelei societăţi. Astfel, societăţile "în curs de dezvoltare" văd măsurile legate de ape ca şi consecinţe a altor măsuri (de dezvoltare a căilor de transport, irigaţii, asigurare apă pentru industrie etc. ), pe când societăţile dezvoltate pun problemele apei pe prim plan, cu accent pe sănătatea umană, recreere, biodiversitate şi integritatea ecosistemelor, şi consideră ca derivând de aici restul inclusiv dacă şi ce folosinţe / amenajări s-ar mai putea face... Ca şi în alte domenii, managementul calităţii apei era în trecut unul de tip reactiv. Acum există destul know-how ca el să poată deveni proactiv, aşa cum trebuie!

Problematica şi deci şi abordarea calităţii apei variază în timp şi spaţiu, fără a exista o reţetă universal-valabilă în spaţiu şi timp. Totul este rezultatul echilibrului de moment între necesităţile şi percepţiile sociale. În funcţie de situaţie, autorităţile naţionale sau regionale sunt mai interesate de menţinerea / îmbunătăţirea calităţii apei decât comunităţile locale, şi invers. Tradiţionala abordare era planificarea liniară: scopuri - politici - obiective - strategii - tactici - [rezultatul asupra mediului] - monitoring - închiderea buclei de feedback la nivelul tacticilor. Dezavantajele acestui model tradiţional sunt că este rigid, ia prea puţin în calcul realităţile biofizice, culturale, sociale, participarea publică este foarte redusă iar feedback-ul nu poate modifica fundamental abordarea. Abordarea modernă constă într-un model non-liniar, de planificare multidimensională, unde etapele din modelul liniar sunt grupate circular / în spirală, permiţând multiple feedbackuri şi interacţiuni şi ajustări în fiecare etapă dinspre orice segment spre celelalte, integrând şi valorile sociale... Cu un aşa sistem există şanse reale ca un sistem de management al unei resurse naturale să fie un compromis acceptabil între conservare şi "folosinţele" dorite. Comunitatea e implicată în fiecare stadiu de planificare şi astfel se poate simţi responsabilă, creând şansa reală ca planul să poată fi implementat cu succes. Este un sistem mai complicat, mai puţin "eficient" dar asigură un management durabil. Asigură feedback multiplu şi împacă abordarea politică cu cea ştiinţifică.

4.1 Percepţia problemelor apei

Problemele apei sunt subevaluate deoarece percepţia publică asupra lor este redusă şi deformată. Chiar în state unde publicul are intense preocupări legate de mediu şi dezvoltare durabilă, majoritatea iniţiativelor şi organizaţiilor cetăţeneşti se luptă cu marii poluatori industriali, cu extinderea excesivă a autostrăzilor, cu afectarea pădurilor etc. dar prea puţini militează contra degradării rezervelor de apă. Politicienii privesc şi ei apa ca ceva de la sine înţeles, disponibil, ca şi aerul sau lumina, nu ca o problemă tot mai mare şi complexă căreia ar trebui să i se acorde rol central.

Diminuarea cantitativă şi calitativă a resurselor de apă nu se vede aşa direct cu ochiul liber ca dispariţia pădurii sau a vreunui mamifer binecunoscut, fapt ce face ca publicul să nu perceapă gravitatea situaţiei decât când preţul apei creşte mult sau când la robinet ajunge apă prea puţină sau de calitate necorespunzătoare...

Caracterul de resursă globală şi limitată nu e nici el perceput pe ansamblu. Cât timp un om nu vede afectată fântâna sau izvorul lui sau râul sau lacul din care se prizează apa pentru localitatea lui, nu se simte direct ameninţat, deşi în era aducţiunilor interbazinale, a poluărilor transfrontaliere, a schimbărilor climatice, expoatării industriale a acviferelor de mare adâncime etc. e greu să mai priveşti apa altfel decât pe ansamblu sau în orice caz la scară macro. Totuşi sunt încă ţări în care apa subterană e considerată nu bun public ci proprietatea deţinătorului terenului suprajacent, ceea ce crează probleme grave.

O altă mare problemă este percepţia apei ca o marfă oarecare şi nu ca un bun limitat. Bunăstarea economică duce la o puternică ridicare a nivelului de consum industrial, care apoi mai scade odată cu îmbunătăţirea tehnologiei. În schimb consumul individual tot creşte - baie, piscină, duşuri dese, spălat mult cu maşină de spălat automată, spălat maşina, câinele, curtea, stropit gazonul vilei etc. Este o evoluţie periculoasă pentru că astfel cine are bani consumă câtă apă vrea, de parcă nu ar fi o resursă limitată...

Tot o chestiune de percepţie publică a problematicii de apă este impactul public al anunţurilor diverselor firme că "au mai investit încă X miliarde de lei în protecţia mediului / apei". Faptul ar trebui să creeze bucurie şi apreciere pozitivă dacă investiţia ar fi destinată să îmbunătăţească calitatea apelor uzate deversate peste nivelul impus de legislaţie, deci o îmbunătăţire facultativă. În realitate însă de cele mai multe ori e vorba de investiţii pe care firma e forţată să o facă pentru a se conforma sau a reduce nivelul de încălcare a normelor legale. În acest caz ea nu e de lăudat că a investit X miliarde acum ci de blamat că nu a făcut acest lucru din start sau mai demult şi că o face abia acum, recunoscând ilegalitatea sau neglijenţa din trecut. În situaţia ţării noastre, cu moştenirea industrială cunoscută, cu capcanele privatizării şi programele de conformare generate de introducerea noilor legi, problema nu se prea pune aşa. Într-o ţară normală o firmă care se laudă că a investit acum suma X în calitatea apei dar încă nu e mai bună decât standardul legal trebuie nu lăudată ci pedepsită pentru timpul cât au funcţionat fără acea investiţie! Şi pedepsiţi şi cei care i-au permis acest lucru. Când vor fi condamnaţi şi la noi penal primarii care au emis autorizaţii de construcţie fără rezolvarea problemei canalizării la clădirea în cauză?

Preocuparea oamenilor nu s-a axat pe eficientizarea utilizării apei sau pe găsirea de căi de dezvoltare ce necesită consum redus, ci pe asigurarea accesibilităţii la debite tot mai mari de apă. De câte ori se constata sau prognoza un deficit, se alocau fonduri nu pentru cercetare sau retehnologizare, reducerea pierderilor, alegerea de culturi agricole cu necesar mai redus de apă, ci pentru noi baraje şi aducţiuni. În loc să ne întrebăm "câtă apă este de fapt potenţial disponibilă şi cum o utilizăm" ne întrebăm "câtă apă ne trebuie şi de unde o procurăm". Foametea endemică din diverse zone din Africa vine de la "penuria de apă". Dar penuria e în multe părţi cronică, anii "secetoşi" fac impactul doar mai vizibil. Şi secetele nu vin doar din schimbări de climă, ci mult şi din vina omului - despăduriri, suprapăşunare, supraexploatarea apelor subterane etc. dar nu vrem să admitem pur şi simplu că apa e un factor limitant al dezvoltării şi că unele ţări au pur şi simplu mai multă populaţie decât le-ar permite rezervele de apă, deci foametea este consecinţa firească a faptului că "s-au extins mai mult decât le e pătura". Conştientizarea acestei realităţi este îngreunată de exemplul statelor bogate care au şi ele unele mari deficite de apă dar îşi permit desalinizarea apei marine şi alte procedee scumpe. Dacă însă în câteva decenii petrolul nu va mai umple casieriile multor state arabe din zone deşertice, se va anunţa probabil o mare şi "neaşteptată" catastrofă umanitară prin lipsa de apă, deşi ea e perfect previzibilă de pe acum... Statele dezvoltate şi-au asumat şi ele un risc major, bazându-se pe tehnologii avansate şi scumpe de preparare şi epurare a apei. Dacă o criză economică face ca sistemul să nu mai poată fi susţinut economic, sute de milioane de oameni sunt puşi direct în situaţia existentă acum în ţări sărace în apă sau în bani, de a îşi limita sever consumul de apă sau de a folosi ape poluate, cu consecinţele de rigoare asupra sănătăţii. Sunt şi situaţii inverse, unde statistici geografice generale ne pot înşela. Citim în manualele şcolare despre Cheerapunji din India ca de un pol al precipitaţiilor şi ni-l închipuim fericit de abundenţa apei. În realitate precipitaţiile atât de abundente sunt sezoniere, şi pentru luni de zile este ca un deşert!

Şi totuşi, în ciuda acestor situaţii potenţial explozive, opinia publică mondială se îngrijorează mai tare de riscuri precum terorismul, armele nucleare etc. şi prea puţin de potenţialul imens de catastrofă pe care îl reprezintă problema apei.

Neglijarea problemelor apei nu durează la infinit. Dacă se ajunge la situaţii grave, poate să apară reacţie opusă a publicului, de panică sau totală neîncredere. Astfel la începutul anilor '80 peste 50% din locuitori megalopolisului din zona Rin - Main spuneau că mai bine e să nu bei apă de la robinet! Şi în România se vede această neîncredere prin creşterea spectaculoasă a consumului de apă îmbuteliată.

4.2 Comercial versus non-profit în domeniul managementului apei

Disputa public versus privat şi comercial versus non-profit se simte acut în domeniul gestionării resurselor de apă. Pe de o parte apa ca bun public limitat şi preţios ar trebui ocrotită şi gestionată de instituţii publice străine de orice interes comercial. Pe de altă parte complexitatea tehnologică necesară, implicaţiile economice etc. fac ca problema să implice mulţi bani, mari resurse umane, deci o organizare masivă şi care trebuie să lucreze (şi pe) principii economice sau cel puţin verificabile şi sustenabile din punct de vedere economic, specifice agenţilor economici.

Există structuri de administrare a apelor de suprafaţă şi mai ales furnizori de apă potabilă şi canalizare atât în organizare de tip non-profit cât şi în organizare pe criterii comerciale, ca regii sau companii. Ambele forme au avantaje şi dezavantaje.

Structurile de tip comercial sunt de regulă mai dinamice, adaptabile, eficiente, au mai uşor acces al fonduri, la retehnologizare etc. Dar pe de altă parte urmăresc profitul, deci au interesul ca să crească consumul de apă, nu să se reducă. Dacă acţionar este statul sau autoritatea locală sau regională, se mai poate prezuma că scopul urmărit este sau ar trebui să fie interesul public. Dacă respectivul serviciu mai şi este privatizat, este clar că mecanismele economice lăsate liber vor duce la orientarea pură spre profit. În plus, tot criteriile economice impun ca unui client ce consumă mult să i se dea şi preţ mai mic. Asta nu doar ca încurajare a creşterii consumului, ci şi din raţiunea obiectivă a costului mai redus a unităţii de apă per unitate de infrastructură de distribuţie. Evident ar trebui să fie chiar invers, ca preţul să încurajeze economia şi nu consumul. Dar cum aceste deziderate sunt contrare intereselor comerciale, unica soluţie este introducerea de pârghii legislative, care însă fiind antieconomice vor fi mereu percepute de firme ca o încorsetare şi se va încerca sistematic eludarea lor, căci stau în calea scopului principal / unic al oricărei structuri comerciale - profitul.

Structurile de tip non-profit, ca servicii publice ce nu urmăresc profitul, sunt bugetare şi implicit au un dinamism mai redus şi o adaptabilitate mai mică, procesul decizional şi circuitele financiare sunt mai complicate şi supuse rigorilor ce guvernează autorităţile şi fondurile publice. Pe de altă parte se prezumă că ele urmăresc interesul public, protecţia rezervelor de apă, şi nu ar trebui să fie tentate să acţioneze în sensul creşterii consumului. Totuşi adesea o fac. Paradoxul are de fapt explicaţii bune psihologice şi culturale. Ca să se laude cu "succese" şi cu "eficienţă" şi "dezvoltare", orice conducere de instituţie doreşte, conştient sau instinctiv, să extindă activitatea, nu să o restrângă. Concret, să poată raporta că "au reuşit să livreze mai multă apă". Intervine desigur şi factorul material: A reuşi să determini beneficiarii să reducă consumul înseamnă să îţi reduci veniturile şi producţia şi deci să trebuiască să îţi restrângi activitatea inclusiv personalul, ceea ce e greu de acceptat ca un succes şi ţel de urmărit. Într-o asemenea capcană se găseşte de altfel şi sistemul medical, unde scăderea semnificativă a numărului de bolnavi ar aduce şi scăderea masivă a fondurilor şi personalului, sau a autorităţilor de privatizare care cu cât sunt mai eficiente ar însemna că îşi grăbesc sfârşitul... Şi totuşi, se poate. Totul este abordarea pe o scară mai largă te timp şi spaţiu şi nu judecarea pe acea autoritate de apă luată izolat sau pe perioade scurte de luni sau un an. Căci pe ansamblu reducerea consumului de apă aduce mari beneficii economice. Un exemplu tipic este Germania anilor '60, când aspectele de mediu au fost neglijate în favoarea creşterii economice cu orice preţ şi a creării / menţinerii locurilor de muncă. Acea politică a fost apoi regretată amarnic deoarece nota de plată de mediu ulterior s-a dovedit enormă faţă de "beneficiile" suplimentare obţinute atunci din ignorarea raţiunilor de mediu, dar pe care politicienii le-au promovat din interese electorale de moment....

Această schimbare de percepţie despre ce este o bună uzină / regie de apă este posibilă. Doar şi serviciul de pompieri sau de pază de la o firmă nu e de dorit să aibă "de lucru" şi nu e apreciat pentru numărul de intervenţii, ci dimpotrivă pentru activitatea redusă de intervenţie ceea ce înseamnă eficienţă la prevenire. Aşa ar trebui judecate şi structurile de furnizare a apei, şi recompensate dacă reuşesc să determine reduceri de consum fără afectarea folosinţelor beneficiarilor, şi nu ca acum pentru că "se dezvoltă" şi "reuşesc furnizarea de cantităţi sporite de apă" dacă piaţa lor nu a crescut.....

În România aceste probleme se regăsesc din plin. Gestionarul apelor de suprafaţă a fost transformat în 1998 în societate comercială (Compania Naţională Apele Române SA) iar statul nu are nici o autoritate specifică de ape în teritoriu, inspectoratele de protecţia mediului neavând personal şi laboratoare de profil. Astfel CN Apele Române sunt puse în ingrata situaţie de a fi chemate, ca societate comercială, să urmărească profitul, şi totodată de a trebui ca administrator unic al bunului public esenţial format de ansamblul apelor subterane şi de suprafaţă ale României să promoveze economisirea lor.. Serviciile judeţene sau locale de alimentare cu apă sunt şi ele de regulă organizate ca regii autonome, ajungând în aceeaşi inerentă contradicţie dintre ţelul de a ocroti resursele de apă şi cel de a face profit.

Un alt factor mai paradoxal, specific României, este prezenţa Carpaţilor în inima ţării, ceea ce a dat posibilitatea ca majoritatea oraşelor mari să fie alimentate cu ape de suprafaţă de bună calitate aduse din munţi şi pe de altă parte rareori pe acelaşi râu există în aval alt oraş mare ce foloseşte acel râu ca sursă de apă, fapt ce a permis ca starea catastrofală a râurilor aval de multe din marile oraşe, în special înainte de 1990, să nu fie aşa acut percepută.

4.3 Standardele de calitate a apelor în vizor!

Toate standardele de calitatea apei sunt influenţate negativ de clişee culturale, de mentalităţi. Standardele au fost stabilite iniţial în funcţie de necesităţile omului nu şi de cele ale altor vieţuitoare. Abia acum se fac primii paşi timizi în unele ţări, prin stabilirea de standarde de calitate a apei necesare pentru viaţa sălbatică.

În această percepţie pur antropocentristă, omul consideră că este acceptabil riscul ridicat de boală sau moarte pentru animalele din ape, dar vrea risc zero sau foarte redus pentru sine. Ca oameni nu acceptăm un risc de exemplu ca anual câteva zeci de oameni în ţara noastră să fie ucişi de animale sălbatice, dar acceptăm ca pe ceva normal riscul ca anual să moară mii de oameni în accidente de circulaţie de exemplu. De asemenea ar fi mare scandal să ni se propună să acceptăm în apă concentraţia de toxice care o găsim zilnic în aerul din intersecţii aglomerate şi acceptăm să o respirăm... În plus este eterna dilemă de a pune un standard înalt cu preţul ca o parte din populaţie cel puţin un timp să aibă apă "sub standard" sau să se lase unul "lejer" ca să nu fie "discriminări". E celebrul cazul URSS care avea aşa standarde stricte că niciodată nu s-a încercat respectarea vreunuia ba adesea nici nu existau metode de a măsura respectivele concentraţii!

Aceste lucruri arată că avem percepţii diferite şi foarte subiective despre risc, de unde şi caracterul politic, parţial arbitrar al "concentraţiei maxime admise" deoarece abordările riguros ştiinţifice sunt interferate de mentalităţi şi deprinderi sociale.

În altă ordine de idei, standardele de calitatea apei sunt încă uniforme, deşi râurile şi calitatea originală a apei diferă. Noi nu le privim ca sisteme ecologice individuale, ci le tratăm de parcă toate ar fi la fel. Este o abordare comodă pentru practică, dar care promovează uniformizarea în calitate, în floră şi faună, ceea ce nu este benefic din punct de vedere ecologic. Corect ar trebui să existe pe orice râu staţii de referinţă pentru aprecierea calităţii "naturale" a apei în funcţie de care să se stabilească valorile dezirabile ale indicatorilor pentru aval. În plus, standardele actuale de calitate pentru apele de suprafaţă nu se referă la gradul de biodiversitate, la fundul apelor, la albii, la lunci, la râu ca ecosistem în general, ci la concentraţia oxigenului dizolvat şi alţi asemenea indicatori. În acest context, dacă într-un canal betonat ar curge apă "potabilă" conform actualelor standarde ar trebui să declarăm că este un râu în excelentă stare calitativă. De fapt aşa şi este, dar numai ca potenţial de utilizare pentru anumite folosinţe umane, căci la asta se referă categoriile de calitate din standardele în vigoare. Tot din acest motiv, în strategii şi obiective se regăsesc creşterea nivelului de oxigenare, reducerea concentraţiei anumitui poluant etc. şi nu reapariţia speciei X sau Y de plante sau animale acvatice. Sau şi mai grav, la dispariţia unei specii, se face repopulare în loc să se caute şi rezolve cauza care a dus la dispariţie... Aceste abordări-clişeu sunt vechi şi au avut consecinţe grave. Parametrul CBO₅ a fost introdus acum peste 100 de ani în Anglia, adaptat la realitate unor cazuri particulare de acolo, şi tot aşa şi ideea de stabilire a limitelor de descărcare de poluanţi în funcţie de capacitatea de diluţie existentă. Sistemul a fost copiat şi aplicat nediscriminatoriu peste tot în lume până prin anii '70 deşi era complet aiurea!

