CRISURILE ÎN BIHOR, ASA CUM SUNT ELE

INTRODUCERE

Fie cã este vorba de ape curgãtoare, lacuri sau bãlti, de ape subterane sau de ape meteorice, omul si-a legat viata dintotdeauna de aceastã resursã esentialã. Formele sub care o întâlnim în viata de zi cu zi ne fac sã credem de cele mai multe ori cã totul este… curat ca apa. Totusi, nu este chiar asa. Omul a ajuns, prin activitatea sa si, de cele mai multe ori, prin inconstienta sa, sã influenteze negativ calitatea apei. Desi au o capacitate de refacere deosebit de mare, printre cele mai afectate surse de apã sunt râurile.

Nici un curs de apã nu este doar un simplu canal de scurgere pentru izvoare sau pentru precipitatii, ci este un sistem viu, alcãtuit din numeroase specii animale si vegetale care depind unele de altele si, toate, de conditiile mediului abiotic. În conditiile în care râurile trebuie sã asigure o bunã parte din cantitatea de apã necesarã activitãtilor umane, cunoasterea acestui sistem complex de cãtre un public cât mai larg este un deziderat esential pentru mentinerea sa într-o stare normalã, apropiatã de cea naturalã.

Ca orice ecosistem, si râurile sunt dependente de sursa de energie solarã, care asigurã existenta vietii acvatice, dar aceasta este influentatã puternic si de resursele care ajung în apã din ecosistemele terestre învecinate sau chiar de procesele fizico-chimice si biologice care se desfãsoarã în interiorul apelor. Desi productivitatea biologicã a apelor curgãtoare este mai micã decât a celor stãtãtoare si a majoritãtii ecosistemelor terestre, randamentul cu care sunt utilizate aceste productii de cãtre vietuitoarele acvatice ste mult mai mare. Astfel, orice râu are capacitatea de autoepurare, fiind capabil sã primeascã si sã prelucreze substanta organicã prin intermediul elementelor sale, mai ales vii, specializate. Orice exces de substantã organicã ce ajunge în apele râurilor, provenind din industrie, agriculturã sau activitãtile casnice, poate fi prelucrat, dar numai între anumite limite. Cercetarea structurii ecosistemelor acvatice poate arãta nu numai dacã apele acestora sunt supraîncãrcate cu substante organice sau de altã naturã, dar poate si sã precizeze dacã acestea sunt capabile sã facã fatã acestor presiuni antropice. În situatia în care este depãsitã capacitatea apelor de a suporta presiunea exercitatã prin încãrcarea organicã excesivã, are loc un fenomen de degradare severã, care poate ajunge chiar pânã la moartea biologicã a acestora. Iar acolo unde capacitatea de supravietuire a plantelor si animalelor este afectatã, nici omul nu se va bucura de o altã soartã.

De aceea, omul are o responsabilitate imensã în relatia sa cu natura. Trebuie gãsite si aplicate modalitãtile de gospodãrire durabilã a mediului, conservând valorile naturale încã existente sau refãcând starea naturalã sau cea apropiatã de aceasta. Nu este însã suficientã vointa de a face ceva. Este important ca oamenii sã stie ce, cu ce scop si cum trebuie schimbate lucrurile pentru ca activitatea umanã sã nu se întoarcã împotriva naturii. Natura trebuie ocrotitã nu împotriva omului, ci împreunã cu el.

Prezenta lucrare nu se vrea a fi de nivel stiintific, ci mai degrabã de popularizare. Informatiile care apar în lucrãrile stiintifice sunt mai greu de interpretat pentru autoritãtile si institutiile locale si, în plus, sunt inaccesibile publicului larg. Datele, cifrele seci rãmân simple statistici dacã ele nu sunt interpretate si încadrate în contextul global al relatiilor sistemice.

Ideea de bazã a prezentei lucrãri este aceea de a oferi o imagine actualã asupra calitãtii ecosistemelor situate în bazinul hidrografic al Crisului Negru, de la izvoare pânã la Tinca. Baza de date surprinde astfel doar starea de moment, analizele ulterioare si monitorizarea, expertizele periodice si sistematice fiind indispensabile pentru gestionarea durabilã a mediului.