Standardele actuale se bazează pe studii toxicologice făcute pentru fiecare substanţă în parte. Sunt mari problemele de eşantionare, extrapolare a rezultatelor de la o specie la alta etc. În plus condiţiile în organismul viu, diferă de cele de laborator. Intervin factorii de mediu (temperatură, pH, duritate apei etc.), cei biotici (vârstă, gen, stare de sănătate etc.) şi cei chimici (interacţiunea compusului testat cu alţi compuşi - sinergism strict aditiv, sinergism supraaditiv, antagonism sau lipsa interacţiunii). Sensibilitatea variază mult de la o specie la alta (aşa se alege "specii indicatoare") în plus apare "rezistenţă dobândită". De aceea, nu toate valorile din studii sunt de aşa mare încredere pe cât ne aşteptăm. În plus, efectele cronice şi cele subletale sunt de regulă foarte greu de studiat. La toxicitatea pe ecosisteme acvatice se foloseşte şi indicatorul "doza la care 50% din populaţie prezintă afectare specifică". Este mult mai relevant, dar e specific pentru fiecare efect în parte şi din această cauză nu se pot compara direct teste diferite. Pe lângă testele toxicologice clasice se folosesc bioteste, statice (în acvariu sau borcan) şi flow-through (peşti în cuşti imersate în râu, de exemplu amonte şi aval de efluent). Uneori s-au făcut experimente de graniţă laborator / natură, la scară de "microcosmos" (containere plutitoare în râu / lac), "macrocosmos" în container ce cuprinde o bucată importantă din râu / lac, şi la nivel de întreg ecosistem, în lacuri experimentale.

Corect, standardele ar trebui să aibă două rubrici de CMA: Una pentru expunere cronică, şi alta pentru expunere acută de genul o oră o dată la trei ani....

Derivând din concepţiile diferite despre relaţia om-mediu, şi standardele de apă pot fi, cum s-a arătat anterior, de trei tipuri: "la gura ţevii", "bazate pe tehnologie" şi "de capacitate asimilativă".

4.4 Amenajările hidrotehnice ar putea avea impact mai redus de mediu

Amenajări hidrotehnice s-au realizat încă din antichitate. Totuşi în Europa şi America de Nord, la începutul secolului XIX văile erau naturale. Existau deja inundaţii, mlaştinile numeroase adăposteau vectorii malariei etc. încât existau destule argumente pentru intervenţii umane majore de amenajarea teritoriului pe tema apelor. Mijlocul secolului XIX a adus cu sine desecări, îndiguiri, corecţii de traiect a albiei. Astfel omul a avut de câştigat: navigaţie, terenuri agricole, irigaţii, electricitate, protecţie relativă la inundaţii. Dar elanul de amenajări şi posibilităţile tehnice mereu crescânde au făcut ca oamenii să nu se limiteze cu intervenţiile lor asupra apelor la strictul necesar, ci să îşi propună remodelări masive uneori totale ale hidrosferei, convinşi că "îmbunătăţesc" natura. Falsitatea acestei idei s-a văzut mult mai târziu şi mulţi oameni nu o realizează nici astăzi....

În Germania de exemplu de abia la sfârşitul anilor '60 s-a conştientizat public că un secol şi jumătate de intense "amenajări" ale râurilor nu au făcut să dispară problemele, că râurile îndiguite generează inundaţii tot mai mari, că peisajele acvatice artificializate au valoare estetică mult mai redusă ca cele naturale, că au dispărut sau sunt ameninţate 70% din speciile de peşti, 54% din cele de libelule şi 34% de plante. Cauza principală era distrugerea pădurilor de luncă şi a zonelor umede, scăderea nivelului freatic, ce dusese chiar la stepizare, plus poluarea, scăderea capacităţii de autoepurare, uniformizarea vitezei de curgere ce a redus oxigenarea, lipsa meandrelor şi a obstacolelor în albie care astfel nu mai oferea astfel refugii pentru peşti... Sedimentele nu se mai depuneau la ape mari fertilizând lunca ci erau transportate la vale... În plus drenajele extensive a câmpurilor au redus masiv capacitatea de retenţie a apelor... Dispariţia malurilor naturale a privat animalele, păsările şi insectele de un habitat esenţial, ce oferea hrană, refugiu, adăpost etc.

Amenajărilor hidrotehnice nu li se poate contesta necesitatea şi utilitatea, dar trebuie făcute cantitativ şi calitativ cu măsură şi numai în limita strictului necesar şi mai ales trebuie făcute pe baza unei înţelegerii profunde a unui râu ca sistem dinamic complex şi evolutiv biologic şi geomorfologic, nu ca până acum când au predominat abordările inginereşti... Îndiguirile şi "ajustările " de albii nu trebuie să anuleze total dinamica acestora ci doar să prevină erodarea malurilor şi afectarea unor infrastructuri importante (localităţi, poduri, căi de comunicaţii etc.). Un râu este firesc să îşi modifice în timp albia, să aibă braţe moarte, să depună aluviuni, să mai erodeze din maluri... în principiu acest fenomen natural nu trebuie în sine combătut! O apă trebuie să aibă şi plaje dar şi maluri râpoase, şi golfuri şi meandre dar şi repezişuri şi bulboane, şi vaduri şi bancuri de nisip... De exemplu pentru păsări sunt foarte importante insulele cu crânguri... Oricărei specii îi trebuie alte condiţii. De aceea, un râu sau lac croit sau ajustat "inginereşte" nu mai oferă loc adecvat de trai pentru majoritatea speciilor!

Malul apelor este un excelent loc de recreere pentru om. De aceea trebuie amenajate plaje, cheiuri, locuri de îmbăiere, dar nu piscine sau ştranduri artificiale! Astfel devine şi omul interesat de calitatea apelor de suprafaţă, dacă în ele face baie şi navighează! Pe maluri trebuie alei, piste de bicicletă, dar nu căi de comunicaţie deschise traficului motorizat şi nici facilităţi ce atrag prea multă lume. Navigaţia cu motor nu e de dorit! De asemenea e necesar ca din loc în loc drumurile să se depărteze de mal, să rămână malul natural, izolat, pentru plante şi animale. Aceste mini-zone trebuie protejate, dar nu cu mijloace artificial inestetice şi străine de mediu, ci cu obstacole cvasinaturale cum sunt gropi cu apă, minimlaştini, tufe cu spini etc.

Este important ca râurile să aibă secţiune transversală variată, cu zonă adâncă. Trebuie planificate zone inundabile!

Consolidarea malurilor se poate face cu copaci, plante, eventual combinat cu bolovani, stânci sau scăderea pantei malului. În caz extrem cu plase de sârmă sau reţea de beton dar în nici un caz cu ziduri compacte sau plăci de beton. Cursurile de apă modificate prea mult de om ar trebui replantate cu trestie, papură, sălcii etc. în urma unor studii care să arate ce a fost în mod natural sau ce ar trebui să fie. Dar cu condiţia să existe varianţă, nu uniformitate! Tufărişurile de mal au rol important, făcând şi umbră care protejează apa de încălzire excesivă prin insolaţie şi de năpădirea de către plante...

Pe ansamblu trebuie un compromis între tendinţa naturii de a evolua liberă de orice constrângere şi tendinţa omului de a îi anula libertatea şi a planifica el totul, inclusiv regimul de debit şi traiectul detaliat al oricărui curs de apă... Un râu e ca o fiinţă vie, Nu e o păpuşă sau robot şi nici nu trebuie ţinut în lanţ sau în cuşcă... Încă nu ne dăm seama că pretenţia noastră de a controla totul e dăunătoare şi periculoasă. Ce ar fi dacă am putea tehnic controla şi precipitaţiile şi temperaturile? Ne-am înfrâna pornirea de a le ajusta în beneficiu imediat (aparent) deşi deja ştim ce riscuri uriaşe pot însemna manipulările climei?

Prizarea de apă la nivele diferite din lacurile de acumulare adânci poate preveni fenomenul de stratificare şi împiedică ca în aval să ajungă numai apă foarte rece, neoxigenată şi eventual încărcată cu toxice.

4.5 Renaturarea cursurilor de apă "amenajate"

Multe râuri au fost îndiguite, canalizate, "amenajate" în diverse feluri, adesea exagerat şi ca scop în sine, cu consecinţe negative multiple expuse anterior. Fenomenul trebuie nu doar stopat ci şi reversat, prin "renaturarea" lor. Mai riguros exprimat: Un important obiectiv în gestionarea apelor ar trebui să fie menţinerea sau refacerea caracterului "natural" al apelor. Acest lucru nu este simplu deloc.

Biocenozele acvatice sunt în continuă schimbare. De aceea scopul nu este refacerea unei anumite structuri-tip cu un anumit spectru şi abundenţă de specii, ci menţinerea dinamicii dispariţiei şi recolonizării. E necesară o atentă individualizare conform caracteristicilor hidrobiologice şi hidrogeologice, nu cum au procedat unii care au vrut să "renatureze" un curs de apă anterior canalizat şi au făcut pe tot parcursul meandre-tip identice şi au plantat peste tot aceeaşi plantă.... Arăta bine, dar era foarte departe de natură, fiind doar un alt tip de uniformitate! Revenirea la situaţia lacurilor şi râurilor de acum 1000 de ani nu este nici posibilă şi nici de dorit. De aceea nu este vorba propriu-zis de "refacere" a cursurilor de apă ci de re-design, de restaurare proxinaturală.

Criteriile de bază pentru menţinere sau renaturare trebuie să fie cele biologice. Ele nu trebuie însă să fie simpliste cum se practică de regulă acum, când se apreciază existenţa şi eventual abundenţa unei specii. Contează mult şi sănătatea acelei comunităţi, afecţiunile subletale, sistemice, cum sunt diversele boli, acumulările de toxice, mutaţiile genetice, vitalitatea, rata de creştere, rata de reproducere, durata de viaţă, interacţiunea cu alte specii. Altfel putem avea imagini false. De exemplu dacă am aplica actualele criterii la societatea umană, am concluziona că cele mai sănătoase şi fericite comunităţi sunt cele din China, India şi alte câteva zone unde găsim densitate maximă de oameni pe kilometrul pătrat! Studiile ştiinţifice ar trebui să fie interdisciplinare, aprofundate, la nivel de vale sau bazin hidrografic, pe termen lung, şi nu studii de impact grăbite şi înguste pentru fiecare proiect în parte ce poate afecta calitatea apei. Cum ar fi ca în medicină să nu existe igienă şi să se studieze fiecare medicament sau chimical sau aliment la introducerea pe piaţă dacă e sau nu dăunător omului, dar să nu se studieze niciodată ce anume are nevoie omul pentru a trăi sănătos?

Nu în ultimul rând, cu ocazia discutării necesităţii menţinerii sau refacerii aspectului natural sau cvasinatural al unei ape ar trebui pus în balanţă faptul - dovedit medical dar frecvent ignorat - că pentru buna stare psihică a omului este imperioasă nevoie de natură, şi peisajul cu componentă acvatică este fundamental. E un rol fundamental estetic, psihic şi social, conferind bucurie de viaţă, sentiment de apartenenţă, echilibru psihic, recreere etc.

4.6 Ocrotirea speciilor acvatice şi a biodiversităţii din ape

Omul nu reuşeşte să monitorizeze toate speciile din ape şi atunci recurge la "specii indicatoare". Acest lucru e un compromis şi trebuie avut în vedere caracterul imperfect indicator, ce poate uneori înşela.

Mult timp s-au ocrotit anumite specii considerate izolat de ecosistemul în care se găseau, abordare dăunătoare mai ales în cazul speciilor acvatice, ce sunt foarte direct dependente de calitatea apei în care trăiesc. Ideal e desigur să ocrotim ecosistemele în ansamblu. Nivelul biodiversităţii nu este trebuie suficient pentru a caracteriza sănătatea unui ecosistem. Un cimitir de exemplu poate adăposti o mare diversitate de specii deşi e o realizare artificială. Un molhaş (mlaştină de altitudine) poate avea un număr redus de specii, ceea ce nu înseamnă însă că este nevaloros din punct de vedere biologic!

Conceptul "listelor roşii" mai ales în cazul apelor este o abordare pompieristică ce poate genera efecte nedorite, căci a promova o specie "ameninţată" înseamnă să aduci prejudicii altora dacă încerci să adaptezi mediul la cerinţele optime ale acelei specii ocrotite prioritar. Corect ar trebui protejat tot ecosistemul şi nu anumite specii. Altfel aşteptăm să devină şi alte specii rare ca să le acordăm atenţie... Declararea de "specii ocrotite" ar trebui să devină o excepţie şi o măsură temporară excepţională, aplicabilă doar când protecţia ecosistemelor a dat greş!

Pe aceeaşi linie de raţionare, stabilirea de arii naturale protejate nu trebuie să fie înţeleasă ca o contrapondere la degradarea restului.... De exemplu tufărişurile de lângă căile ferate pot fi din punct de vedere ecologic la fel sau chiar mai importante decât cel mai celebru parc naţional, deoarece asigură cantitate şi suprafaţă şi conexiuni de distanţe lungi (culoare ecologice) pe când o sau câteva arii naturale protejate sunt mai degrabă un fel de muzeu, refugiu, rezervor genetic pentru eventuale refaceri sau soluţie de conservare e termen scurt...

4.7 Să învăţăm din sistemele tradiţionale de management

Multe popoare au trăit de secole sau milenii în zone aride şi au dezvoltat sisteme de agricultură şi modele de management de apă care au trecut proba timpului. De aceea este păcat să nu se profite de această experienţă şi să se facă tabula rasa. Ştiinţele hidrologice şi agricole moderne au ce învăţa de la vechile populaţii din deşertul Negev sau de la amerindienii din sud-vestul SUA şi nordul Mexicului. Se practica din vechime "recoltarea apei" din ploi şi inundaţii, ce se dirija spre câmpuri şi terase, curgând din terasă în terasă sau se stoca în rezervoare. Astfel apa de pe 10-20 hectare de versanţi stâncoşi ajungea pentru un hectar de teren agricol din vale. De asemenea se practica inundarea artificială a câmpurilor sau reţinerea apelor de viituri şi inundaţii, plantarea de pomi în microdepresiuni artificiale etc. Israelul chiar a creat un institut special de cercetări în acest sens şi a obţinut rezultate de excepţie în domeniul agriculturii de deşert.

De asemenea este nelogică insistenţa omului modern de a cultiva peste tot inclusiv în zone aride o serie de plante cu pretenţii mari de apă, când sunt atâtea altele comestibile cu pretenţii foarte modeste de apă - cereale, pomi fructiferi etc., sau altele care cresc / se coc rapid înaintea uscării pământului după ce a trecut sezonul ploios.... De asemenea există plante cu mare toleranţă la sare, putând fi irigate chiar cu apă de mare, ceea ce ar putea da întrebuinţare terenurilor masiv sărăturate şi declarate acum ca "neproductive".

4.8 Schimbarea sistemelor actuale neecologice de agricultură

De obicei prin "modernizarea" agriculturii ne gândim la mecanizare, fertilizare artificială, irigare etc. Din punct de vedere ecologic la ora actuală modernizare trebuie să însemne pentru statele mai dezvoltate trecerea spre agricultură biologică, reducere sau chiar renunţare treptată la agricultura de tip "industrial" caracterizată prin monoculturi, fertilizare masivă şi utilizare de soiuri modificate genetic, oricât de mare este în continuare tentaţia "recoltelor bogate". Şi desigur cu accent pe problematica apei, pentru a preveni poluarea freaticului, sărăturări sau înmlăştiniri sau consum exagerat de apă prin plante prea pretenţioase. Pe de altă parte, în cazul agriculturii "primitive" ce se mai practică în ţări din lumea a III-a (spre care ne-am îndreptat şi noi mult în ultimii 10 ani), "modernizarea" practicilor de agricultură nu înseamnă numai creşterea producţiei ci stoparea practicilor care degradează mediul (incendierea vegetaţiei, fertilizare în afara perioadei de vegetaţie etc.). Iar creşterea performanţelor nu trebuie făcută cu accentul exclusiv pe fertilizare artificială intensă şi mecanizare etc. pentru că ar fi numai repetarea în alte ţări a greşelilor şi exagerărilor făcute în ţările dezvoltate, unde acum sunt regretate şi se lucrează la corectarea efectelor. Este desigur dificil să schimbi mentalităţile şi practicile în culturile tradiţionaliste şi conservatoare. Totuşi, sunt exemple pozitive de mare succes. În Africa, organizaţia AGRHYMET a convins un număr de săteni din 16 sate să participa la o demonstraţie. Le-a dat aparate de radio şi a rugat ca jumătate să lucreze pământul în mod tradiţional iar celorlalţi le-a cerut să urmeze pas cu pas instrucţiunile zilnice transmise la radio de organizaţie. La sfârşitul anului, când s-a văzut diferenţa, toţi sătenii din zonă au adoptat benevol sistemul propus de respectiva organizaţie, fără nici un alt efort de propagandă....

4.9 Protejarea surselor versus căutarea altora noi

Oamenii abandonează adesea surse de apă şi se orientează spre altele noi, de regulă din cauza nivelului de poluare, dar alteori din comoditate, abandonând sursele individual în favoarea unor reţele mari centralizate. În prima situaţie este o recunoaştere a eşecului prevenirii contaminării surselor - lacuri sau acvifere. "Opţiunea" nu a şocat pentru că încă mai exista alternativă, dar unde ajungem dacă continuăm cu asemenea "soluţii" nedurabile? Vom abandona pe rând surse existente şi vom merge tot mai departe în căutarea unei ape care va deveni tot mai rară şi scumpă, în loc să ne preocupăm de protecţia surselor actuale? Şi mai gravă este abandonarea conştientă a surselor individuale sau colective plurifamiliale / locale în favoarea reţelelor ce asigură aducţiune de la distanţă, tratare şi distribuţie centralizată a apei. În principiu nu ar trebui să fie ceva foarte negativ dar practic dispare în acest fel interesul direct pentru protecţia apelor subterane şi de suprafaţă locale, din moment ce o poluare nu va mai avea aşa impact direct şi puternic, dispar şi numeroase zone de protecţie sanitară. În plus, lungirea reţelelor implică clorinare, care se putea evita la reţele scurte de calitate alimentate din ape subterane. De aceea, în ţări precum Germania se caută menţinerea sistemelor individuale sau locale de alimentare cu apă din subteran, şi ca factor ce asigură o grijă sporită pentru apele subterane care, fiind sursa de apă potabilă, sunt astfel menţinute pe lista de priorităţi pentru monitorizare şi protecţie. Din păcate în România se constată un fenomen opus, de abandonare a surselor actuale şi de alimentări cu apă de tot mai departe în loc să se protejeze şi folosească sursele locale.

4.10 Implementarea mai hotărâtă a principiilor de ocrotire

Principiul "poluatorul plăteşte" trebuie impus cu adevărat, prin evaluarea completă a costurilor poluării şi plata întregii poluări, nu doar a celei ce depăşeşte pragul la ora actuala admis ca "poluare legală". Prizele de apă industrială trebuie amplasate aval de deversare, astfel ca respectivul poluator să fie interesat implicit să epureze bine apele sale uzate. Agricultura şi zootehnia intensivă neecologică trebuie combătută ca orice mare poluator, nu tolerată sau subvenţionată. Toţi potenţialii poluatori industriali să fie obligaţi să notifice exact ce substanţe chimice deţin şi utilizează, ca să se poată face uşor identificarea în caz de poluare accidentală.