LEGENDA CRISURILOR

Locuitorii Þãrii Crisurilor s-au obisnuit cu toponimicele locale pentru apele curgãtoare. Numele râurilor pe care le vãd zilnic nu au o semnificatie deosebitã. Fie cã este vorba de Crisul Repede, Crisul Negru, Crisul Alb, Crisul Vãratec, Crisul Bãitei, Crisul Mic, Crisul Pietros, Poiana Crisului, acestea toate reprezintã simple denumiri de ape. Predecesorii le-au botezat Crisuri, adicã “râuri de aur” sau “râuri cu aur” pentru cã în undele lor limpezi au zãrit lucind firicelele pretiosului metal, fapt care le-a sugerat existenta unor zãcãminte de aur în apropierea izvoarelor.

Legenda spune cã demult, pe când oamenii si uriasii trãiau împreunã, jos, în câmpie, trãia un crai lacom dupã aur care a auzit cã în muntii dinspre rãsãrit ar fi o baie (minã) de aur foarte mare. Dar locul unde se afla aceasta nu-l stia decât Cris-cel-Bãtrân si cei trei fii ai sãi. Craiul a pus soldatii sã-i prindã, i-a închis si i-a bãtut, doar-doar v-a afla de la ei unde este comoara. Bãtrânul a murit în chinuri, dar nu a divulgat secretul cel mare. Feciorii, înspãimântati, au hotãrât sã destãinuie locul si sã scape cu viatã, sã poatã rãzbuna moartea bãtrânului lor tatã. Au pornit ei spre soare-rãsare, spre locul bãii de aur, cu pasi nesiguri, însotiti de soldatii de pazã. Dupã trei zile si trei nopti de mers istovitor, cei trei tineri nu s-au mai înteles în privinta drumului de urmat, fiecare arãtând altã cale. Feciorul cel mare zicea cã trebuie tinut drumul spre rãsãrit, ceilalti doi drumul bun ar fi mai la miazãzi. Fiind iute din fire, fratele cel mare se supãrã pe ceilalti doi si porni val-vârtej încotro gândea el cã e bine, însotit de o parte dintre soldatii craiului. Mijlociul, un flãcãu bãlan, si mezinul, un bãietandru oaches, au apucat-o spre miazãzi. Dar dupã un timp, fratelui mai mic i se pãru, totusi, fratele cel mare avu dreptate si o luã si el spre soare-rãsare. Au rãtãcit ei asa, însotiti de soldatii craiului, multe zile si nopti în cãutarea bãii de aur. În cele din urmã, fecirul care apucase spre miazãzi dãdu în munti peste comoarã. Dar în clipa în care vru s-o arate soldatilor, iesi din baie Vâlva Comorii si îl fermecã, prefãcându-l pe în stanã de piatrã iar pãmântul cãlcat de picioarele lui apã curgãtoare. La fel fãcu si cu ceilalti doi frati ai sãi, ca acestia sã nu poatã gãsi niciodatã comoara. Nici soldatii nu avurã o soartã mai bunã, Vâlva Comorii transformându-i în ape mici repezi curgãtoare. Asta este povestea celor trei cãutãtori ai bãii de aur care au devenit Crisul Repede, cel iute din fire, Crisul Negru, cel oaches, si Crisul Alb, cel bãlan, si a soldatilor crãiesti care-i însoteau, deveniti, de asemenea, crisuri. Stzanele lor de piatrã vor mai fi si acum la izvoarele râurilor, de nu le-o fi mãcinat ploile si vânturile.

Ca orice legendã, si aceasta are un sâmbure de adevãr. Crisurile, îndeosebi cel Alb, îsi au izvoarele în zona zocomintelor de aur ale Apusenilor si au o directie de curgere de la est la vest, Crisul Alb si cel Negru confluând în Crisul Dublu, care apoi îsi uneste apele cu cel Repede, formând Crisul Triplu sau Crisul Comun.

DESCRIEREA BAZINULUI HIDROGRAFIC CRISURI

- privire generalã

Bazinul hidrografic al Crisurilor dreneazã o suprafatã de teren de peste 27500 km², fiind format din patru râuri principale care converg ca ramurile unui arbore: Crisul Alb, Crisul Negru, Crisul Repede, Barcãul. Toate acestea îsi colecteazã apele din versantii vestici ai Muntilor Apuseni.

Repartitia, orientarea si regimul râurilor din bazinul hidrografic al Crisurilor sunt conditionate de caracteristicile fizico-geografice ale unitãtilor naturale pe care le strãbat, un rol important având relieful care, fie direct, fie indirect, prin modificãrile induse climatului si vegetatiei, datoritã etajãrii pe verticalã, impune anumite particularitãti retelei hidrografice. Relieful inclus în acest bazin este format în proportie de 2% din munti înalti (1600-1848 m), 12,5% munti mijlocii (1000-1400 m), 20,5% dealuri (200-400 m) si 52% câmpii (70-100 m).

Lungimea totalã a râurilor împreunã cu afluentii lor este de 3345 km, din care Barcãul 196 km, Crisul Repede 207 km, Crisul Negru 168 km, Crisul Alb 248 km.

Trecerea de la zona montanã la cea de câmpie este în general bruscã, fãrã portiuni de linistire a pantei, ceea ce are însemnãtate pentru regimul scurgerilor si desfãsurarea pe verticalã a peisajului natural. Majoritatea râurilor din bazinul hidrografic al Crisurilor au fost îndiguite pe toatã lungimea lor, în timp ce în zona de câmpie omul a intervenit masiv în reglarea circuitului hidrografic încã din secolul XVIII, când au fost realizate primele sisteme de desecãri si de canalizare. Astfel, între cele trei Crisuri si între Mures, Somes, Crasna si Barcãu, apa poate fi deviatã dintr-un bazin hidrografic în altul, atât la viituri cât si din interese economice. Lucrãrile de ameliorãri cuprind: drenãri, care coboarã pânza freaticã la cca –2 m în zona câmpiei joase, irigatii si spãlãri pe solurile sãrãturoase, amendamente si îngrãsãminte, afânãri pe solurile argiloase, unele terasãri. Este de mentionat cã majoritatea acestor lucrãri au încetat total sau aproape total în ultimii 10 ani, ceea ce a avut ca efect reinstalarea unor zone mlãstinoase, în care au revenit pãsãrile de pasaj, dar si degradarea solurilor prin sãrãturare si înmlãstinire.

Canalele colectoare au un rol deosebit în cadrul retelei hidrografice. Cel mai important este Canalul Colector (nord-sud) între Crisul Repede si Crisul Negru (61 km, de la Tãrian la Tãmasda), apoi Canalul Morilor (83,5 km, porneste de la Buteni, din Crisul Alb si se reîntoarce în el la granitã), Canalul Culiser (41 km, din Crisul Negru peste Canalul Colector, pe la Salonta si Ungaria), Canalul Cris (sau canalul Cermei-Tãut, colector al unor pâraie ale Teuzului pe care le varsã în Crisul Negru), Canalul Matca (alimentat din Mures la Pãulil, debuseazã în Crisul Alb).

Din cercetãrile efectuate, s-a constatat cã cea mai mare scurgere medie multianualã specificã se întâlneste în zona montanã, mai ales în bazinul Crisului Negru, unde poate atinge 30-35 l/s/km². Acest fapt se datoreste precipitatiilor bogate care cad în bazinele colectoare (media anualã 1400 mm), pantelor accentuate de scurgere si substratului petrografic impermeabil în bunã parte. Cea mai redusã scurgere se întâlneste în zona joasã a câmpiei (3 l/s/km²), unde precipitatiile sunt mult mai reduse (600 mm media anualã), pantele de scurgere sunt foarte putin accentuate iar substratul petrografic este permeabil.

În bazinul Crisurilor se realizeazã o abundentã de precipitatii, mai mare pe versantii vestici ai Apusenilor, unde masele oceanice de aer se reactiveazã orografic. Astfel, câmpia Crisurilor primeste un aflux mai mare de apã dinspre munte si deal, divagãrile si colmatãrile fiind mai puternice. Tot aici se suprapun si mase de aer subtropical umed în timpul iernii.