5. MĂSURI ŞI TEHNICI DE ECONOMISIREA APEI

5.1 Măsuri de economisirea apei

Măsuri manageriale:

·  contorizare;

· reglarea atentă a presiunii;

· detectarea şi repararea neetanşietăţilor;

·  politici de preţ orientate spre conservarea apei şi alte mecanisme economice de determinarea a economisirii apei;

· instalaţii sanitare şi aparate casnice cu consum redus de apă;

·  retehnologizări şi echiparea instalaţiilor existente cu dispozitive de economisire a apei;

· dispozitive şi metode de irigare cu consum redus de apă;

· distribuire la preţ redus sau gratuit de dispozitive de economisire a apei, de detectoare de exfiltraţie / pierdere de apă;

·  măsuri de reutilizarea apei uzate.

Contorizarea stimulează consumatorul pe cale economică să economisească apa.

Evitarea presiunii excesive reduce avariile şi pierderile şi de asemenea debitul utilizat de exemplu chiuvetă, duş etc.

Politicile de preţuri pot conţine suprapreţuri pentru perioade de vârf de consum orar sau sezonier, creştere proporţională cu consumul, taxe de conectare etc. Alte mecanisme economice cuprind rabaturi, subvenţii, credite, penalităţi etc.

Instalaţiile sanitare cu consum redus de apă cuprind de exemplu toalete cu vid, cu incinerator, cu rezervor sub presiune, cu congelare, cu clătire cu micropori, cu aer comprimat, cu clătire presurizată, cu ulei, cu ape uzate, cu sistem diferenţial de clătire etc. De asemenea, maşinile moderne de spălat rufe şi vase au un consum de apă mult mai redus decât modelele mai vechi. Cele de spălat haine au scăzut de la circa 170 litri / ciclu în 1970 la circa 50 litri / ciclu în 1998, iar cele de spălat vase de la 60 litri la 12 litri / ciclu. . Există uscătoare de haine care folosesc apă, chiar mai multă decât maşina de spălat şi ar trebui eliminate.

Retehnologizările sunt foarte importante în industrie. La multe procese tehnologice se pierde apă, dar unele tehnologii chiar perfect aplicate sunt prin natura lor mari consumatoare de apă şi pentru multe din ele sunt tehnologii alternative de obţinut acelaşi produs cu consum mult mai redus de apă. Agricultura este pe plan mondial cel mai mare consumator de apă. Şi aici se pot face mari economii prin instalaţii noi şi performante de irigare, prin stropire sau şi mai bine prin picurare la rădăcină (microirigare) plus dotare cu senzori de umiditate, temporizatoare reglabile şi alte dispozitive care să prevină irigarea excesivă.

Folosinţele publice de asemenea pot fi adaptate pentru consum mai redus de apă: Arborii şi plantele ornamentale din parcuri pot fi alese astfel ca din natura lor să necesite apă puţină şi să nu fie nevoie de stropire... Piscinele dacă sunt acoperite pierd mai puţină apă prin evaporaţie;

Şi pe plan casnic se pot face foarte multe pentru reducerea consumului de apă, ceea ce aduce şi importante economii la bugetul familial, fără să fie necesară schimbarea instalaţiilor şi aparatelor electrocasnice existente. Astfel, toaletele se pot echipa cu dispozitive care limitează volumul de apă din rezervor sau permit descărcarea doar parţială a acestuia atunci când nu e nevoie de debitul maximal, robinetele cu bilă cu o singură manetă permit reglaj mai rapid al temperaturii apei şi închiderea şi deschiderea frecventă, nemaitrebuind lăsată să curgă în cazul folosirii intermitente cum ar fi la bărbierit etc. Mai bun este robinetul termostatat, care oferă direct apa la temperatura dorită. Se pot monta pe robineţi şi capetele de duşuri limitatoare de presiune şi de debit ca să prevină deschiderea lor excesivă care se întâmplă frecvent fără vreo necesitate practică; Duşurile pot fi de asemenea echipate cu capuri asistate cu aer comprimat pentru creşterea presiunii fără creşterea debitului de apă; Montarea sursei de apă caldă aproape de locul de utilizare (în baie sau bucătărie) şi buna izolare a ţevii de apă caldă elimină volumul ce trebuie lăsat să curgă până "vine apa caldă".

Măsuri legislative / de reglementare:

Legislaţie de ape la nivel naţional şi reglementări de management al apei la nivel regional, zonal şi local, incluzând reglementări privind: instalaţiile sanitare, conectarea la reţelele de apă şi canalizare, stropitul şi irigaţiile, tipul şi suprafaţa de vegetaţie ornamentală admisă; spălarea străzilor; standarde pentru aparatele ce funcţionează cu apă, inclusiv norme de modernizare şi eficientizare, reciclarea apei.

Sunt necesare introducerea de restricţii, prin raţionalizări şi stabilirea ordinii de prioritate în satisfacerea diverselor nevoi umane cu luare în calcul a necesităţilor de protecţie a vieţii acvatice şi zonelor umede.

Restricţiile pot să limiteze şi la nevoie chiar să interzică irigarea cu scop ambiental (gazon, parcuri), spălatul autovehiculelor, piscine, irigaţii cu metode neraţionalizate, realizarea de noi obiective industriale sau comerciale cu consum ridicat de apă etc.

Măsuri educative:

Populaţia trebuie informată şi educată prin variate mijloace, printre care:

Publicaţii şi materiale publicitare (fluturaşi, postere, bannere şi panouri publicitare, instalare de monitoare sau panouri electronice cu afişaj spre public, buletine informativ, pliante, autocolante, text inserat pe bilete şi facturi, ambalaje, decoraţiuni interioare sau exterioare legate de tema apei etc. )

Mass-media: Emisiuni informative şi dezbateri la radio şi TV, spoturi publicitare radio şi TV; filme educative direct sau indirect, articole în ziare, inserţii publicitare în ziare şi reviste etc.

Contact personal: Consiliere pentru clienţii diverselor bunuri şi servicii, conferinţe şi dezbateri publice, proiecţii publice video şi de diapozitive etc.

Evenimente speciale: Acţiuni în şcoli, concursuri de sloganuri, eseuri, cultură generală, grafitti, desene şi pictură pe teme de apă, expoziţii publice tematice foto sau de desen, ofertă publică de degustat apă de robinet, sau oferire gratis la restaurant sau cantine, târguri de profil, acţiuni publice simbolice sau de igienizare, punere în valoare peisagistică şi urbanistică a apelor, vizite şi excursii la obiective legate de ape etc.

5.2 Tehnici de economisire a apei

· Verificaţi periodic starea instalaţiei de apă şi canal pentru a depista locuri neetanşe.

·  Montaţi limitatoare de debit la duşuri

· Închideţi coloanele de apă la absenţe de mei multe zile pentru a evita risipa de apă prin robineţi sau alt dispozitive ce nu închid perfect sau s-ar putea defecta pe parcurs.

· Verificaţi periodic consumul de apă al diverselor instalaţii şi aparate casnice ex. maşină de spălat, ministaţie de dedurizare a apei etc. pentru a depista creşteri anormale de consum

·  Izolaţi bine toate conductele de apă caldă pentru a nu trebui întâi golită apa rece de pe conductă după ce deschideţi robinetul

· Verificaţi periodic dacă toţi robineţii închid bine şi faceţi prompt orice reparaţii - trecerea timpului doar le agravează!

· Reduceţi volumul apei din rezervorul de toaletă punând înăuntru o sticlă plină cu apă. De regulă standardele prevăd din motive de siguranţă un volum semnificativ mai mare de apă pentru o clătire a toaletei decât e realmente necesar. Sau alegeţi un WC cu posibilitate de "stop" nu doar de "start" pentru apa din rezervor, desigur cu grija ca prin aceasta să nu produceţi înfundarea canalizării din economie excesivă de apă!

· Nu folosiţi WC-ul pe post de coş de gunoi. Asta implică să trageţi apa, deci un consum inutil de apă, plus că e mare riscul de a înfunda canalizarea.

· Folosiţi maşina de spălat numai umplută la capacitate maximă, sau cu activarea modului de lucru pentru cantitate mai mică.

·  Nu folosiţi uscătoare de haine care funcţionează cu consum de apă. Puteţi să nu folosiţi deloc uscătorul - hainele se pot usca şi pe sfoară!

· Maşina se spală foarte bine şi cu 2-3 găleţi de apă şi o perie. Cu furtunul pe neobservate se consumă sute de litri. Apa de ploaie adunată într-un rezervor cu filtru spală excelent!

· Faceţi duş în loc să faceţi baie.

·  Opriţi duşul în timp ce vă săpuniţi sau frecaţi părul cu şampon etc.

·  Puneţi apă de robinet în sticle şi ţineţi-o la frigider, pentru a evita să lăsaţi să curgă apa "caldă" de pe ţeavă când doriţi un pahar de apă rece. Agitaţi sticla înainte de consum pentru a aera apa, ca să aibă gust proaspăt.

·  Folosiţi robinet cu manetă care reglează simultan apa caldă şi rece. Dacă aveţi robineţi separaţi, deschideţi întâi cel pentru apa caldă şi apoi cel de apă rece şi nu invers.

·  Spălaţi vasele manual sau dacă chiar aveţi aşa cantităţi încât o maşină de spălat vase e cu adevărat indispensabilă, folosiţi-o numai umplută la capacitate.

· Când spălaţi vase manual, folosiţi un lighean sau chiuveta cu dopul pus pentru a avea o soluţie de apă caldă şi detergent de vase în care să spălaţi toate vasele, şi nu sub jetul continuu de apă. Făcând doar clătirea sub jet se economiseşte foarte multă apă!

· Apa "uzată" cu puţine impurităţi (de la clătit vasele sau rufele sau duş) poate fi folosită pentru udat plantele de apartament. Nu însă şi cea foarte murdară sau cu mult săpun sau detergent!

·  Grupaţi în grădină legumele sau florile cu necesită multă apă la un loc, pentru a stropi mai frecvent numai acolo, nu şi plantele ce au nevoi mai reduse de apă.

· Acoperiţi solul din grădină în jurul plantelor cu frunze, coajă de copac etc. sau folie de plastic pentru a preveni evaporarea apei din sol. Aveţi grijă însă ca apa de ploaie să se poată infiltra în sol.

·  Stropiţi grădina dimineaţa devreme sau seara târziu, pentru a diminua evaporarea.

· Înlocuiţi irigarea clasică a grădinii (prin stropire) cu irigare prin curgere fină din tuburi miniperforate exact pe rândule de plante sau microirigare prin picurarea direct la rădăcina plantei (aplicabil la plante mai mari şi spaţiate cum sunt tufele de roşii).

· Irigarea mai rară dar cu cantitate mai mare de apă, în special a gazonului de iarbă, stimulează plantele să dezvolte sistem mai adânc de rădăcini şi deci să fie mai rezistente la uscăciune.

· Proiectarea şi managementul grădinilor, spaţiilor verzi etc. trebuie să plece de la principiul minimizării necesarului de apă.

·  În loc de spălatul curţii, aleii, trotuarului etc. cu furtunul cu jet de apă, luaţi o mătură!

·  Alegeţi pentru baie vană de dimensiuni reduse, nu cele tot mai mari şi acum foarte la modă.

·  Amplasaţi sursa de apă caldă (cazan, boiler, microcentrală) cât mai aproape de locul unde e cel mai frecvent necesară apa caldă.

·  Economisiţi energia electrică. Astfel economisiţi apă, deoarece toate felurile de centrale electrice consumă mari cantităţi de apă.

· Cumpăraţi produse locale, evitaţi deplasări inutile, preferaţi trenul, transportul în comun şi bicicleta avionului sau automobilului, deoarece transporturile înseamnă consum de energie deci de apă!

· Reciclarea hârtiei, metalului, sticlei, plasticului etc. înseamnă şi o mare economie de apă, deoarece reciclarea consumă mult mai puţină apă decât producţia din materii prime!

5.3 Măsuri practice de protecţia calităţii apei

Pe lângă economisirea apei, ca să protejeze cantitativ resursele şi să se reducă prelevarea de ape din circuitul lor natural, este esenţială protejarea calităţii apei. În acest sens trebuie să acţioneze nu doar industria, ci fiecare dintre noi. Poluarea casnică pe care o producem este cantitativ şi calitativ de regulă mai redusă decât cea produsă de un obiectiv industrial. Şi totuşi, prin faptul că sunt atâtea milioane de gospodării în ţară, comportamentul individual al fiecăruia dintre noi are influenţă decisivă asupra calităţii apelor României. Să vedem ce poate face fiecare din noi ?

·  Nu curăţaţi WC-ul cu tot felul de dezinfectante şi soluţii speciale pentru care abundă reclamele la televizor. Dacă e menţinută curată nu are nevoie de tot felul de soluţii. Nici de pastile şi deodorizante, care pot face mare rău apei şi mai ales proceselor biologic de la staţia de epurare. Aerisiţi mai bine!

· Vesela se spală foarte bine cu apă fierbinte. Rareori este cu adevărat nevoie de soluţii sau paste de spălat vase. Când chiar trebuie să le folosiţi, faceţi-o cu moderaţie şi în nu cu concentraţii excesive.

· Nu aruncaţi în WC sau chiuvetă sau canal substanţe toxice - pesticide, insecticide, otrăvuri contra rozătoarelor, mercur, uleiuri minerale, produse petroliere sau alte asemenea substanţe, nici ape ce pot să conţină asemenea poluanţi! Nici lacuri, vopsele, cosmetice, solvenţi, medicamente, nici chiar uleiuri vegetale şi grosimi animale!

·  Folosiţi detergenţi care nu conţin fosfaţi sau alte substanţe de dedurizare ce afectează negativ mediul. De asemenea tensidele din detergent trebuie să fie total sau în procent cât mai ridicat biodegradabile şi să nu producă intermediari toxici în cursul descompunerii.

·  Calculaţi atent doza de detergent folosită la spălat. Interesaţi-vă care este duritatea apei de la robinetul Dumneavoastră, că şi de ea depinde mult doza necesară! Excesul de detergent rămas nefixat pe murdăria din rufe va afecta mediul şi posibil chiar sănătatea altora, prin mecanisme indirecte, chiar dacă detergentul în sine e netoxic.

· Cel mai "ecologic" produs pentru spălat este săpunul simplu ("de rufe"). Dezavantajele sunt că necesită muncă ceva mai multă şi nu spală aşa de "alb"....

· Numeroasele înălbitoare, parfumuri etc. pentru spălat haine sunt în fond un lux care nu e cu adevărat necesar, ci ni l-au indus reclamele. Ele au frecvent mari efecte negative asupra mediului şi chiar asupra sănătăţii deşi rezultatele aparente asupra hainelor sunt foarte tentante.

· "Înmuierea", prespălarea sau fierberea rufelor sunt rareori cu adevărat necesare.

· Detergenţii "duri" cu mulţi perboraţi pentru înălbire nu îşi au sensul dacă speli la 40⁰C sau 60⁰C, deoarece perboraţii sunt inactivi sub 70⁰C şi merg nemodificaţi în canalizare, afectând însă calitatea apelor.

· Aplicaţi îngrăşămite artificiale sau naturale (gunoi de grajd) pe câmp numai în perioada de vegetaţie (nu toamna sau iarna!) şi bine dozat, ideal după măsurarea nivelului de azot existent în sol!

·  Practicaţi agricultură "ecologică" fără îngrăşăminte artificial şi pesticide etc. , inclusiv în grădină, sau pentru flori sau gazonul de iarbă şi cumpăraţi produse agricole biologice ("ecologice") căci la producţia lor nu s-au folosit îngrăşăminte chimice şi pesticide ce poluează apele.

6. TEMELIA APELOR ÎN ROMÂNIA - LEGEA APELOR

În fasciculele anterioare am văzut actele normative specifice legate de calitatea apei de suprafaţă şi apei potabile şi o serie de reglementări privind epurarea apelor. Toate aceste elemente trebuie privite ca un tot unitar, sub egida legii-cadru, care este Legea Apelor, din care reproducem în continuare în extras o serie de prevederi mai importante, cu precizarea că se preconizează o revizuire ai ei:

LEGEA nr. 107 / 25.09.1996

LEGEA APELOR

publicată în M.Of. nr. 244 din 08.10.1996

- EXTRAS -

Art. 1. - (1) Apele reprezintă o resursă naturală regenerabilă, vulnerabilă şi limitată, element indispensabil pentru viaţă şi pentru societate, materie primă pentru activităţi productive, sursă de energie şi cale de transport, factor determinant în menţinerea echilibrului ecologic.

(2) Apele fac parte integrantă din patrimoniul public. Protecţia, punerea în valoare şi dezvoltarea durabilă a resurselor de apă sunt acţiuni de interes general.

(3) Dreptul de folosinţă, cât şi obligaţiile corespunzătoare rezultate din protecţia şi conservarea resurselor de apă vor fi exercitate în conformitate cu prevederile prezentei legi, cu excepţia apelor geotermale pentru care se vor adopta reglementări specifice.

(4) Apele, malurile şi albiile acestora, indiferent de persoana fizică sau juridică care le administrează, sunt supuse dispoziţiilor prezentei legi, precum şi prevederilor din convenţiile internaţionale la care România este parte.

(5) Sunt, de asemenea, supuse dispoziţiilor prezentei legi lucrările care se construiesc pe ape sau care au legătură cu apele şi prin care, direct ori indirect, se produc modificări temporare sau definitive asupra calităţii apelor ori regimului de curgere a acestora.

Art. 2. - Prevederile prezentei legi au ca scop:

a) conservarea, dezvoltarea şi protecţia resurselor de apă, precum şi asigurarea unei curgeri libere a apelor;

b) protecţia împotriva oricărei forme de poluare şi de modificare a caracteristicilor resurselor de apă, a malurilor şi albiilor sau cuvetelor acestora;

c) refacerea calităţii apelor de suprafaţă şi subterane;

d) conservarea şi protejarea ecosistemelor acvatice;

e) asigurarea alimentării cu apă potabilă a populaţiei şi a salubrităţii publice;

f) valorificarea complexă a apelor ca resursă economică şi repartiţia raţională şi echilibrată a acestei resurse, cu menţinerea şi cu ameliorarea calităţii şi productivităţii naturale a apelor;

g) apărarea împotriva inundaţiilor şi oricăror alte fenomene hidrometeorologice periculoase;

h) satisfacerea cerinţelor de apă ale agriculturii, industriei, producerii de energie, a transporturilor, aquaculturii, turismului, agrementului şi sporturilor nautice, ca şi ale oricăror alte activităţi umane.

Art. 3. - (1) Aparţin domeniului public apele de suprafaţă cu albiile lor minore cu lungimi mai mari de 5 km şi cu bazine hidrografice ce depăşesc suprafaţa de 10 km2, malurile şi cuvetele lacurilor, precum şi apele subterane, apele maritime interioare, faleza şi plaja mării, cu bogăţiile lor naturale şi potenţialul energetic valorificabil, marea teritorială şi fundul apelor maritime.

(2) Albiile minore cu lungimi mai mici de 5 km şi cu bazine hidrografice ce nu depăşesc suprafaţa de 10 km2, pe care apele nu curg permanent, aparţin deţinătorilor, cu orice titlu, ai terenurilor pe care se formează sau curg. Proprietarii acestor albii trebuie să folosească aceste ape în concordanţă cu condiţiile generale de folosire a apei în bazinul respectiv.

(3) Insulele, care nu sunt în legătură cu terenurile cu mal la nivelul mediu al apei, aparţin proprietarului albiei apei.

(4) Apa subterană poate fi folosită de proprietarul terenului, numai în măsura în care este utilizată conform art.9 alin. (2).