Regimul hidrologic, la toate râurile, în special la cele mari, se caracterizeazã printr-o dinamicã în functie de anotimp. În timpul unui an, volumul maxim scurs este, în general, primãvara, din martie pânã în mai, când se scurge 40-45% din volumul anual. Pentru zona de dealuri si mai ales cea de câmpie, volumul maxim de scurgere este mai timpuriu, în lunile februarie-aprilie, când poate ajunge la 40-45% din volumul anual. Scurgerea maximã provine din topirea zãpezilor când se produce concomitent cu cãderea unor precipitatii. În zona de câmpie si pe dealurile mici, zãpada se topeste pe la jumãtatea lunii februarie, astfel încât scurgerea de iarnã este chiar mai mare ca cea de primãvarã, atingând 30-40% din total si provocând 2-6 viituri, unele dintre acestea fiind foarte mari. Viiturile de primãvarã sunt din ploi si în general sunt mai mici. Inundatii pot sã aparã însã în toate anotimpurile, frecventa acestora crescând în ultimii zece ani. Au fost afectate în special satele situate la poalele muntilor (Pietroasa, Chiscãu, Sighistel, Susti, Briheni) pe afluenti ai Crisului Negru, dar si zone întinse situate în apropiere de Sudrigiu-Rieni, pe Crisul Negru, precum si în zona de confluentã a pâraielor Topa si Vida, de asemenea afluenti ai Crisului Negru. Inundatiile nu dureazã de obicei mai mult de 1-2 zile.

Volumul minim de apã scurs are loc în timpul verii si la începutul toamnei, când se scurge în medie 7-14% din total.

Ca urmare a regimului scurgerii din bazinele hidrografice, râurile prezintã mari variatii în ceea ce priveste debitul lor lichid. În acest sens, s-a constatat cã debitele medii multianuale prezintã o crestere de la izvor la vãrsare (de la est la vest) si de la cursul Barcãului la cel al Crisului Negru (de la nord la sud).

În ceea ce priveste debitele de calcul, debitul maxim cu o asigurare de 1% poate fi atins la Oradea, pe Crisul Repede, 970 m³/s, iar pe Crisul Negru, la Zerind, 700 m³/s. Debitele minime, cu o asigurare de 80% pentru perioada aprilie-noiembrie, pot fi de 1,60 m³/s pe Crisul Repede la postul hidrologic Oradea si de 1,30 m³/s pe Crisul Negru la Zerind.

Excesul de umiditate este legat de inundatii si de ploi mari sau de lungã duratã si apare la suprafata câmpiei, pe areale extinse în câmpia joasã si intermediarã si în petice restrânse din câmpia înaltã. Cauzele excesului de umiditate sunt urmãtoarele: prezenta unor lentile argiloase aproape de suprafatã, soluri cu texturã grea (orizont B argilos), pânza freaticã la 0,5-2 m si oscilantã, panta râurilor sub 1‰, perioade ploioase. Apele de precipitatii se mentin, adesea, ca pânzã suprafreaticã, ce se uneste uneori cu nivelul freatic, dând mlastini si bãlti cu soluri specifice, hidromorfe si halomorfe si vegetatie hidrofilã. În ceea ce priveste apa freaticã propriu-zisã, prezenta acesteia este semnalatã deasupra celui mai superficial strat impermeabil, regimul apelor freatice depinzând de conditiile climatice în mare mãsurã, iar zona de alimentare coincide cu aria de rãspândire. În zona de câmpie influenteazã cel mai mult peisajul geografic (soluri, vegetatie, mod de folosire a terenurilor, asezãri). Formatiunile aluviale (nisipuri, pietrisuri si bolovãnisuri, între care se intercaleazã argile si prafuri argiloase) sunt mai grosiere în est si tot mai fine spre vest, în aceeasi directie scãzând si panta, ceea ce face ca scurgerea apelor freatice sã fie mai lentã si, ca urmare, calitatea si adâncimea lor se schimbã. În pãrtile joase, calitatea apelor freatice scade, devenind nepotabile, în timp ce mineralizarea creste. Variatia de la ape potabile la nepotabile poate avea loc si pe suprafete mici, tinînd cont de structura lenticularã a orizonturilor de sol.

Un aspect important al scurgerilor este cel de denudatie din bazinele hidrografice si cel de eroziune a albiilor, ceea ce se manifestã prin aluviuni în suspensie si aluviuni târâte pe fund. În apele care strãbat judetul Bihor au fost cercetate numai aluviunile în suspensie.

Debitul mediu multianual de aluviuni în suspensie este de 3,5 kg/s pe Barcãu, la postul Sãlard, de 7,5 kg/s pe Crisul Repede la Oradea si de 6 kg/s pe Crisul Negru la Zerind. Scurgerea medie multianualã specificã de aluviuni în suspensie este sub 0,5 tone/ha/an în regiunile de câmpie, între 0,5 si 1 t/ha/an în regiunile de dealuri si muntii josi, pentru a descreste din nou în zona montanã înaltã sub 0,5 t/ha/an. Valoarea mai ridicatã a scurgerii din zona de dealuri poate fi explicatã prin prezenta unui strat petrografic mai usor de erodat, în conditii de povârnisuri mai înclinate. În câmpie, desi materialul petrografic este friabil, lipsa unor procese de eroziune în suprafatã reduce mult din cantitatea de aluviuni ce ar putea intra în râuri. La toate acestea se adaugã si cantitatea micã de aluviuni pe care o pot transporta râurile prin câmpie, datoritã vitezei scãzute de scurgere.

Rîurile de munte, mai ales Crisul Negru, datoritã puterii accentuate de transport, aduc în zonele joase o cantitate însemnatã de aluviuni târâte pe fund, din care, prin depunere, se formeazã sesuri aluviale.

Caracteristicile chimice ale apelor curgãtoare din bazinul Crisurilor sunt determinate de factorii naturali (alcãtuirea geo-chimicã a terenurilor, regimul de scurgere etc.) si de activitatea social-economicã desfãsuratã. Drept urmare, apele din judet apartin clasei apelor bicarbonate calcice, cu continut scãzut de cloruri si sulfati. Apele au saturatia în oxigen cuprinsã între 85 si 99%, mineralizare micã (reziduu fix 40-260 mg/l), materii în suspensie putine si pH cuprins între 6,4 si 7,5. Este interesant de remarcat faptul cã, dacã pe întregul parcurs al Crisului Repede, pH-ul variazã din domeniul neutru pânã în cel slab alcalin, Crisul Negru înregistreazã o variatie slab-acidã pânã la neutrã

Regimul termic al apei râurilor este în corelatie cu temperatura aerului. Drept urmare, variatia temperaturii apei, atât în timpul zilei cât si în timpul anului, etse asemãnãtoare cu variatia temperaturii aerului. Totusi, evolutia temperaturii apei este mult mai linã decât cea a aerului datoritã cãldurii specifice mai mari. Datoritã inertiei, în prima parte a anului, din ianuarie pânã în iulie, valorile temperaturii apei sunt mai mici decât ale temperaturii aerului, în timp ce în cea de a doua parte a anului (din august pânã în decembrie) valorie temperaturii apei depãsesc valorile înregistrate pentru aer. Procesul de încãlzire a apei începe în luna martie, atinge valorile cele mai mari în luna august, în luna septembrie se produce o scãdere bruscã a temperaturii, pentru ca în luna noiembrie sã aparã primele tendinte de înghet.

În ceea ce priveste temperatura medie multianualã, aceasta are valori invers proportionale cu altitudinea. Pe cursurile superioare ale râurilor, situate în zona montanã, s-au înregistrat valori medii multianuale ale temperaturii mai mici de 8˚C, în timp ce în zonele de deal temperatura medie multianualã a oscilat între 8-10˚C, iar în zona de câmpie peste 10˚C.

Din datele de observatie s-a observat cã producerea fenomenelor de înghet are loc cu o frecventã de 90-100%. Aparitia si disparitia fenomenelor de înghet este dictatã de tipul maselor de aer care se instaleazã deasupra teritoriului. Astfel, dacã la sfârsitul toamnei teritoriu este invadat de mase de aer de origine arcticã, aparitia fenomenelor de înghet poate avea loc în prima decadã a lunii noiembrie în regiunea muntoasã a bazinului hidrografic, si în a doua sau a treia decadã a lunii noiembrie în zona de dealuri si câmpie. În conditiile actiunii maselor de aer de origine atlanticã, mai calde si mai umede, aparitia fenomenelor de înghet este întârziatã sau, uneori, pot sã nici nu aparã.

Rãcirea continuã a temperaturii aerului determinã formarea podurilor de gheatã. Pantele accentuate de scurgere ale râurilor din zonele de munte explicã aparitia mai rarã a podului de gheatã în cursurile superioare, desi conditiile climatice sunt mai aspre.