(5) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) pepinierele şi crescătoriile piscicole aflate în afara cursurilor de apă.

Art. 4. - (1) Stabilirea regimului de folosire a resurselor de apă, indiferent de forma de proprietate, este un drept exclusiv al Guvernului, exercitat prin Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, cu excepţia apelor geotermale.

(2) Apele din domeniul public se dau în administrare Regiei Autonome „Apele Române“ de către Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, în condiţiile legii.

(3) Reglementarea navigaţiei şi a activităţilor conexe acesteia pe căile navigabile se face de către Ministerul Transporturilor, prin unităţi de profil.

(4) Faza atmosferică a circuitului apei în natură poate fi modificată artificial numai de Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului şi de cei autorizaţi de acesta, în condiţiile legii.

Art. 5. - (1) În jurul surselor şi instalaţiilor de alimentare cu apă potabilă, al surselor de ape minerale şi al lacurilor şi nămolurilor terapeutice se instituie zone de protecţie sanitară cu regim sever sau cu regim de restricţii, precum şi perimetre de protecţie hidrogeologică. Dreptul de proprietate asupra surselor şi instalaţiilor de alimentare cu apă potabilă, surselor de ape minerale şi lacurilor şi nămolurilor terapeutice se extinde şi asupra zonelor de protecţie sanitară cu regim sever.

(2) Regimul de exploatare a apelor geotermale, a lacurilor şi nămolurilor terapeutice, a turbăriilor şi zonelor umede, a zonelor de protecţie sanitară, precum şi regimul privind navigaţia pe cursurile de apă naturale sau artificiale, pe apele maritime interioare şi pe marea teritorială, ca şi lucrările, construcţiile sau instalaţiile aferente sunt supuse prevederilor prezentei legi, precum şi reglementărilor cu caracter special.

(3) Regimul de exploatare a fondului piscicol, precum şi exercitarea pescuitului în cursurile de apă naturale sau amenajate sunt supuse prevederilor prezentei legi şi reglementărilor specifice.

(4) Normele speciale privind caracterul şi mărimea zonelor de protecţie sanitară se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului şi a Ministerului Sănătăţii.

(5) Supravegherea calităţii apei potabile se asigură de către Ministerul Sănătăţii.

Art. 6. - (1) Activitatea de gospodărire unitară, raţională şi complexă a apelor se organizează şi se desfăşoară pe bazine hidrografice, ca entităţi geografice indivizibile de gospodărire a resurselor de apă. Gospodărirea apelor trebuie să considere ca un tot unitar apele de suprafaţă şi subterane atât sub aspect cantitativ, cât şi calitativ, în scopul asigurării dezvoltării durabile.

(2) Gospodărirea apelor se bazează pe principiul solidarităţii umane şi interesului comun, prin colaborare şi cooperare strânsă, la toate nivelurile administraţiei publice, a utilizatorilor de apă, a reprezentanţilor colectivităţilor locale şi a populaţiei, pentru realizarea maximului de profit social.

Art. 7. - (1) Elaborarea strategiei şi politicii naţionale în domeniul gospodăririi apelor, asigurarea coordonării şi controlului aplicării reglementărilor interne şi internaţionale în acest domeniu se realizează de către Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului.

(2) Gestionarea cantitativă şi calitativă a apelor, exploatarea lucrărilor de gospodărire a apelor, precum şi aplicarea strategiei şi politicii naţionale în domeniu se realizează de Regia Autonom㠄Apele Române“ şi filialele sale bazinale.

(3) Pe lângă Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului funcţionează:

Comisia centrală de apărare împotriva inundaţiilor, fenomenelor meteorologice periculoase şi accidentelor la construcţiile hidrotehnice, Comisia naţională pentru siguranţa barajelor şi lucrărilor hidrotehnice şi Comitetul naţional pentru programul hidrologic internaţional, organisme cu caracter consultativ. Secretariatele tehnice permanente ale acestor organisme se asigură de Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului.

[..........]

Art. 9. - (1) Dreptul de folosinţă a apelor de suprafaţă sau subterane, inclusiv a celor arteziene, se stabileşte prin autorizaţia de gospodărire a apelor şi se exercită potrivit prevederilor legale. Acest drept include şi evacuarea, în resursele de apă, de ape uzate, ape din desecări ori drenaje, ape meteorice, ape de mină sau de zăcământ, după utilizare.

(2) Apele de suprafaţă sau subterane pot fi folosite liber, cu respectarea normelor sanitare şi de protecţie a calităţii apelor, pentru băut, adăpat, udat, spălat, îmbăiat şi alte trebuinţe gospodăreşti, dacă pentru aceasta nu se folosesc instalaţii sau se folosesc instalaţii de capacitate mică de până la 0,2 litri/secundă, destinate exclusiv satisfacerii necesităţilor gospodăriei proprii.

(3) Orice persoană fizică, pe proprie răspundere, poate utiliza liber apele marine, din afara zonelor de restricţie, pentru îmbăiere.

(4) Utilizarea apelor subterane se face pe baza rezervelor omologate, determinate conform prevederilor aplicabile resurselor minerale.

Art. 10. - (1) Satisfacerea cerinţelor de apă ale populaţiei are prioritate faţă de folosirea apei în alte scopuri. De asemenea, au prioritate, faţă de alte folosinţe, alimentarea cu apă pentru animale, refacerea rezervei intangibile de apă după incendii, precum şi debitele necesare menţinerii echilibrului ecologic al habitatului acvatic.

(2) Restrângerea utilizării apei potabile pentru populaţie, în folosul altor activităţi, este interzisă.

(3) Apa potabilă distribuită organizat în centre populate poate fi utilizată şi în alte scopuri, numai dacă s-a asigurat satisfacerea integrală a cerinţelor populaţiei, animalelor şi ale unor activităţi care necesită apă de această calitate. Alimentarea cu apă potabilă în alte scopuri va fi limitată sau desfiinţată numai atunci când apar cerinţe noi în alimentarea cu apă a populaţiei.

(4) Apele subterane, corespunzătoare calitativ, sunt destinate în primul rând pentru alimentarea cu apă a populaţiei şi animalelor, precum şi pentru asigurarea igienei şi sănătăţii populaţiei. Aceste ape pot fi utilizate şi în alte scopuri, numai în baza autorizaţiei de gospodărire a apelor.

(5) La planificarea şi la realizarea unor activităţi, cum sunt mineritul de suprafaţă, derivaţiile de debite etc., ce pot influenţa rezerva de ape subterane sau pot modifica reţeaua hidrografică de suprafaţă, se vor lua obligatoriu măsuri de refacere a alimentărilor cu apă şi de protecţie împotriva inundaţiilor.

Art. 11. - (1) În lacurile de acumulare folosite ca sursă pentru alimentări cu apă potabilă se poate practica numai piscicultura în regim natural, fără furajarea peştilor şi fără aplicarea fungicidelor sau a oricăror medicamente veterinare.

(2) În orice alte zone decât cele prevăzute în alin. (1), piscicultura cu administrare de furaje se poate practica numai în cazul în care nu este influenţată calitatea apelor din aval şi în baza avizului de gospodărire a apelor.

Art. 12. - (1) Utilizatorii de apă sunt obligaţi să respecte normele de consum de apă pe unitatea de produs sau pe activitate şi să economisească apa prin folosire judicioasă, recirculare şi folosire repetată. De asemenea, au obligaţia să asigure întreţinerea şi repararea instalaţiilor proprii şi a celor din sistemele de alimentare cu apă şi canalizare epurare, după caz.

(2) Normele de consum de apă pe unitatea de produs sau pe activitate se determină şi se reactualizează periodic. Normele de consum se propun de utilizatorii de apă, la nivelul celor mai bune performanţe ale tehnologiilor folosite, se avizează de ministerele interesate şi se aprobă de Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului. Soluţionarea eventualelor divergenţe este de competenţa Guvernului.

Art. 13. - Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului şi Regia Autonom㠄Apele Române“ sunt în drept să ia măsuri de limitare sau de suspendare provizorie a folosirii apei, pentru a face faţă unui pericol sau consecinţelor unor accidente, secetei, inundaţiilor sau unui risc de lipsă de apă datorat supraexploatării resursei.

Art. 14. - (1) Dacă, din cauza secetei sau a altor calamităţi naturale, debitele de apă autorizate nu pot fi asigurate tuturor utilizatorilor autorizaţi, se aplică restricţii temporare de folosire a resurselor de apă.

(2) Restricţiile se stabilesc prin planuri de restricţii şi folosire a apei în perioadele deficitare, elaborate de Regia Autonom㠄Apele Române“, după consultarea utilizatorilor autorizaţi, cu avizul Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului şi cu aprobarea comitetului de bazin. Planurile de restricţii şi folosire a apei în perioadele deficitare, denumite în continuare planuri de restricţii, se aduc la timp la cunoştinţă publicului.

(3) Metodologia de elaborare şi de aprobare a planurilor de restricţii şi procedura de informare a publicului se stabilesc de Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului. Această metodologie va trebui să ţină seama de priorităţile prevăzute la art. 10 şi de importanţa socială şi economică a utilizatorilor autorizaţi.

(4) Măsurile stabilite de Regia Autonom㠄Apele Române“ în aplicarea planului de restricţii sunt obligatorii pentru toţi utilizatorii de apă. Măsurile de restricţii se asimilează cu situaţia de forţă majoră în nerealizarea contractelor de livrare a apei.

(5) Pe durata aplicării planurilor de restricţii, prevederile autorizaţiei de gospodărire a apelor se subordonează acestora.

Art. 15. - (1) Poluarea în orice mod a resurselor de apă este interzisă.

(2) Normele de calitate a resurselor de apă se aprobă prin standarde, la propunerea Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului.

(3) Normele privind calitatea apei potabile se aprobă prin standarde, la propunerea Ministerului Sănătăţii.

(4) Limitele de încărcare cu poluanţi a apelor uzate evacuate în resursele de apă se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului şi a Ministerului Sănătăţii.

(5) Limitele de descărcare înscrise în avizul sau autorizaţia de gospodărire a apelor reprezintă limitele maxime admise, iar depăşirea acestora este interzisă.

Art. 16. - (1) Pentru protecţia resurselor de apă, se interzic:

a) punerea în funcţiune de obiective economice noi sau dezvoltarea celor existente, darea în funcţiune de noi ansambluri de locuinţe, introducerea la obiectivele economice existente de tehnologii de producţie modificate, care măresc gradul de încărcare a apelor uzate, fără punerea concomitentă în funcţiune a reţelelor de canalizare şi a instalaţiilor de epurare ori fără realizarea altor lucrări şi măsuri care să asigure, pentru apele uzate evacuate, respectarea prevederilor impuse prin autorizaţia de gospodărire a apelor;

b) realizarea de lucrări noi pentru alimentare cu apă potabilă sau industrială ori de extindere a celor existente, fără realizarea sau extinderea corespunzătoare şi concomitentă a reţelelor de canalizare şi a instalaţiilor de epurare necesare;

c) aruncarea sau introducerea în orice mod, în albiile cursurilor de apă, în cuvetele lacurilor sau ale bălţilor, în Marea Neagră şi în zonele umede, precum şi depozitarea pe malurile acestora a deşeurilor de orice fel;

d) evacuarea de ape uzate, în apele subterane, lacurile naturale sau de acumulare, în iazuri, în bălţi sau în heleştee;

e) utilizarea de canale deschise de orice fel pentru evacuările ori scurgerile de ape fecaloid menajere sau cu conţinut periculos;

f) spălarea în cursuri de apă sau în lacuri şi pe malurile acestora a vehiculelor, autovehiculelor, a altor utilaje şi agregate mecanice, precum şi a ambalajelor sau obiectelor care au conţinut pesticide sau alte substanţe periculoase;

g) spălarea animalelor domestice dezinfectate cu substanţe toxice în afara locurilor special amenajate în acest scop;

h) aruncarea sau vărsarea în instalaţii sanitare sau în reţele de canalizare a reziduurilor petroliere sau a substanţelor periculoase;

i) spălarea în cursurile de apă sau în lacuri, pe malurile acestora, pe diguri sau baraje a obiectelor de uz casnic, cu folosirea substanţelor chimice de orice fel.

(2) În zonele de protecţie instituite potrivit prezentei legi, sunt interzise depozitarea şi folosirea de îngrăşăminte, pesticide sau alte substanţe periculoase.

Art. 17. - În scopul folosirii raţionale şi protejării calităţii resurselor de apă, utilizatorii de apă au următoarele obligaţii:

a) să adopte tehnologii de producţie cu cerinţe de apă reduse şi cât mai puţin poluante, să economisească apa prin recirculare sau folosire repetată, să elimine risipa şi să diminueze pierderile de apă, să reducă poluanţii evacuaţi o dată cu apele uzate şi să recupereze substanţele utile - conţinute în apele uzate şi în nămoluri;

b) să asigure realizarea, întreţinerea şi exploatarea staţiilor şi instalaţiilor de prelucrare a calităţii apelor la capacitatea autorizată, să urmărească eficienţa acestora prin analize de laborator şi să intervină operativ pentru încadrarea indicatorilor de emisie în limitele admise pentru evacuarea apelor uzate, limite prevăzute prin autorizaţia de gospodărire a apelor;

c) să respecte cu stricteţe disciplina şi normele tehnologice în activităţile de producţie care folosesc apa şi evacuează ape uzate, precum şi în staţiile şi instalaţiile de prelucrare a calităţii apelor;

d) să urmărească, prin foraje de observaţii şi control, starea calităţii apelor subterane din zona de influenţă a depozitelor de reziduuri de orice fel.

Art. 18. - Utilizatorii de apă, amplasaţi pe teritoriul localităţilor sau pe platformele industriale, pot evacua apele uzate în reţelele de canalizare publică sau în cele ale platformelor industriale numai cu acceptul şi cu respectarea condiţiilor stabilite de deţinătorul acestor reţele şi numai dacă staţiile de epurare finală ale localităţilor sau platformelor industriale respective au profil tehnologic necesar şi capacităţi disponibile. În toate cazurile este obligatorie pre-epurarea locală a apelor uzate provenite de la aceşti utilizatori.

Art. 19. - (1) Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia asigurării gospodăririi eficiente a apei distribuite în localităţi, precum şi colectarea apelor meteorice, canalizarea şi epurarea apelor uzate.

(2) Realizarea alimentării centralizate cu apă a satelor şi comunelor cu distribuţie stradală, fără branşamente la locuinţe, este condiţionată numai de asigurarea scurgerii apei prin rigole stradale.

(3) Persoanele fizice şi juridice care exploatează staţiile şi instalaţiile de epurare au obligaţia să realizeze urmărirea continuă, prin analize de laborator, a modului de funcţionare a acestora, să păstreze registrele cu rezultatele analizelor şi să pună aceste date la dispoziţia personalului împuternicit cu sarcini de inspecţie şi control.

Art. 20. - (1) Apele de mină sau de zăcământ pot fi evacuate în cursuri de apă, numai după epurarea lor corespunzătoare, astfel încât să fie respectate limitele admise pentru evacuare în receptorii naturali de suprafaţă.

(2) Apele uzate industriale, ca şi apele de mină sau de zăcământ, pentru care nu există tehnologii sau procedee de epurare eficiente, pot fi injectate numai în straturi de foarte mare adâncime, pe baza unor studii speciale, a avizului acordat de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi a avizului de gospodărire a apelor.

Art. 21. - (1) Topirea teiului, cânepii, inului şi a altor plante textile în cursuri de apă, canale, lacuri artificiale, lacuri naturale sau în bălţi este interzisă. Operaţiunile de topire pot fi efectuate în locuri special amenajate şi în baza autorizaţiei de gospodărire a apelor.

(2) Tăbăcirea pieilor este permisă numai în condiţiile prevăzute în autorizaţia de gospodărire a apelor.

Art. 22. - (1) Administratorii porturilor fluviale sau maritime au obligaţia de a realiza instalaţii specializate pentru colectarea, preluarea şi epurarea corespunzătoare a apelor uzate provenite de la nave şi instalaţii plutitoare sau din scăpări accidentale.

(2) Evacuarea în apele de suprafaţă sau maritime a apelor uzate neepurate, provenite de la nave şi instalaţii plutitoare sau de foraj marin, precum şi a produselor petroliere de la reţeaua aferentă de transport, este interzisă.

Art. 23. - (1) Regia Autonom㠄Apele Române“ prin filialele sale bazinale organizează activitatea de prevenire a poluărilor accidentale şi de înlăturare a efectelor lor, pe bază de planuri elaborate în funcţie de condiţiile specifice bazinelor hidrografice respective şi de natura substanţelor poluante ce pot fi evacuate accidental.

(2) Utilizatorii de apă sunt obligaţi să întocmească planuri proprii de prevenire şi de combatere a poluărilor accidentale, posibil a se produce ca urmare a activităţii lor, şi să le pună în aplicare în caz de necesitate.

(3) Elaborarea planurilor de prevenire şi de combatere a poluărilor accidentale se face potrivit metodologiei-cadru stabilite de Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului.

(4) Utilizatorii de apă care au produs o poluare accidentală sunt obligaţi să ia măsuri urgente pentru înlăturarea cauzelor şi efectelor acestora şi să informeze imediat cea mai apropiată unitate de gospodărire a apelor asupra acestei poluări.

(5) Unităţile de gospodărire a apelor au obligaţia să ia în considerare orice informaţie provenită de la persoane fizice şi juridice, altele decât utilizatorii, care au produs poluarea accidentală.

(6) Poluarea intenţionată se pedepseşte.

(7) În caz de poluări accidentale, filialele bazinale ale Regiei Autonome „Apele Române“ vor avertiza imediat utilizatorii de apă şi autorităţile administraţiei publice a localităţilor din aval pentru a lua măsuri de protecţie a apelor şi de diminuare a pagubelor.

(8) Utilizatorii de apă potenţial poluatori, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi Regia Autonom? „Apele Române“ au obligaţia dotării cu mijloace specifice de intervenţie pentru cazuri de poluări accidentale.

Art. 24. - (1) Utilizatorii de apă din aval, care au suferit daune materiale cauzate de o poluare accidentală, produsă în amonte, sau de distrugerea unei construcţii de retenţie a apei din amonte, au dreptul la despăgubire de la persoana fizice sau persoana juridice ce se face vinovată, potrivit legii.

(2) Cheltuielile efectuate de persoane fizice sau persoane juridice, inclusiv de către Regia Autonom㠄Apele Române“, pentru înlăturarea efectelor poluării accidentale, se suportă de cel care a produs poluarea.

Art. 25. - (1) Pe malurile apelor aparţinând domeniului public, dacă nu sunt impuse restricţii, orice persoană fizică are dreptul de acces liber, pe propria răspundere, pentru plimbare sau recreere, fără a produce prejudicii apelor, albiilor, malurilor şi riveranilor.

(2) În zonele special organizate ori amenajate pentru agrement pe malurile apelor, accesul este permis în condiţiile stabilite de deţinătorii acestor zone şi cu respectarea prevederilor înscrise în autorizaţia de gospodărire a apelor, eliberată acestora.

(3) Circulaţia pe cursurile de apă, lacuri naturale sau pe mare, cu bărci de agrement fără motor, se efectuează liber, cu respectarea drepturilor riveranilor şi reglementărilor legale.

(4) Dreptul de folosinţă a albiilor minore, a plajei şi a ţărmului mării, în alte scopuri decât cele prevăzute în alin. (1), se dobândeşte numai după obţinerea autorizaţiei de gospodărire a apelor.

Art. 26. - (1) Deţinătorii terenurilor din aval sunt obligaţi să primească apele ce se scurg în mod natural de pe terenurile situate în amonte.

(2) Lucrările de barare sau de traversare a cursurilor de apă, care pot constitui obstacol în curgerea naturală a apelor, vor fi astfel concepute, realizate şi exploatate încât să nu influenţeze defavorabil curgerea apelor, în vederea asigurării atât a stabilităţii acestor lucrări, a albiilor minore şi a malurilor, cât şi pentru prevenirea unor efecte distructive sau păgubitoare. Lucrările construite fără a avea în vedere astfel de cerinţe trebuie modificate sau demolate de proprietarii sau deţinătorii lor, în condiţiile şi la termenele stabilite de Regia Autonom㠄Apele Române“. În caz contrar, Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, prin unităţile sale teritoriale, este abilitat să aplice sancţiuni potrivit legii, din oficiu sau la sesizarea Regiei Autonome „Apele Române“.

(3) Obturarea sau blocarea, sub orice formă, precum şi scoaterea din funcţiune, în orice mod, a construcţiilor şi instalaţiilor de descărcare a apelor mari, sunt interzise.

Art. 27. - Orice activitate pe luciu de apă, în albii minore ori în zone de protecţie, inclusiv navigaţia, plutăritul, flotajul, exploatarea agregatelor minerale sau recoltarea stufului, precum şi pescuitul se vor realiza astfel încât să nu producă efecte negative asupra malurilor şi albiilor cursurilor de apă, malurilor şi cuvetelor lacurilor, monumentelor naturii, construcţiilor, lucrărilor sau instalaţiilor existente în albii şi să influenţeze cât mai puţin folosirea apelor de către alţi utilizatori. În nici o situaţie nu este permisă deteriorarea calităţii apei.

Art. 28. - (1) Riveranii sunt obligaţi să acorde drept de servitute, avându-se în vedere zone anume stabilite de comun acord cu Regia Autonom㠄Apele Române“, fără a percepe taxe, pentru:

a) trecerea sau circulaţia personalului cu atribuţii de serviciu în gospodărirea apelor, în scopul îndeplinirii acestora;

b) amplasarea, în albie şi pe maluri, de borne, repere, aparate de măsură şi control sau alte aparate ori instalaţii necesare executării de studii privind regimul apelor, precum şi accesul pentru întreţinerea instalaţiilor destinate acestor activităţi;

c) transportul şi depozitarea temporară a materialelor şi utilajelor pentru intervenţii operative privind apărarea împotriva inundaţiilor;

d) transportul şi depozitarea temporară de materiale, utilaje, precum şi circulaţia acestora şi a personalului, în cazul executării de lucrări de întreţinere şi de reparaţii.

(2) În cazul în care, prin exercitarea acţiunilor prevăzute la alin. (1), se produc pagube, deţinătorii terenurilor riverane apelor au dreptul la despăgubiri potrivit legii.

[........]

Art. 30. - (1) Plantarea sau tăierea arborilor sau arbuştilor de pe terenurile situate în albiile majore ale cursurilor de apă şi pe ţărmul mării, fără avizul de gospodărire a apelor şi avizul organelor silvice de specialitate, este interzisă.

(2) Avizul de gospodărire a apelor prevăzut la alin. (1) este necesar şi pentru lucrările construite pe ape sau care au legătură cu apele, realizate în albia majoră.

[........]

Art. 31. - (1) Pădurile cu funcţii speciale de protecţie din bazinele de recepţie ale lacurilor de acumulare, cele din bazinele cu grad mare de torenţialitate şi predispuse eroziunii, din albiile majore ale râurilor, din zonele dig-mal, precum şi benzile de pădure situate de-a lungul râurilor neîndiguite aparţin grupei de păduri cu funcţii speciale de protecţie a apelor şi sunt gospodărite ca atare prin tratamente intensive, interzicându-se tăierile rase sau tratamentele cu perioadă scurtă de regenerare.

(2) Pădurile de protecţie a apelor, cele de protecţie a solurilor, situate pe stâncării, grohotişuri, pe soluri erodate, pe terenuri cu înclinare mai mare de 35° şi alte asemenea păduri se gospodăresc în regim special de protecţie.

(3) În perimetrele menţionate la alin. (1) şi (2) se vor executa lucrări de combatere a eroziunii solului, de stingere a torenţilor şi se vor aplica reguli speciale de întreţinere a lucrărilor executate.

(4) Pădurile din zonele de munte şi de deal trebuie astfel gospodărite încât să nu contribuie la formarea inundaţiilor şi la producerea eroziunii solului.

[.........]

Art. 33. - (1) Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului poate concesiona sau închiria parte din domeniul public al apelor, pentru exploatarea apelor de suprafaţă sau subterane, cu excepţia apelor geotermale, a materialelor din acestea şi din maluri, precum şi pentru valorificarea vegetaţiei din albiile minore şi de pe maluri, folosirea energiei apelor, exploatarea luciului de apă pentru piscicultură, pescuit, agrement ori sporturi nautice, ca şi pentru alte activităţi, cu respectarea prevederilor legale.

(2) Dreptul de exploatare a agregatelor minerale din albiile sau malurile cursurilor de apă, lacurilor, bălţilor şi din ţărmul mării prin exploatări organizate se obţine în baza autorizaţiei de gospodărire a apelor. Pentru autorizarea acestor activităţi pe apele naţionale navigabile este obligatorie obţinerea avizului Ministerului Transporturilor.

(3) Exploatarea agregatelor minerale este permisă numai din rezerve omologate, cu respectarea condiţiilor de scurgere a apelor şi de asigurare a stabilităţii albiilor şi malurilor şi fără afectarea construcţiilor din zone ce au legătură directă sau indirectă cu regimul de curgere a apelor. În cazul în care exploatarea agregatelor minerale se face în albiile cursului de apă, pentru a servi lucrărilor de regularizare a albiei, stabilizării talvegului sau aducerii albiei la starea iniţială, nu mai este necesară omologarea rezervelor.

(4) Dreptul de exploatare a agregatelor minerale necesare gospodăriilor individuale sau interesului public local, în limita cantităţii maxime de 5.000 m³ pe an, se acordă administraţiei publice locale prin autorizaţia de gospodărire a apelor. Această autorizaţie se eliberează anual, la cererea consiliilor locale.

(5) Exploatările de agregate minerale prevăzute la alin. (3) se realizează şi în conformitate cu prevederile legislaţiei specifice domeniului resurselor minerale.

(6) Lucrările de dragare efectuate pe căile navigabile, pentru menţinerea adâncimii de navigaţie, se execută fără aviz de gospodărire a apelor. Locurile de depozitare a materialului rezultat din lucrările de dragare se stabilesc anual de către Regia Autonom㠄Apele Române“, împreună cu Ministerul Transporturilor.

(7) Exploatarea de agregate minerale în zonele de protecţie instituite potrivit prezentei legi este interzisă.

(8) Închirierea sau concesionarea plajei mării se face cu avizul Ministerului Turismului.

Art. 34. - (1) În zonele în care albiile sunt amenajate prin lucrări de apărare, consolidare, terasamente sau alte asemenea lucrări, obligaţia de întreţinere, reparare sau refacere a unor astfel de lucrări, ca şi de întreţinere a albiilor în zona amenajată, a cuvetelor şi a malurilor revine celor care au în administrare sau în exploatare lucrările respective.

(2) Deţinătorii cu orice titlu ai terenurilor, care au avantaje din întreţinerea şi amenajarea unui dig de protecţie, plătesc deţinătorului digului o cotă-parte din cheltuielile acestuia cu amenajarea şi întreţinerea digului, corespunzător avantajului. Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului va stabili metodologia de determinare a cotei de participare la cheltuielile de întreţinere şi amenajare a digurilor de protecţie.

(3) Întreţinerea albiei minore în aval de o lucrare de barare revine deţinătorului cu orice titlu al acelei lucrări, pe o zonă de cel puţin 500 m.

(4) Întreţinerea albiei minore pe zonele neamenajate revine Regiei Autonome Apele Române“.

[........]

Art. 35. - (1) Gospodărirea apelor se desfăşoară şi se bazează pe cunoaşterea ştiinţifică, complexă, cantitativă şi calitativă a resurselor de apă ale ţării, realizată printr-o activitate unitară şi permanentă de supraveghere, observaţii şi măsurători asupra fenomenelor hidrometeorologice şi resurselor de apă, inclusiv de prognozare a evoluţiei naturale a acestora, ca şi a evoluţiei lor sub efectele antropice, precum şi prin cercetări multidisciplinare.

(2) Informaţiile hidrometeorologice, hidrogeologice şi cele de gospodărire a apelor se obţin prin unităţi ale Regiei Autonome „Apele Române“, de la alte unităţi specializate autorizate şi direct de la utilizatorii de apă. Toate acestea constituie Fondul naţional de date de gospodărire a apelor.

(3) Modul de organizare, păstrare şi gestionare a Fondului naţional de date de gospodărire a apelor, se stabileşte unitar de către Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului. Întocmirea şi ţinerea la zi a acestui fond de date se asigură de Regia Autonom㠄Apele Române“.

(4) Unităţile specializate autorizate, ca şi utilizatorii de apă care produc informaţii ce pot constitui Fondul naţional de date de gospodărire a apelor sunt obligaţi să le păstreze timp de 5 ani şi să le transmită lunar la Regia Autonom㠄Apele Române“, baza unei proceduri stabilite de Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului.

(5) Fondul naţional de date de gospodărire a apelor, precum şi evidenţa apelor ce aparţin domeniului public sunt incluse în Cadastrul apelor, cu excepţia apelor geotermale. Modul de organizare a Cadastrului apelor se stabileşte de Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, iar ţinerea la zi a acestuia se asigură de Regia Autonom㠄Apele Române“.

(6) Persoanele fizice şi juridice au acces la informaţiile ce constituie Fondul naţional de date de gospodărire a apelor, în baza unei proceduri stabilite de Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului. Folosirea de către acestea a informaţiilor conţinute în Fondul naţional de date de gospodărire a apelor în scopuri comerciale este permisă numai contra cost, în condiţiile legii.

(7) Deţinătorii de informaţii ce constituie Fondul naţional de date de gospodărire a apelor pot refuza, motivat, furnizarea de astfel de informaţii, în cazul în care acestea afectează:

a) siguranţa naţională;

b) desfăşurarea unor acţiuni în curs de urmărire penală sau de judecată;

c) confidenţialitatea industrială şi comercială. Prin aceasta se înţelege situaţiile în care se dezvăluie şi se folosesc secrete de comerţ, într-o manieră contrară practicilor comerciale loiale.

Art. 36. - (1) Unităţile şi instalaţiile autonome care furnizează informaţii hidrologice, hidrogeologice şi meteorologice specifice gospodăririi apelor, precum şi informaţii privind caracteristicile cantitative şi calitative ale resurselor de apă formează reţeaua naţională de observaţii pentru gospodărirea apelor.

(2) Pentru asigurarea continuităţii şi omogenităţii şirurilor de informaţii, unităţile şi instalaţiile autonome ale reţelei naţionale de observaţii nu pot fi dezafectate decât în situaţii deosebite, de interes naţional. Dezafectarea se face cu aprobarea Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului şi cu obligarea solicitantului de a asigura proiectarea, execuţia şi punerea în funcţiune a unităţii sau a instalaţiilor în noul amplasament, anterior începerii operaţiunilor de dezafectare.

[...........]

Art. 38. - Pentru asigurarea folosirii raţionale a apelor subterane, a apelor minerale şi geotermale, a lacurilor şi nămolurilor terapeutice, precum şi a agregatelor minerale din albii, cercetarea, evaluarea şi omologarea rezervelor se vor face conform prevederilor aplicabile resurselor minerale utile.

Art. 39. - Delimitarea albiilor minore se realizează de Regia Autonom㠄Apele Române“ împreună cu autoritatea de cadastru funciar şi cu deţinătorii terenurilor riverane.

Art. 40. - (1) În scopul asigurării protecţiei albiilor, malurilor, construcţiilor hidrotehnice şi îmbunătăţirii regimului de curgere al apelor, se instituie zone de protecţie pentru:

a) albia minoră a cursurilor de apă;

b) suprafaţa lacurilor naturale sau a bălţilor acoperite de apă şi de vegetaţie acvatică, precum şi ţărmul mării;

c) suprafaţa lacurilor de acumulare corespunzătoare cotei coronamentului barajului;

d) suprafeţele ocupate de lucrări de amenajare sau de consolidare a albiilor minore, de canale şi derivaţii de debite la capacitatea maximă de transport a acestora, precum şi de alte construcţii hidrotehnice realizate pe ape;

e) lucrări de apărare împotriva inundaţiilor;

f) construcţii şi instalaţii hidrometrice, precum şi instalaţii de determinare automată a calităţii apelor.

(2) Lăţimea zonelor de protecţie este stabilită conform anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta lege. Delimitarea zonelor de protecţie se realizează de Regia Autonom㠄Apele Române“ împreună cu autoritatea de cadastru funciar şi cu deţinătorii terenurilor riverane. Dreptul de proprietate asupra lucrărilor menţionate la lit. d), e) şi f) se extinde şi asupra zonelor de protecţie a acestora.

(3) Aplicarea, în funcţie de specificul local, a regimului restricţional de folosire a terenurilor din zonele de protecţie, din zona dig-mal şi din acumulări nepermanente se asigură de Regia Autonom㠄Apele Române“, cu consultarea deţinătorilor cu orice titlu ai acestor terenuri şi, după caz, a unităţilor de navigaţie civilă şi în concordanţă cu metodologia elaborată de Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului.

Art. 41. - (1) Măsurile şi amenajările pentru protecţia albiilor minore ale cursurilor de apă, a plajei şi ţărmului Mării Negre, a lucrărilor ce se construiesc pe ape sau care au legătură cu apele se stabilesc prin prescripţii de reglementare şi norme tehnice ce se elaborează de Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului.

(2) Debitele de servitute şi cele salubre, obligatorii în albii, în raport cu specificul sectoarelor de râu respective, cu gradul de amenajare a bazinelor hidrografice, ţinând seama de solicitarea resurselor de apă şi cu asigurarea respectării condiţiilor impuse pentru protecţia ecosistemelor acvatice, conform legii, se stabilesc, pe etape, de către Regia Autonom㠄Apele Române“.

[.........]

Art. 43. - (1) În vederea stabilirii orientărilor fundamentale privind gospodărirea durabilă, unitară, echilibrată şi complexă a resurselor de apă, se elaborează scheme-cadru de amenajare şi gospodărire a apelor, pe bazine sau pe grupe de bazine hidrografice, denumite în continuare scheme-cadru. În corelare cu prevederile acestora, se elaborează programe de dezvoltare a lucrărilor, instalaţiilor şi amenajărilor de gospodărire a apelor, care trebuie realizate pentru atingerea obiectivelor privind asigurarea cantitativă şi calitativă a apelor, apărarea împotriva acţiunilor distructive ale apelor, precum şi valorificarea potenţialului apelor, în raport cu cerinţele dezvoltării durabile a societăţii şi în acord cu strategia şi politicile de mediu.

(2) Schemele-cadru şi programele de dezvoltare prevăzute la alin. (1) se elaborează, se actualizează şi se avizează, în baza procedurii stabilite de Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, se aprobă prin hotărâre a Guvernului şi se integrează în planurile de amenajare a teritoriului.

(3) Toate activităţile social-economice, inclusiv amenajarea bazinelor hidrografice, protecţia mediului şi amenajarea teritoriului se corelează cu prevederile schemelor cadru.

[.........]

Art. 45. - (1) Pentru bazine hidrografice mici se întocmesc scheme locale de amenajare şi de gospodărire a apelor, denumite în continuare scheme locale, care se încadrează în schemele-cadru. Schemele locale stabilesc obiectivele generale de punere în valoare şi de protejare cantitativă şi calitativă a resurselor de apă, a ecosistemelor acvatice şi a zonelor umede, precum şi obiectivele generale privind utilizarea durabilă şi protecţia tuturor categoriilor de resurse de apă din teritoriul respectiv.

(2) Schema locală inventariază diferiţii utilizatori care folosesc resursele de apă existente, stabilind starea resurselor de apă şi a ecosistemelor acvatice. Aceasta ţine seama de strategiile şi de programele statului, ale colectivităţilor locale, ale instituţiilor publice, ale altor persoane fizice şi persoane juridice, cu incidenţă asupra calităţii, repartiţiei şi folosirii resurselor de apă. De asemenea, stabileşte priorităţile pentru atingerea obiectivelor menţionate la alin. (1), ţinând seama de protecţia mediului acvatic natural, de necesitatea

punerii în valoare a resurselor de apă, de evoluţia previzibilă a localităţilor rurale şi urbane şi de echilibrul ce trebuie asigurat între diferiţii utilizatori de apă.

(3) Prin schema locală se evaluează mijloacele economice şi financiare necesare pentru realizarea lucrărilor, instalaţiilor şi amenajărilor prevăzute. Aceasta trebuie să fie compatibilă cu orientările fixate în schema cadru.

Art. 46. - (1) Programele şi deciziile administrative, care au legătură cu apele, trebuie să fie în concordanţă cu prevederile schemelor-cadru aprobate.

(2) La elaborarea documentaţiilor tehnice pentru lucrările prevăzute la art. 48 se va ţine seama de prevederile schemelor-cadru, respectiv ale schemelor locale.

Art. 47. - (1) La nivelul fiecărei filiale bazinale a Regiei Autonome „Apele Române“ se organizează un comitet de bazin.

(2) Comitetul de bazin este format din 15 membri, după cum urmează:

a) doi reprezentanţi ai Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, dintre care unul selectat din cadrul agenţiilor de protecţie a mediului din bazinul hidrografic respectiv;

b) un reprezentant al Ministerului Sănătăţii, selectat de acesta din cadrul inspectoratelor judeţene de poliţie sanitară şi medicină preventivă din bazinul hidrografic respectiv;

c) doi primari de municipii şi un primar de oraş sau comună, aleşi de primarii localităţilor din bazinul hidrografic respectiv;

d) un reprezentant ales de organizaţiile neguvernamentale cu sediul în bazinul hidrografic respectiv;

e) un prefect din bazinul hidrografic respectiv, nominalizat de Departamentul pentru Administraţie Publică Locală;

f) un preşedinte de consiliu judeţean, ales de preşedinţii consiliilor judeţene din bazinul hidrografic respectiv;

g) trei reprezentanţi ai utilizatorilor de apă din bazinul hidrografic respectiv;

h) doi reprezentanţi ai Regiei Autonome „Apele Române“;

i) un reprezentant al Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor.

(3) Reprezentanţii administraţiei publice locale aleşi în comitetul de bazin vor funcţiona în cadrul acestuia numai pe durata exercitării mandatului funcţiei pe care o reprezintă.

(4) Prefectul, preşedintele consiliului judeţean şi primarii aleşi vor proveni din unităţi administrativ teritoriale diferite.

(5) Reprezentanţii utilizatorilor de apă se propun şi se aleg de comitetul de bazin, în funcţie de cerinţa de apă şi de impactul apelor uzate evacuate asupra resurselor de apă.