CRISUL NEGRU de la izvoare la Ant

- bazinul hidrografic al Crisului Negru

Crisul Negru reprezintã râul cel mai însemnat din întreg bazinul hidrografic al Crisurilor datoritã mãrimii bazinului sãu de receptie, de aproximativ 4450 km². Bazinul are o formã vãdit asimetricã, fiind conditionat de afluentii ce coboarã pe dreapta din Muntii Bihorului si din Pãdurea Craiului, cu mult mai vigurosi decât afluentii pe stânga ce-si adunã apele din Muntii Codru-Moma.

 

• Afluentii Crisului Negru

Din Muntii Bihorului, principalii afluenti ai Crisului Negru sunt: pe dreapta – Crisul Bãitei, Sighistelul, Crisul Pietros (care, prin afluentul sãu Galbena colecteazã apele din platoul carstic al Padisului) si valea Nimãiesti. Datoritã mãrimii bazinelor colectoare, a pantei accentuate de scurgere din sectoarele lor superioare, a gradului mare de acoperire cu vegetatie, a substratului petrografic impermeabil si, mai ales, datoritã cantitãtii însemnate de precipitatii (media anualã între 800 mm în depresiunea Beiusului si 1400 mm în munti), aportul de ape în Crisul Negru este deosebit de însemnat.

Din Muntii Pãdurea Craiului, Crisul Negru primeste ca afluenti vãile Rosia si Holod.Desi cantitalea de precipitatii care cade în bazinele colectoare ale acestor afluenti este mai redusã (800-1000 mm), faptul cã acestia dreneazã regiuni carstice importante (Rosia-Damis-Vârciorog), face ca aportul lor de ape sã fie destul de însemnat. Tot ca afluenti de dreapta sunt de amintit cei ce îsi colecteazã izvoarele din dealurile Pãdurii Craiului – vãile Râpa, Gurbediu, Sarazu, Valea Nouã. Cantitatea redusã de precipitatii pe care o primesc (aproximativ 700 mm medie anualã), precum si substratul petrografic permeabil, fac ca aceste cursuri de apã sã participe într-un mod redus la alimentarea Crisului Negru.

Afluentii de stânga ai Crisului Negru îsi au originea în Muntii Codru-Moma. Un aport mai însemnat de ape îl aduc în colector izvorul Boi (care colecteazã o parte din apele din platoul carstic al Vascãului), vãile Briheni, Tãrcãita, Finis, Valea Mare, Arman, Soimi, Petid, Rãtãsel. Totusi, cantitãtile de apã pe care acesti afluenti le aporteazã Crisului Negru sunt mult mai mici decât afluentii de dreapta ai râului. Aceasta se datoreazã atât suprafetei colectoare mult mai reduse, cât si precipitatiilor mai reduse (700-800 mm anual), gradului mare de acoperire cu pãduri, substratului petrografic partial impermeabil.

 

• Populatia si asezãrile din bazinul Crisului Negru

De-a lungul Crisului Negru s-au dezvoltat numeroase localitãti, mai ales în zona submontanã si colinarã. Trei mici orãsele (târguri) si o sumedenie de sate însirate pe cursul râului si al afluentilor sãi, însumând o suprafatã administrativã de peste 285000 ha, oferã conditiile necesare vietii a peste 128000 de oameni.

Vascãul, primul oras pe cursul Crisului Negru, este un mic târg, cunoscut mai ales prin activitatea olarilor din zonã si prin exploatarea marmurei. În Vascãu se aflã izvorul Boiu, cel care colecteazã o parte din apele din platoul carstic situat deasupra orasului, cãtre sud.

Orasul Stei, prin concentrarea unor întreprinderi de industrie grea, constituie unul dintre cele mai importante localitãti din bazinul Crisului Negru. În apropierea localitãtii se varsã doi dintre afluentii importanti: Crisul Bãita si Sighistelul. Primul îsi adunã apele din zona Vârtop – Þapu si trece prin localitãtile Bãita, Nucet, Fânate, Câmpani si Lunca, importante datoritã faptului cã sunt, prima, în zona de exploatare a minelor de uraniu si molibden, iar celelalte pe traseul de transport rutier a minereurilor. Cel de al doilea afluent, Sighistelul, strãbate o zonã carsticã extrem de pitoreascã, cu chei si peste 100 de pesteri.