(6) Membrii comitetului de bazin pot fi schimbaţi de cei care i-au selectat sau ales.

(7) Comitetul de bazin colaborează cu Regia Autonom㠄Apele Române“ la aplicarea strategiei şi politicii naţionale de gospodărire a apelor, în care scop trebuie:

a) să avizeze schemele-cadru, precum şi programele de dezvoltare a lucrărilor, instalaţiilor şi amenajărilor de gospodărire a apelor;

b) să avizeze planurile de prevenire a poluărilor accidentale şi de înlăturare a efectelor lor, elaborate în funcţie de condiţiile bazinului hidrografic respectiv;

c) să aprobe schemele locale, stabilind priorităţile tehnice şi financiare şi să le integreze în schemele cadru;

d) să aprobe planul de gospodărire integrată a calităţii şi cantităţii apei din bazinul hidrografic respectiv;

e) să propună revizuirea normelor şi standardelor din domeniul gospodăririi apelor şi, în caz de necesitate, să elaboreze norme de calitate a apei evacuate, proprii bazinului hidrografic; aceste norme pot fi mai exigente decât cele la nivel naţional;

f) să stabilească norme speciale pentru evacuări de ape uzate, dacă este necesar, pentru respectarea normelor stabilite de calitatea apelor;

g) să aprobe încadrarea în categorii de calitate a cursurilor de apă din bazinul hidrografic respectiv;

h) să recomande priorităţile privind finanţarea şi conformarea, în scopul realizării programelor de dezvoltare a lucrărilor, instalaţiilor şi amenajărilor de gospodărire a apelor;

i) să asigure informarea publicului, garantarea unei perioade de timp necesare primirii comentariilor publicului, să organizeze audieri publice asupra tuturor aspectelor propuse pentru aprobare şi să asigure accesul publicului la documentele sale.

(8) Comitetele de bazin:

a) pot lua în considerare şi pot discuta orice aspecte noi privind cantitatea, calitatea şi folosirea apei, ce pot apărea în bazinul hidrografic respectiv;

b) pot constitui şi împuternici subcomitete a căror funcţie va fi de informare şi de consultanţă;

c) pot solicita executarea de audituri, dacă consideră necesar;

d) pot propune acordarea de bonificaţii, în baza prevederilor art. 82 alin. (1);

e) pot recomanda autorităţilor locale, în funcţie de prioritatea şi urgenţa realizării lucrărilor necesare, modul de asigurare a surselor financiare.

(9) Comitetul de bazin are un secretariat tehnic, permanent, format din 3–5 persoane, asigurat de filialele bazinale ale Regiei Autonome „Apele Române“, aprobat şi subordonat acestuia.

(10) Pentru executarea mandatului său, comitetul de bazin are acces la informaţiile şi resursele oricărei instituţii publice, potrivit legii.

(11) Regulamentul de organizare şi funcţionare a comitetelor de bazin se propune de Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

[........]

Art. 49. - (1) Se interzice amplasarea în zona inundabilă a albiei majore de noi obiective economice sau sociale, inclusiv de noi locuinţe.

(2) Se exceptează de la prevederile alin. (1) cazurile deosebite pentru care Regia Autonom㠄Apele Române“ poate aviza astfel de amplasări. Avizul de amplasament se emite numai cu acordul riveranilor şi după realizarea anticipată a lucrărilor şi măsurilor necesare pentru evitarea pericolului de inundare şi asigurarea curgerii apelor.

[........]

(4) Pentru serviciile de autorizare sau de avizare a lucrărilor, prevăzute la art. 48, se percep taxe şi tarife care se stabilesc în condiţiile legii.

(5) Taxele şi tarifele pentru serviciile de avizare sau de autorizare, instituite în baza alin. (4), se datorează la Fondul apelor.

Art. 51. - (1) Avizul de gospodărire a apelor şi avizul de amplasament sunt avize conforme.

(2) Avizul şi autorizaţia de gospodărire a apelor nu exclud obligativitatea obţinerii acordului şi a autorizaţiei de mediu, potrivit legii.

[........]

(3) Documentaţiile lucrărilor de interes public care se construiesc pe ape sau care au legătură cu apele trebuie avizate, chiar dacă realizarea acestora ar necesita restrângerea sau încetarea unor activităţi existente. Persoanele fizice şi persoanele juridice afectate pot fi despăgubite în condiţiile legii, dacă fac dovada că utilizează eficient apa sau că nu poluează resursele de apă.

(4) Lucrările de barare a cursurilor de apă trebuie să fie prevăzute cu instalaţii care să asigure debitul necesar în aval, precum şi cu construcţiile necesare pentru migrarea ihtiofaunei, în cazul în care aceasta se impune ca necesar, pe baza unui studiu.

[........]

Art. 55. - (1) Autorizaţia de gospodărire a apelor se eliberează în baza constatării tehnice în teren, în prezenţa beneficiarului cel mai târziu o dată cu recepţia investiţiilor, dacă sunt respectate prevederile legale privind gospodărirea apelor pentru punerea în exploatare a lucrărilor şi exactitatea datelor cuprinse în cererea de autorizare şi în documentaţia anexată la aceasta.

(2) Dacă la verificarea în teren se constată lipsuri de natură a nu permite, potrivit prezentei legi, darea în funcţiune a investiţiei, emitentul autorizaţiei de gospodărire a apelor va fixa un termen pentru efectuarea remedierilor sau a completărilor necesare. Dacă este cazul, emitentul autorizaţiei de gospodărire a apelor poate refuza, motivat, eliberarea ei.

(3) Autorizaţia de gospodărire a apelor se poate acorda şi pe durată limitată, dacă lipsurile constatate cu ocazia verificării în teren permit punerea în funcţiune a investiţiei, fără pericol, din punct de vedere al gospodăririi apelor.

(4) Modul de exploatare şi întreţinere a lucrărilor, construcţiilor şi instalaţiilor se înscrie în regulamentul de exploatare, care face parte integrantă din autorizaţia de gospodărire a apelor.

(5) Prin autorizaţia de gospodărire a apelor, cât şi prin actele complementare acesteia, trebuie impuse prevederi specifice privind mijloacele de supraveghere, modalităţile de control tehnic şi mijloacele de intervenţie în caz de incidente, avarii sau accidente şi altele asemenea.

Art. 56. - (1) Autorizaţia de gospodărire a apelor poate fi modificată sau retrasă de către emitent, fără despăgubiri, în următoarele cazuri:

a) în interesul salubrităţii publice şi, în special, dacă modificarea sau retragerea este necesară pentru a înlătura o prejudiciere importantă a binelui comunităţii;

b) pentru prevenirea sau asigurarea combaterii efectelor inundaţiilor sau, în caz de pericol, pentru securitatea publică;

c) în caz de pericol pentru mediul acvatic şi, mai ales, dacă mediile acvatice sunt supuse unor condiţii critice necompatibile cu protejarea acestora;

d) în cazuri de forţă majoră, datorită schimbărilor naturale privind resursa de apă sau unor calamităţi naturale intervenite asupra instalaţiilor utilizatorilor;

e) în situaţia în care lucrările sau instalaţiile sunt abandonate sau nu sunt întreţinute corespunzător, caz în care deţinătorul acestora este obligat ca, din dispoziţia Regiei Autonome „Apele Române“, să le demoleze.

(2) Autorizaţia de gospodărire a apelor poate fi modificată sau retrasă în situaţii în care apar cerinţe noi de apă, care trebuie satisfăcute cu prioritate conform prevederilor art. 10 alin. (1), acordându-se despăgubiri potrivit legii.

(3) Refuzul eliberării, precum şi orice modificare sau retragere a unei autorizaţii de gospodărire a apelor trebuie motivate în scris solicitantului sau titularului de autorizaţie, după caz, de către cel care a decis măsura respectivă.

Art. 57. - Retragerea autorizaţiei de gospodărire a apelor atrage după sine obligativitatea încetării activităţii, ca şi pierderea drepturilor obţinute în baza prezentei legi.

Art. 58. - (1) Autorizaţia de gospodărire a apelor poate fi suspendată temporar, fără despăgubiri, în următoarele cazuri:

a) dacă nu s-au respectat condiţiile impuse iniţial;

b) dacă lucrările, construcţiile şi instalaţiile autorizate nu prezintă siguranţă în exploatare atât cu privire la rezistenţa structurilor, cât şi la eficienţa tehnologiilor adoptate;

c) pentru abateri repetate sau grave de la condiţiile de folosire sau de evacuare a apei, prevăzute în autorizaţie, precum şi în cazul în care utilizatorul nu realizează condiţiile de siguranţă în exploatare, ca şi alte măsuri stabilite de Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului şi de Regia Autonomă

„Apele Române“;

d) în caz de poluare accidentală semnificativă a resurselor de apă, care ameninţă sănătatea populaţiei ori produce pagube ecologice importante.

(2) În cazul situaţiilor prevăzute la alin. (1) lit. d), Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului poate dispune şi oprirea activităţii poluatorului sau a instalaţiei care provoacă poluarea apelor până la înlăturarea cauzelor.

(3) Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului poate institui un regim de supraveghere specială, în caz de nerespectare a măsurilor stabilite pentru asigurarea condiţiilor înscrise în autorizaţia de gospodărire a apelor. Pe toată durata acestui regim, utilizarea şi epurarea apei se fac sub controlul direct al personalului anume desemnat de Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului. Toate cheltuielile suplimentare determinate de aplicarea regimului de supraveghere specială se suportă de titularul autorizaţiei de gospodărire a apelor.

Art. 59. - (1) Lucrările şi instalaţiile supuse autorizării sau notificării, potrivit prevederilor prezentei legi, care sunt folosite pentru prelevări de apă de suprafaţă sau subterană ori pentru evacuări în receptori naturali, trebuie să fie prevăzute cu mijloace de măsurare a debitelor şi volumelor de apă prelevate sau evacuate şi de determinare a calităţii apelor evacuate conform prevederilor autorizaţiei de gospodărire a apelor.

[.........]

Art. 62. - (1) Lacurile de acumulare vor fi proiectate ca lucrări cu folosinţă complexă pentru a asigura alimentarea cu apă pentru populaţie, industrie şi irigaţii, producerea de energie electrică, apărarea împotriva inundaţiilor, piscicultură şi agrement.

(2) În proiectele de baraje şi de îndiguiri se vor prevedea, în mod obligatoriu, apărări şi consolidări de maluri, rectificări şi reprofilări de albii, lucrări de combatere a eroziunii solului.

(3) Barajele şi lacurile de acumulare se vor proiecta şi executa de unităţi de specialitate.

(4) Barajele mici de interes local pot fi executate şi de alte unităţi, însă numai cu asistenţă tehnică şi sub controlul permanent al unităţii de specialitate care a elaborat proiectul.

Art. 63. - (1) Deţinătorii de baraje şi lacuri de acumulare, precum şi de prize pentru alimentări cu apă, cu sau fără baraj, au obligaţia să întocmească regulamente de exploatare şi să respecte prevederile acestora. Regulamentele de exploatare se avizează de comitetele de bazin, se aprobă de Regia Autonom㠄Apele Române“ şi fac parte integrantă din autorizaţia de gospodărire a apelor.

(2) Regulamentele de exploatare, elaborate în baza regulamentului-cadru stabilit de Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, detaliază şi concretizează condiţiile generale de exploatare coordonată, pe ansamblul bazinului hidrografic, a categoriilor de lucrări prevăzute la alin. (1).

(3) Regulamentele de exploatare prevăzute la alin. (1) se adaptează, pe etape, în limitele prevederilor autorizaţiei de gospodărire a apelor, funcţie de dinamica cerinţelor de apă sau de alte condiţii.

(4) Coordonarea exploatării lacurilor de acumulare pe bazine hidrografice, indiferent de deţinător, se asigură de Regia Autonom㠄Apele Române“.

(5) În situaţii critice secete prelungite, ape mari sau altele asemenea exploatarea unui lac de acumulare se subordonează necesităţilor perioadei respective, potrivit regimului stabilit de Regia Autonom㠄Apele Române“.

Art. 64. - (1) Persoanele juridice care au în administrare sau în exploatare lucrări hidrotehnice sunt obligate să utilizeze prizele, barajele şi lacurile de acumulare conform graficelor-dispecer, pe baza programelor lunare de exploatare, iar, corelat cu producerea de energie, să asigure şi debitele necesare folosinţelor industriei, agriculturii şi populaţiei.

(2) Deţinătorii de baraje, cu lacurile de acumulare aferente, şi ai altor construcţii hidrotehnice, au obligaţia să monteze aparatura necesară urmăririi comportării în timp a acestora, să-şi organizeze sistemul de urmărire şi să realizeze expertizarea lucrărilor la termenele stabilite.

Art. 65. - Competenţele de aprobare a regulamentelor de exploatare bazinale şi a programelor de exploatare se stabilesc de către Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului.

Art. 66. - Evacuarea dintr-un lac de acumulare a unor volume de apă diferite de cele înscrise în regulamentul de exploatare, precum şi efectuarea la mecanismele barajului a unor manevre neprevăzute în acesta se pot face numai cu aprobarea sau din dispoziţia Regiei Autonome „Apele Române“.

[.........]

Art. 67. - (1) Apărarea împotriva inundaţiilor, fenomenelor meteorologice periculoase şi accidentelor la construcţii hidrotehnice reprezintă o activitate de protecţie civilă a populaţiei, de interes naţional.

(2) În sensul prezentei legi, prin apărarea împotriva inundaţiilor, fenomenelor meteorologice periculoase şi accidentelor la construcţii hidrotehnice se înţelege:

a) măsuri de prevenire şi de pregătire pentru intervenţii;

b) măsuri operative urgente de intervenţie după declanşarea fenomenelor periculoase cu urmări grave;

c) măsuri de intervenţie ulterioară pentru recuperare şi reabilitare.

(3) Activităţile prevăzute la alin. (2) constituie o obligaţie pentru toate persoanele fizice şi juridice, cu excepţia persoanelor handicapate, a bătrânilor şi a altor categorii defavorizate.

(4) Elaborarea strategiei şi concepţiei de apărare împotriva inundaţiilor, fenomenelor meteorologice periculoase şi accidentelor la construcţii hidrotehnice revine Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului.

Art. 68. - (1) Deţinătorii cu orice titlu de construcţii hidrotehnice ale căror avarieri sau distrugeri pot pune în pericol vieţi omeneşti şi bunuri sau pot aduce prejudicii mediului sunt obligaţi să doteze aceste lucrări cu aparatură de măsură şi control necesară pentru urmărirea comportării în timp a acestora, să instaleze sisteme de avertizare-alarmare în caz de pericol şi să organizeze activitatea de supraveghere.

[........]

Art. 71. - (1) Acţiunile operative de apărare împotriva inundaţiilor, fenomenelor meteorologice periculoase şi accidentelor la construcţii hidrotehnice se organizează de comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, de apărare împotriva dezastrelor, care funcţionează pe lângă prefecturi, şi de comisiile comunale, orăşeneşti şi municipale de apărare împotriva dezastrelor, conduse de primari.

(2) Comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, de apărare împotriva dezastrelor sunt constituite prin ordin al prefectului care îndeplineşte şi funcţia de preşedinte al comisiei. Secretariatul permanent al acestor comisii se asigură de Regia Autonom㠄Apele Române“.

(3) Comisiile comunale, orăşeneşti şi municipale de apărare împotriva dezastrelor, se subordonează comisiilor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, de apărare împotriva dezastrelor şi au în componenţă un reprezentant al Regiei Autonome „Apele Române“.

(4) La obiectivele care pot fi afectate de inundaţii, de fenomene meteorologice periculoase sau de efectele accidentelor la construcţii hidrotehnice, indiferent de forma de proprietate, se organizează comandamente de apărare conduse de conducătorul acestora. Aceste comandamente sunt subordonate direct comisiilor comunale, orăşeneşti şi municipale de apărare împotriva dezastrelor.

Art. 72. - (1) Persoanele fizice sau juridice, care au în proprietate sau în folosinţă obiective în zone ce pot fi afectate de acţiunile distructive ale apelor, de fenomenele meteorologice periculoase sau de accidentele la construcţiile hidrotehnice, au obligaţia să asigure întreţinerea şi exploatarea corespunzătoare a lucrărilor de apărare existente.

(2) În cazul distrugerii sau deteriorării lucrărilor de apărare împotriva inundaţiilor sau a unor construcţii hidrotehnice datorită viiturilor, Deţinătorii cu orice titlu ai unor astfel de lucrări au obligaţia să refacă sau să repare aceste lucrări în cel mai scurt timp posibil.

Art. 73. - (1) Cheltuielile pentru acţiunile operative, de interes public, de apărare împotriva inundaţiilor, fenomenelor meteorologice periculoase şi accidentelor la construcţii hidrotehnice, precum şi cele pentru constituirea stocului de materiale şi mijloace de apărare, se prevăd şi se finanţează, după caz, din bugetul de stat, din bugetele locale şi din surse proprii ale persoanelor fizice şi ale persoanelor juridice.

(2) În cazul în care sumele prevăzute în bugetul local al unui judeţ sau al unei localităţi, în care au avut loc inundaţii, fenomene meteorologice periculoase sau efecte negative ca urmare a unor accidente la construcţii hidrotehnice, sunt insuficiente pentru combaterea şi înlăturarea efectelor acestora, ele urmează să fie asigurare din Fondul de intervenţie prevăzut în bugetul de stat, potrivit legii, la propunerea prefectului şi cu avizul Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului.

Art. 74. - (4) Coordonarea operativă a activităţii de apărare împotriva inundaţiilor, fenomenelor meteorologice periculoase şi accidentelor la construcţii hidrotehnice revine Regiei Autonome „Apele Române“.

(5) Prefectul judeţului în care se află sediul filialei bazinale a Regiei Autonome „Apele Române“ are atribuţii de coordonare a activităţii de apărare împotriva inundaţiilor, fenomenelor meteorologice periculoase şi accidentelor la construcţii hidrotehnice pe bazinul hidrografic respectiv.

Art. 75. - (1) Pentru a evita producerea unor calamităţi în perioadele de ape mari sau de accidente la baraje, funcţionarea acumulărilor nepermanente la parametrii pentru care au fost construite este obligatorie, iar Comisia centrală poate aproba inundarea dirijată a unor terenuri dinainte stabilite prin planurile de apărare, precum şi a incintelor îndiguite, realizate lateral unui curs de apă.

(2) Deţinătorii cu orice titlu ai terenurilor stabilite prin planurile bazinale de apărare, ca şi ai celor situate în incinte îndiguite sunt obligaţi să permită inundarea temporară, în mod dirijat, a acestora.

(3) Pentru prejudiciile suferite prin inundarea temporară a terenurilor, proprietarii acestora vor fi despăgubiţi din fondul de asigurare, în condiţiile legii. Valorile despăgubirilor se propun de prefecţi, se avizează de Comisia centrală şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Art. 76. - (1) În scopul asigurării stabilităţii şi integrităţii digurilor, barajelor şi a altor lucrări de apărare împotriva acţiunilor distructive ale apelor, se interzic:

a) extragerea pământului sau a altor materiale din diguri, baraje sau din alte lucrări de apărare, ca şi din zonele de protecţie a acestora;

b) plantarea arborilor de orice fel pe diguri, baraje şi pe alte lucrări de apărare;

c) păşunarea pe diguri sau baraje, pe maluri sau în albii minore, în zonele în care sunt executate lucrări hidrotehnice şi în zonele de protecţie a acestora;

d) realizarea de balastiere sau lucrări de excavare în albie, în zona captărilor de apă din râu, a captărilor cu infiltrare prin mal, a subtraversărilor de conducte sau alte lucrări de artă.

(2) Cu acordul Regiei Autonome „Apele Române“ sunt permise:

a) depozitarea de materiale şi executarea de construcţii pe diguri, baraje şi în zona altor lucrări de apărare;

b) circulaţia cu vehicule sau trecerea animalelor pe diguri sau baraje prin locuri special amenajate pentru astfel de acţiuni;

c) traversarea sau străpungerea digurilor, barajelor sau a altor lucrări de apărare cu conducte, linii sau cabluri electrice sau de telecomunicaţii, cu alte construcţii sau instalaţii care pot slăbi rezistenţa lucrărilor sau pot împiedica acţiunile de apărare.

(3) Efectuarea lucrărilor prevăzute la alin. (2) lit. c) se realizează sub supravegherea Regiei Autonome „Apele Române“.

[........]

Art. 77. - (1) Pentru aplicarea prevederilor prezentei legi privind protecţia apelor de suprafaţă şi subterane, precum şi pentru asigurarea alimentării cu apă, Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului poate lua măsuri ce afectează interesele utilizatorilor de apă, ale riveranilor sau publicului, numai după consultarea acestora, cu excepţia unor situaţii speciale, cum ar fi secete, inundaţii sau altele asemenea.

(2) În vederea realizării consultării prevăzute la alin. (1), Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului şi, după caz, Regia Autonom㠄Apele Române“ sau filialele sale bazinale vor publica în ziarul local o informare cu privire la măsurile propuse. Aceeaşi informare se va transmite şi utilizatorilor de apă, riveranilor, precum şi oricărei alte persoane ce ar putea fi afectată.

(3) Măsurile propuse, ca şi orice documentaţie de fundamentare a acestora se vor ţine la dispoziţia publicului de către unităţile prevăzute la alin. (2).

(4) Comentariile, observaţiile sau propunerile scrise asupra măsurilor propuse se vor transmite celui care a făcut informarea, în termen de cel mult 45 de zile de la data publicării acesteia.

(5) În cazul propunerii unor măsuri speciale, importante sau controversate, emitentul informării va organiza o dezbatere publică a acesteia, după 60 de zile de la publicarea informării.

(6) Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului sau, după caz, Regia Autonom㠄Apele Române“ va analiza toate observaţiile şi propunerile făcute, înainte de a lua o hotărâre. Textul hotărârii şi al motivaţiei acesteia vor fi puse la dispoziţia publicului.

(7) Procedura privind participarea utilizatorilor de apă, riveranilor şi publicului la activitatea de consultare va fi stabilită de Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului.

[........]

Art. 78. - (1) Activitatea de gospodărire a apelor şi respectarea prevederilor prezentei legi sunt supuse controlului de specialitate.

(2) În cadrul Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului funcţionează Inspecţia de stat a apelor, cu atribuţii de inspecţie şi de control al aplicării prevederilor prezentei legi.

(3) În scopul îndeplinirii atribuţiilor de control, personalul de gospodărire a apelor, precum şi împuterniciţii Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, după declinarea identităţii şi calităţii, au dreptul:

a) de acces la ape, în zonele din lungul apelor, ca şi în orice alt loc, unitate sau instalaţie, indiferent de deţinătorul sau proprietarul acestora, pentru a face constatări privind respectarea reglementărilor şi aplicarea măsurilor de gospodărire a apelor;

b) de a controla lucrările, construcţiile, instalaţiile sau activităţile care au legătură cu apele şi de a verifica dacă acestea sunt realizate şi exploatate în conformitate cu prevederile legale specifice şi cu respectarea avizelor sau a autorizaţiilor de gospodărire a apelor, după caz;

c) de a verifica instalaţiile de măsurare a debitelor, de a recolta probe de apă şi de a examina, în condiţiile legii, orice date sau documente necesare controlului;

d) de a constata faptele care constituie contravenţii sau infracţiuni în domeniul gospodăririi apelor şi de a încheia documentele, potrivit legii.

[.......]

Art. 79. - Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale sunt obligate să asigure sprijinul salariaţilor Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului şi Regiei Autonome „Apele Române“ şi împuterniciţilor acestora, precum şi să asigure, în perioadele de ape mari şi inundaţii, efectuarea continuă a observaţiilor, măsurătorilor şi transmiterii informaţiilor.

[........]

Art. 80. - (1) Apa constituie o resursă naturală cu valoare economică în toate formele sale de utilizare. Conservarea, refolosirea şi economisirea apei sunt încurajate prin aplicarea de stimuli economici, inclusiv pentru cei ce manifestă o preocupare constantă în protejarea cantităţii şi calităţii apei, precum şi prin aplicarea de penalităţi celor care risipesc sau poluează resursele de apă.

(2) Mecanismul economic specific domeniului gospodăririi cantitative şi calitative a apelor include sistemul de plăţi, bonificaţii şi penalităţi ca parte a modului de finanţare a dezvoltării domeniului şi de asigurare a funcţionării pe principii economice a Regiei Autonome „Apele Române“.

(3) Metodologia de fundamentare a sistemului de plăţi în domeniul apelor, precum şi procedura de elaborare a acestora se stabilesc de Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, cu avizul Ministerului Finanţelor.

(4) Sistemul de plăţi prevăzut la alin. (2) se bazează pe regula: beneficiarul plăteşte, în funcţie de serviciile prestate şi de cele privind folosirea raţională a resurselor de apă, care asigură:

a) stimularea economică a utilizării durabile şi a protecţiei calităţii apelor;

b) diferenţierea teritorială a preţurilor şi tarifelor pe categorii de surse şi de utilizatori, ca urmare a condiţiilor diferite de asigurare a apei, în măsura în care sistemul asigură venituri şi cheltuieli echilibrate;

c) corectarea nivelului preţurilor şi tarifelor în funcţie de dinamica generală a preţurilor;

d) transmiterea la utilizatori a influenţelor economice determinate de activităţile de asigurare a surselor de apă din punct de vedere cantitativ şi calitativ;

e) minimizarea costurilor de producţie prin stimularea economică a preţului, în scopul asigurării maximului de profit social;

f) reflectarea în preţuri a cererii de debit şi de volum de apă.

[.........]

(3) Regia Autonom㠄Apele Române“ este singurul furnizor al apei prelevate direct din sursele de apă de suprafaţă, naturale sau amenajate, indiferent de deţinătorul cu orice titlu al amenajării şi din sursele subterane, cu excepţia apelor geotermale, precum şi de produse şi servicii specifice de gospodărire

a apelor, pe bază de contracte încheiate în acest scop.

(4) Pentru activităţile menţionate la alin. (3), Regia Autonom㠄Apele Române“ este singura în drept să aplice sistemul de plăţi specific gospodăririi apelor.

(5) Pentru apa tratată livrată sau pentru alte servicii de gospodărire a apelor decât cele specifice, furnizor sau prestator sunt persoanele fizice şi juridice care, după caz, au în administrare lucrările hidrotehnice sau care prestează serviciile de gospodărire a apelor.

Art. 82. - (1) Bonificaţiile se acordă utilizatorilor de apă care demonstrează, constant, o grijă deosebită pentru folosirea raţională şi pentru protecţia calităţii apelor, evacuând, o dată cu apele uzate epurate, substanţe impurificatoare cu concentraţii şi în cantităţi mai mici decât cele înscrise în autorizaţia de gospodărire a apelor.

(2) Penalităţile se aplică acelor utilizatori de apă la care se constată abateri de la prevederile contractelor prevăzute la art. 81 alin. (3) atât pentru depăşirea cantităţilor de apă prelevate, cât şi a concentraţiilor şi cantităţilor de substanţe impurificatoare evacuate.

(3) Regia Autonom㠄Apele Române“ este singura în drept să constate cazurile în care se acordă bonificaţii sau se aplică penalităţi. Bonificaţiile se acordă cu aprobarea Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului.

Art. 83. - Sistemul de plăţi, bonificaţii şi penalităţi, precum şi categoriile de produse şi servicii de gospodărire a apelor se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Art. 84. - (1) În scopul participării la finanţarea de investiţii în lucrări şi măsuri cu contribuţie importantă la îmbunătăţirea asigurării surselor de apă, la protecţia calităţii apelor, precum şi la cheltuielile pentru întocmirea de studii şi cercetări aplicative în domeniul apelor, se constituie un fond special, extrabugetar, denumit Fondul apelor.

(2) Fondul apelor se constituie din taxele şi tarifele pentru serviciile de avizare şi autorizare, stabilite conform legii, precum şi din penalităţile prevăzute la art. 82 alin. (2).

(3) Fondul apelor este gestionat prin buget separat, elaborat de Regia Autonom㠄Apele Române“ şi aprobat de Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, care stabileşte şi metodologia de întocmire a acestui

buget, cu avizul Ministerului Finanţelor.

(4) Fondul apelor, împreună cu alte surse, va fi folosit pentru susţinerea financiară a:

a) realizării Sistemului naţional de supraveghere cantitativă şi calitativă a resurselor de apă;

b) dotării reţelelor de laboratoare, de transmisiuni şi informaţionale aferente acestuia;

c) participării la realizarea sau modernizarea staţiilor şi instalaţiilor de epurare a apelor uzate pentru îmbunătăţirea calităţii resurselor de apă;

d) realizării lucrărilor publice de interes local cu efect social deosebit şi pentru care autorităţile locale nu au suficiente resurse financiare;

e) realizării lucrărilor publice privind apărarea de inundaţii, a celor de acţiune, prevenire şi combatere a calamităţilor naturale datorate excesului sau lipsei de apă;

f) dotării sistemului informaţional hidrologic şi operativ decizional în domeniul gospodăririi apelor;

g) înlăturării avariilor sau pentru punerea în siguranţă a construcţiilor hidrotehnice de interes naţional sau local, cum ar fi baraje, diguri etc;

h) realizării lucrărilor de protecţie a bazinelor hidrografice împotriva colmatării;

i) realizării studiilor pentru cunoaşterea evoluţiei şi gestiunii resurselor de apă;

j) acordării bonificaţiilor pentru cei care au rezultate deosebite în protecţia împotriva epuizării şi degradării resurselor de apă.

k) activităţii comitetului de bazin.

Art. 85. - Finanţarea investiţiilor privind lucrările, construcţiile sau instalaţiile de gospodărire a apelor se asigură, total sau parţial, după caz, din:

a) bugetul de stat sau bugetele locale, pentru lucrări declarate de utilitate publică, potrivit legii;

b) fondurile utilizatorilor de apă;

c) fondul de dezvoltare al Regiei Autonome „Apele Române“;

d) fonduri obţinute prin credite sau prin emitere de obligaţiuni, garantate de Guvern sau de autorităţile administraţiei publice locale, pentru lucrări de utilitate publică sau pentru asociaţii de persoane care vor să execute astfel de lucrări;

e) Fondul apelor.

[.......]

Art. 86. - Încălcarea dispoziţiilor prezentei legi atrage răspunderea disciplinară, materială, civilă, contravenţională sau penală, după caz.

Art. 87. - Constituie contravenţii în domeniul apelor următoarele fapte, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni:

1) executarea sau punerea în funcţiune de lucrări construite pe ape sau care au legătură cu apele, precum şi modificarea sau extinderea acestora, fără respectarea avizului sau a autorizaţiei de gospodărire a apelor;

2) exploatarea sau întreţinerea lucrărilor construite pe ape sau care au legătură cu apele, fără respectarea prevederilor autorizaţiei de gospodărire a apelor;

3) folosirea resurselor de apă de suprafaţă sau subterane în diferite scopuri, fără respectarea prevederilor autorizaţiei de gospodărire a apelor, cu excepţia satisfacerii necesităţilor gospodăriei proprii;

4) evacuarea sau injectarea de ape uzate, precum şi descărcarea de reziduuri şi orice alte materiale în resursele de apă, fără respectarea prevederilor avizului sau a autorizaţiei de gospodărire a apelor;

5) extragerea agregatelor minerale din albiile sau malurile cursurilor de apă, canalelor, lacurilor, de pe plajă sau de pe faleza mării, fără aviz sau autorizaţie de gospodărire a apelor sau cu nerespectarea prevederilor

acestora;

6) extragerea agregatelor minerale din rezerve neomologate sau în afara perimetrelor marcate, peste limita cantităţii maxime de 5.000 m³ pe an;

7) nerespectarea de către agenţii economici a obligaţiei de a solicita autorizaţia de gospodărire a apelor, la termenele stabilite;

8) nerespectarea, de către producătorii de informaţii ce pot constitui Fondul naţional de date de gospodărirea apelor, a obligaţiilor de a păstra aceste date şi de a le furniza conform prevederilor prezentei legi;

9) amplasarea în albii majore de noi obiective economice sau sociale, inclusiv de noi locuinţe, fără avizul de amplasament, precum şi fără avizul sau autorizaţia de gospodărire a apelor sau fără respectarea măsurilor de

protecţie împotriva inundaţiilor;

10) neîntreţinerea corespunzătoare a malurilor sau a albiilor în zonele stabilite, de către cei cărora li s-a recunoscut un drept de folosinţă a apei sau de către deţinătorii de lucrări;

11) nerespectarea de către persoanele fizice şi persoanele juridice a regimului impus în zonele de protecţie;

12) nerespectarea de către utilizatorii de apă a obligaţiilor legale care le revin privind gospodărirea raţională a apei, întreţinerea şi repararea instalaţiilor proprii sau a celor din sistemele de alimentare cu apă şi canalizare epurare;

13) neasigurarea întreţinerii şi exploatării staţiilor şi instalaţiilor de prelucrare a calităţii apelor la capacitatea autorizată, lipsa de urmărire, prin analize de laborator, a eficienţei acestora şi de intervenţie operativă în caz de neîncadrare în normele de calitate şi în limitele înscrise în autorizaţia de gospodărire a apelor;

14) evacuarea apelor de mină sau de zăcământ în cursurile de apă fără asigurarea epurării corespunzătoare a acestora, astfel încât să fie respectate limitele admise pentru evacuare în receptorii naturali de suprafaţă;

15) folosirea, transportul, mânuirea şi depozitarea de reziduuri sau de substanţe chimice, fără asigurarea condiţiilor de evitare a poluării, directă sau indirectă, a apelor de suprafaţă sau subterane;

16) practicarea, în lacurile de acumulare folosite ca surse pentru alimentări cu apă potabilă, a pisciculturii în regim de furajare a peştilor;

17) topirea teiului, cânepii, inului sau a altor plante textile, fără avizul sau autorizaţia de gospodărire a apelor şi în afara locurilor anume destinate şi amenajate în aceste scopuri;

18) depozitarea în albii sau pe malurile cursurilor de apă, ale canalelor, lacurilor, bălţilor şi pe faleza mării, pe baraje şi diguri sau în zonele de protecţie a acestora a materialelor de orice fel;

19) spălarea, în cursurile de apă sau în lacuri şi pe malurile acestora, a vehiculelor şi autovehiculelor, a altor utilaje şi agregate mecanice;

20) spălarea, în cursurile de apă sau în lacuri şi pe malurile acestora, a animalelor domestice, dezinfectate cu substanţe toxice, a obiectelor de uz casnic prin folosirea detergenţilor şi a ambalajelor ce au conţinut pesticide sau alte substanţe periculoase;

21) vărsarea sau aruncarea în instalaţii sanitare sau în reţele de canalizare a reziduurilor petroliere sau a substanţelor periculoase;

22) deversarea apelor uzate în reţelele de canalizare ale localităţilor sau ale obiectivelor industriale, cu nerespectarea condiţiilor stabilite de deţinătorii acestora, ca şi lipsa preepurării locale a acestor ape;

23) folosirea de canale deschise, pentru scurgerea apelor fecaloid-menajere sau a apelor cu conţinut toxic;

24) nerespectarea, de către persoanele fizice şi juridice, a reglementărilor legale în vigoare, în cazurile de poluare a apelor naţionale navigabile de către nave sau instalaţii plutitoare, sub orice pavilion;

25) inexistenţa, la utilizatorii de apă, a planurilor proprii de prevenire şi combatere a poluărilor accidentale sau neaplicarea acestora;

26) neanunţarea unităţilor de gospodărire a apelor cu privire la producerea unei poluări accidentale, de către utilizatorii care au produs-o;

27) neluarea de măsuri operative, de către utilizatorul de apă care a produs poluarea accidentală, pentru înlăturarea cauzelor şi efectelor acesteia;

28) nerespectarea, de către persoane fizice şi persoane juridice, a restricţiilor în folosirea apelor şi a altor măsuri, stabilite pentru perioadele de secetă, ape mari sau calamităţi;

29) inexistenţa planurilor de apărare împotriva inundaţiilor, fenomenelor meteorologice periculoase şi accidentelor la construcţii hidrotehnice, la nivel de obiectiv, precum şi nerespectarea acestora şi a planurilor locale de apărare;

30) obturarea sau blocarea, sub orice formă, precum şi scoaterea din funcţiune, în orice mod, a construcţiilor şi instalaţiilor de descărcare a apelor mari;

31) plantarea, tăierea ori distrugerea arborilor, arbuştilor, tufelor, a culturilor perene şi puieţilor din albiile cursurilor de apă, din cuvetele lacurilor de acumulare şi de pe malurile lor sau de pe baraje, diguri şi din zonele de protecţie a acestora;

32) plantarea de stâlpi pe baraje şi diguri, fără avizul de gospodărire a apelor sau cu nerespectarea prevederilor acestuia;

33) păşunatul în zonele de protecţie a cursurilor de apă;

34) distrugerea sau deteriorarea unităţilor şi instalaţiilor reţelei naţionale de observaţii, a reperelor, a mirelor hidrometrice sau a altor însemne tehnice sau topografice, a forajelor hidrogeologice, a staţiilor de determinare automată a calităţii apelor şi a altora asemenea;

35) instalarea de conducte, cabluri, linii aeriene prin, peste sau sub albii ale râurilor, diguri, canale, conducte, baraje sau alte lucrări hidrotehnice ori în zonele de protecţie a acestora, fără avizul de gospodărire a apelor sau cu nerespectarea prevederilor acestuia, ori fără notificarea unor astfel de activităţi;

36) efectuarea de săpături pe maluri şi în albiile cursurilor de apă sau ale canalelor pentru executarea de lucrări de traversare sau alte lucrări hidrotehnice, fără avizul de gospodărire a apelor sau cu nerespectarea

acestuia;

37) circulaţia cu vehicule, trecerea cu animale sau staţionarea acestora pe baraje, diguri sau canale, cu excepţia locurilor anume destinate în acest scop sau pentru intervenţii operative;

38) întreţinerea necorespunzătoare a lucrărilor de captare, acumulare şi distribuţie a apei, a lucrărilor de protecţie a albiilor şi malurilor, a celor de prevenire şi combatere a acţiunii distructive a apelor;

39) inexistenţa la lucrările de barare a cursurilor de apă a instalaţiilor care să asigure în aval debitele salubre şi debitele de servitute, precum şi migrarea ihtiofaunei;

40) nerespectarea prevederilor programelor de exploatare a lacurilor de acumulare şi prizelor de apă, precum şi neasigurarea debitelor salubre şi a debitelor de servitute;

41) inexistenţa sau nefuncţionarea puţurilor de observaţie şi control pentru urmărirea poluării apelor subterane, datorită apelor uzate rezultate din activitatea proprie;

42) inexistenţa dispozitivelor sau a aparaturii de măsură şi control al debitelor de apă captate sau evacuate;

43) inexistenţa dispozitivelor sau a aparaturii de urmărire a comportării în timp a lucrărilor hidrotehnice şi de alarmare în caz de pericol;

44) întreţinerea necorespunzătoare a dispozitivelor sau aparaturii de măsură şi control al debitelor de apă captate sau evacuate, precum şi a aparaturii de urmărire a comportării în timp a lucrărilor hidrotehnice şi de alarmare în caz de pericol;

45) refuzul persoanelor fizice şi juridice de a prezenta avizele şi autorizaţiile de gospodărire a apelor sau orice alte documente necesare pentru efectuarea controlului, inclusiv de a participa la control cu reprezentanţi de specialitate;

46) refuzul de a permite, personalului cu atribuţii de serviciu în gospodărirea apelor şi celor cu drept de control, accesul la ape, pe terenurile şi incintele utilizatorilor de apă sau ale deţinătorilor de lucrări, precum şi în orice alt loc unde este necesar a efectua constatări, a monta şi a întreţine aparatura de măsură şi control, a preleva probe de apă sau a interveni în aplicarea prevederilor legale;

47) neaducerea la îndeplinire, la termenele stabilite, a măsurilor dispuse anterior, precum şi a solicitărilor legale ale Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului şi ale Regiei Autonome „Apele Române“;

48) autorizarea lucrărilor prevăzute la art. 48 fără a fi îndeplinite condiţiile pentru prevenirea poluării apelor, conform prevederilor legale în vigoare, sau retragerea nejustificată a autorizaţiei de gospodărire a apelor;

49) neprimirea sub orice formă, de către deţinătorii terenurilor din aval, a apelor ce se scurg în mod natural de pe terenurile situate în amonte;

50) executarea de construcţii sau instalaţii supraterane în zonele de protecţie a platformelor meteorologice;

51) neparticiparea la acţiunile de apărare împotriva inundaţiilor, de combatere a secetei sau a altor calamităţi naturale;

52) inexistenţa instalaţiilor de stocare, epurare şi a racordurilor de descărcare în instalaţii de mal sau plutitoare a apelor impurificate, de pe nave sau instalaţii plutitoare, sub orice pavilion;

53) branşarea locuinţelor la reţeaua de alimentare cu apă centralizată, fără existenţa sau realizarea reţelelor de canalizare şi a staţiei de epurare.

Art. 88. - (1) Contravenţiile prevăzute la art. 87, săvârşite de persoanele fizice şi persoanele juridice, se sancţionează, după cum urmează [Actualizate prin HG 83 / 1997]:

a) cu amendă de la 4.000.000 lei la 6.000.000 lei, pentru persoane juridice,

şi cu amendă de la 2.000.000 lei la 4.000.000 lei, pentru persoane fizice,

faptele prevăzute la art. 87 pct. 5), 6), 9), 11)-18), 21)-23), 28), 30),

34), 35) şi 52);

b) cu amendă de la 2.000.000 lei la 4.000.000 lei, pentru persoane juridice,

şi cu amendă de la 1.000.000 lei la 2.000.000 lei, pentru persoane fizice,

faptele prevăzute la art. 87 pct. 1)-4), 7), 10), 24)-27), 29), 31), 32),

39)-41), 43)-51);

c) cu amendă de la 1.000.000 lei la 2.000.000 lei, pentru persoane juridice, şi

cu amendă de la 500.000 lei la 1.000.000 lei, pentru persoane fizice, faptele

prevăzute la art. 87 pct. 8), 19), 20), 33), 36)-38), 42) şi 53).

(2) Cuantumul amenzilor se actualizează prin hotărâre a Guvernului.

[.......]

Art. 90. - Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 88 se fac de către:

a) inspectorii din Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului şi din Regia Autonom㠄Apele Române“;

b) directorii filialelor bazinale ale Regiei Autonome „Apele Române“ şi salariaţii împuterniciţi de aceştia;

c) alte persoane împuternicite de conducerea Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului;

d) inspectorii din agenţiile de protecţie a mediului.

[.....]

Art. 92. - (1) Evacuarea, aruncarea sau injectarea în apele de suprafaţă sau subterane, în apele maritime interioare sau în apele mării teritoriale de ape uzate, deşeuri, reziduuri sau produse de orice fel, care conţin substanţe în stare solidă, lichidă sau gazoasă, bacterii sau microbi, în cantităţi sau concentraţii care pot schimba caracteristicile apei, făcând-o astfel dăunătoare pentru sănătatea şi integritatea corporală a persoanelor, pentru viaţa animalelor şi mediul înconjurător, pentru producăia agricolă sau industrială ori

pentru fondul piscicol, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani.

(2) Săvârşirea din culpă a faptei se pedepseşte cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu amendă de la 3.000.000 lei la 10.000.000 lei.

Art. 93. - (1) Executarea, modificarea sau extinderea lucrărilor, construcţiilor sau instalaţiilor pe ape sau care au legătură cu apele, fără avizul de gospodărire a apelor sau fără notificarea unor astfel de lucrări, şi darea în exploatare de unităţi fără punerea în funcţiune concomitentă a reţelelor de canalizare şi a staţiilor şi instalaţiilor de epurare a apelor uzate, potrivit prevederilor autorizaţiei de gospodărire a apelor, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă de la 3.000.000 lei la 10.000.000 lei.

(2) Săvârşirea din culpă a faptei se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă de la 2.000.000 lei la 5.000.000 lei.

Art. 94. - (1) Utilizarea resurselor de apă în diferite scopuri fără autorizaţia de gospodărire a apelor, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 9 alin. (2), sau fără notificarea activităţii, după caz, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă de la 3.000.000 lei la 10.000.000 lei.

(2) Săvârşirea din culpă a faptei se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă de la 2.000.000 lei la 5.000.000 lei.

Art. 95. - (1) Exploatarea sau întreţinerea lucrărilor construite pe ape sau care au legătură cu apele, desfăşurarea activităţilor de topire a teiului, cânepii, inului şi a altor plante textile, de tăbăcire a pieilor şi de extragere a agregatelor minerale, fără autorizaţia de gospodărire a apelor, constituie infracţiune şi se

pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă de la 3.000.000 lei la 10.000.000 lei.

(2) Săvârşirea din culpă a faptei se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă de la 2.000.000 lei la 5.000.000 lei.

Art. 96. - (1) Exploatarea de agregate minerale în zonele de protecţie sanitară a surselor de apă, în zonele de protecţie a albiilor, malurilor, construcţiilor hidrotehnice, construcţiilor şi instalaţiilor hidrometrice sau

instalaţiilor de măsurare automată a calităţii apelor constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă de la 3.000.000 lei la 10.000.000 lei.

(2) Săvârşirea din culpă a faptei se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă de la 2.000.000 lei la 5.000.000 lei.

Art. 97. - (1) Utilizarea fără autorizaţia de gospodărire a apelor a albiilor minore, precum şi a plajei şi ţărmului mării în alte scopuri decât cele de îmbăiere sau plimbare constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă de la 3.000.000 lei la 10.000.000 lei.

(2) Săvârşirea din culpă a faptei se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă de la 2.000.000 lei la 5.000.000 lei.

Art. 98. - (1) Continuarea activităţii după pierderea drepturilor obţinute în baza prezentei legi constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă de la 3.000.000 lei la 10.000.000 lei.

(2) Săvârşirea din culpă a faptei se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă de la 2.000.000 lei la 5.000.000 lei.

Art. 99. - (1) Restrângerea utilizării apei potabile pentru populaţie în folosul altor activităţi sau depăşirea cantităţii de apă alocate, dacă are un caracter sistematic sau a produs o perturbare în activitatea unor unităţi de ocrotire socială ori a creat neajunsuri în alimentarea cu apă a populaţiei, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă de la 1.500.000 lei la 5.000.000 lei.

(2) Săvârşirea din culpă a faptei se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă de la 1.000.000 lei la 3.000.000 lei.

Art. 100. - (1) Poluarea în orice mod a resurselor de apă, dacă are un caracter sistematic şi produce daune utilizatorilor de apă din aval, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă de la 3.000.000 lei la 10.000.000 lei.

(2) Săvârşirea din culpă a faptei se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă de la 2.000.000 lei la 5.000.000 lei.

Art. 101. - (1) Depozitarea şi folosirea de îngrăşăminte chimice, pesticide sau alte substanţe toxice periculoase în zonele de protecţie, instituite conform prevederilor prezentei legi, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă de la 3.000.000 lei la 10.000.000 lei.

(2) Săvârşirea din culpă a faptei se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă de la 2.000.000 lei la 5.000.000 lei.

Art. 102. - (1) Depozitarea în albia majoră a combustibilului nuclear sau a deşeurilor rezultate din folosirea acestuia constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani.

(2) Săvârşirea din culpă a faptei se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă de la 3.000.000 lei la 10.000.000 lei.

Art. 103. - (1) Distrugerea, deteriorarea şi manevrarea de către persoane fizice neautorizate a stăvilarelor, grătarelor, vanelor, barierelor, altor construcţii şi instalaţii hidrotehnice constituie infracţiune şi se pepepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă de la 1.500.000 lei la 5.000.000 lei.

(2) Săvârşirea din culpă a faptei se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă de la 1.000.000 lei la 3.000.000 lei.

Art. 104. - (1) Efectuarea de săpături, gropi sau şanţuri în baraje, diguri sau în zonele de protecţie a acestor lucrări, ca şi extragerea pământului sau a altor materiale din lucrările de apărare, fără avizul de gospodărire a apelor sau cu nerespectarea acestuia, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă de la 1.500.000 lei la 5.000.000 lei.

(2) Săvârşirea din culpă a faptei se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 6 luni sau cu amendă de la 1.000.000 lei la 3.000.000 lei.

Art. 105. - (1) Fapta săvârşită contra unei colectivităţi, prin otrăvire în masă, provocare de epidemii sau de alte consecinţe deosebit de grave, ca urmare a otrăvirii sau a infectării apei, se pedepseşte potrivit Codului penal.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Art. 106. - Infracţiunile prevăzute de prezenta lege se constată de către organele abilitate, precum şi de către personalul prevăzut la art. 90, care înaintează actul de constatare la organul local de cercetare penală.

[.....]

Art. 107. - [........] (3) Utilizatorii de apă, care la data intrării în vigoare a prezentei legi nu sunt

dotaţi cu staţii sau instalaţii de epurare ori ale căror instalaţii existente necesită completări, extinderi, retehnologizări sau optimizări funcţionale, sunt obligaţi să realizeze şi să pună în funcţiune staţii şi instalaţii de epurare la capacitate şi cu eficienţa corespunzătoare, pe baza unui program etapizat întocmit în raport cu mărimea impactului evacuării asupra resurselor de apă.

[..........]

(5) Programele etapizate au putere juridică.

(6) Nerespectarea prevederilor alin. (2), (3) şi (4) poate determina luarea măsurilor de încetare a activităţii utilizatorilor de apă.

Art. 108. [................]

(3) În cazul în care autorizaţia de gospodărire a apelor nu poate fi reconfirmată din motive justificate, titularul acesteia va întocmi un program etapizat, care va fi aprobat şi urmărit de Regia Autonom㠄Apele Române“. Neaducerea la îndeplinire a prevederilor programului aprobat determină încetarea activităţii utilizatorilor de apă.

Art. 109. - Salariaţii Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului şi ai Regiei Autonome „Apele Române“ au dreptul să poarte uniformă, al cărei model va fi aprobat prin hotărâre a Guvernului.

Art. 110. - Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului este în drept să emită norme, normative şi ordine cu caracter obligatoriu în domeniul apelor.

[...........]

ANEXA Nr. 1

Definiţiile termenilor tehnici folosiţi în cuprinsul legii

În sensul prezentei legi, prin termenii înscrişi mai jos, se înţelege:

[.............]

3. albie minoră: suprafaţa de teren ocupată permanent sau temporar de apă, care asigură curgerea nestingherită, din mal în mal, a apelor la niveluri obişnuite, inclusiv insulele create prin curgerea naturală a apelor;

4. albie majoră: porţiunea de teren din valea naturală a unui curs de apă, peste care se revarsă apele mari, la ieşirea lor din albia minoră;

[.........]

6. ape uzate: ape provenind din activităţi casnice, sociale sau economice, conţinând substanţe poluante sau reziduuri care-i alterează caracteristicile fizice, chimice şi bacteriologice iniţiale, precum şi ape de ploaie ce curg pe terenuri poluate;

7. bazin hidrografic: unitate fizico-geografică ce înglobează reţeaua hidrografică până la cumpăna apelor;

[.........]

9. debit salubru: debitul minim necesar într-o secţiune pe un curs de apă, pentru asigurarea condiţiilor naturale de viaţă ale ecosistemelor acvatice existente;

10. debit de servitute: debitul minim necesar a fi lăsat permanent într-o secţiune pe un curs de apă, în aval de o lucrare de barare, format din debitul salubru şi debitul minim necesar utilizatorilor de apă din aval;

11. deşeu: orice substanţă în stare solidă sau lichidă, provenită din procese de producţie sau din activităţi casnice şi sociale, care nu mai poate fi utilizată conform destinaţiei iniţiale şi care, în vederea unei eventuale reutilizări în alte scopuri sau pentru limitarea efectelor poluante, necesită măsuri speciale de

depozitare şi păstrare;

[.........]

15. gospodărirea apelor: activităţile care, printr-un ansamblu de mijloace tehnice şi măsuri legislative, economice şi administrative, conduc la cunoaşterea, utilizarea, valorificarea raţională, menţinerea sau îmbunătăţirea resurselor de apă pentru satisfacerea nevoilor sociale şi economice, la protecţia împotriva epuizării şi poluării acestor resurse, precum şi la prevenirea şi combaterea acţiunilor distructive ale apelor;

16. informaţii de gospodărire a apelor: caracteristicile cantitative şi calitative ale resurselor de apă, zonele inundabile, degradările albiilor şi malurilor, lucrările de amenajare a bazinelor hidrografice şi alte lucrări care au legătură cu apele, inclusiv sursele de poluare şi lucrările pentru protecţia calităţii apelor şi alte elemente caracteristice naturale sau antropice, precum şi drepturile de utilizare a apelor;

17. mal: porţiune îngustă de teren, de regulă în pantă, de-a lungul unei ape;

18. nivel mediu al apei: poziţia curbei suprafeţei libere a apei, raportată la un plan de referinţă, corespunzătoare tranzitării prin albie a debitului mediu pe o perioadă îndelungată (debit-modul);

[.......]

20. poluare: orice alterare fizică, chimică, biologică sau bacteriologică a apei, peste o limită admisibilă stabilită, inclusiv depăşirea nivelului natural de radioactivitate produsă direct sau indirect de activităţi umane, care o fac improprie pentru o folosire normală în scopurile în care această folosire era

posibilă înainte de a interveni alterarea;

21. recirculare: refolosirea apei în cadrul unei folosinţe, în scopul reducerii volumului de apă proaspătă prelevată din sursă;

22. resurse de apă: apele de suprafaţă alcătuite din cursurile de apă cu deltele lor, lacuri, bălţi, apele maritime interioare şi marea teritorială, precum şi apele subterane de pe teritoriul ţării, în totalitatea lor;

[......]

24. staţii şi instalaţii de corectare a calităţii apelor: staţii de tratare pentru obţinerea de apă potabilă sau industrială; staţii/instalaţii de preepurare/epurare a apelor uzate;

25. unitate de gospodărire a apelor: orice formă organizatorică din structura Regiei Autonome „Apele Române“;

26. utilizator de apă: orice persoană fizică sau persoană juridică care, în activităţile sale, foloseşte apa, luciul de apă sau valorifică fructul acesteia;

27. zonă de protecţie: zona adiacentă cursurilor de apă, lucrărilor de gospodărire a apelor, construcţiilor şi instalaţiilor aferente, în care se introduc, după caz, interdicţii sau restricţii privind regimul construcţiilor sau

exploatarea fondului funciar, pentru a asigura stabilitatea malurilor sau a construcţiilor, respectiv pentru prevenirea poluării resurselor de apă;

28. zone umede: întinderi de bălţi, mlaştini, turbării şi alte suprafeţe ocupate permanent sau temporar de ape stătătoare sau curgătoare, dulci, salmastre sau sărate;

29. zonă inundabilă: suprafaţa de teren din albia majoră a unui curs de apă, delimitată de un nivel al oglinzii

apei, corespunzător anumitor debite în situaţii de ape mari.

ANEXA Nr. 2

Lăţimea zonelor de protecţie în jurul lacurilor naturale, lacurilor de acumulare, în lungul cursurilor de apă, digurilor, canalelor, barajelor şi a altor lucrări hidrotehnice

a) Lăţimea zonei de protecţie în lungul cursurilor de apă

Lăţimea cursului de apă (m) 10-50 51-500 peste 500

Lăţimea zonei de protecţie (m) 15 30 50

b) Lăţimea zonei de protecţie în jurul lacurilor naturale

Suprafaţa lacului natural (ha) 10-100 101-1000 peste 1000

Lăţimea zonei de protecţie (m) 5 10 15

c) Lăţimea zonei de protecţie în jurul lacurilor de acumulare

Volumul brut al lacului de acumulare (mil. m3) 0,1-1 1,1-50 peste 50

Lăţimea zonei de protecţie (m) 5 10 15

d) Lăţimea zonei de protecţie de-a lungul digurilor

Înălţimea medie a digului (m) 0,5-2,5 2,6-5 peste 5

Lăţimea zonei de protecţie (m)

- spre cursul de apă 5 10 15

- spre interiorul incintei 3 4 4

e) Lăţimea zonei de protecţie de-a lungul canalelor de derivaţie de debite

Adâncimea medie a canalului (m) 0,5-2 2,1-5 peste 5

Lăţimea zonei de protecţie (m)

- Canal cu debitul instalat până la 10 m3/s 1 2 3

- Canal cu debitul instalat de la 10 m3/s la 50 m3/s 2 3 4

- Canal cu debitul instalat peste 50 m3/s 3 4 5

f) Baraje şi lucrări-anexe la baraje

Înălţimea maximă a barajului de la fundaţie la coronament (m) 5-15 16-50 peste 50

Lăţimea zonei de protecţie (m)

- Baraj de pământ, anrocamente, beton sau alte materiale 10 20 50

- Lucrări-anexe la baraje 5 10 20

- Instalaţii de determinare automată a calităţii apei, construcţii şi instalaţii hidrometrice - 2 m în jurul acesteia

- Borne de microtriangulaţie, foraje de 1 m în jurul acesteia drenaj, aparate de măsurarea debitelor

Notă:

Zonele de protecţie se măsoară astfel:

a) la cursurile de apă, începând de la limita albiei minore;

b) la lacurile naturale, de la nivelul mediu;

c) la lacurile artificiale, de la nivelul normal de retenţie;

d) la alte lucrări hidrotehnice, de la limita zonei de construcţie.

Zona de protecţie sanitară la instalaţiile de alimentare cu apă se stabileşte de autoritatea centrală în domeniul sănătăţii publice.