În numeroase din satele de munte din aceastã zonã sunt active încã varnitele. Din pãcate, în numeroase situatii se utilizeazã ca si combustibil anvelopele uzate, contribuind din plin la poluarea aerului.

În apropiere de satul Drãgãnesti se varsã Crisul Pietros în Crisul Negru, dupã ce a parcurs sate apartinînd de comunele Pietroasa si Buntesti. Ambele comune sunt centre rurale importante prin dezvoltarea lor economicã si prin faptul cã au teritorii importante incluse în Parcul National al Muntilor Apuseni. Din satul Sudrigiu se poate ajunge la Pietroasa urmând drumul asfaltat lung de 12 km, iar de aici, cale de alti 22 km de drum forestier de foarte slabã calitate, se poate ajunge la cabana Padis, în inima parcului national.

Beius, vechi centru urban cu traditie, important târg si centru de învãtãmânt, este cea mai mare localitate situatã pe Crisul Negru. Din Beius se poate ajunge la Stâna de Vale, importantã statiune balneoclimatericã situatã în Muntii Bihor, urmând soseaua spre comuna Budureasa, sau spre platoul carstic Damis-Zece Hotare-Rosia, pe drumul modernizat care trece prin comunele Remetea, Cãbesti si Rosia. În Beius se varsã în Crisul Negru valea Nimãiestilor, care adunã apele din zona Stânei de Vale, precum si valea Finisului, care îsi are obârsia sub vârful Plesi (1112 m) din Muntii Codru-Moma. Satul Finis este important prin legãtura directã spre Moneasa, statiunea arãdeanã în care se poate de asemenea ajunge urmând drumul forestier din Briheni.

De la Pocola, satul situat la 6 km de Beius, o variantã a drumului urmeazã valea Crisului Negru, în timp ce soseaua principalã duce, prin Rãbãgani si Ceica, spre Oradea. În Pocola se produce confluenta vãii Rosia cu Crisul Negru.

Între Uileacu de Beius si Soimi, râul trece printr-un defileu extrem de interesant, loc ideal pentru pescari. Aval de satul Borz, pe dreapta defileului, se aflã satul Dumbrãvita de Codru, “polul frigului” din judetul Bihor.

Aval de satul Ginta, Crisul Negru primeste pe dreapta valea Holodului, formatã prin unirea vãilor Topa si Vida. Zona de confluentã este extrem de importantã datoritã faptului cã aici se produc inundatii aproape la fiecare viiturã foarte mare sau în perioadele ploioase foarte îndelungate si abundente.

Tinca, localitate balneoclimatericã situatã chiar pe malul Crisului Negru, este renumitã datoritã apelor sale carbogazoase, intens mineralizate (mineralizare între 2,45-5,25 g/l), calcice, magneziene, sodice, bicarbonatate. Aici începe îndigurea malurilor Crisului Negru, pânã în zona de granitã. Tot aici, în anii 1999-2000, cursul apei a fost deviat pe o lungime de câtiva kilometri, pentru a feri localitatea de inundatii si pentru a optimiza exploatatiile agricole din zonã.

Între Tinca si urmãtoarea localitate importantã, Batãr, porneste din Crisul Negru Canalul Culiser, care se varsã înapoi în râu dupã ce traverseazã Canalul Crisurilor si trece pe lângã Salonta, alt oras important din judetul Bihor. Batãr ere recunoscut pentru fermele sale de animale, dar acestea aproape cã au dispãrut în ultimii ani, efectivele împutinându-se drastic.

Aproape de granita cu Ungaria, Crisul Negru parcurge câmpuri de legume apartinând de sãtenii din Tãmasda, Avram Iancu si Ant.

 

• geografia vãii Crisului Negru

Dupã ce izvorãste de pe versantul nordic al “acoperisului” Muntilor Apuseni, Vf. Cucurbãta (1848 m), de la altitudinea de 1460 m, Crisul Negru coboarã, dupã 30 km, la confluenta cu Crisul Pietros, la 202 m altitudine. De la izvoare pânã la Sãliste de Vascãu, râul curge de la est la vest, printr-o vale îngustã, în formã de V, cu albia minorã redusã. În apropierea izvoarelor, într-o zonã extrem de sãlbaticã, foarte putin umblatã datoritã interdictiei de intrare în zona minelor de uraniu, se aflã un ansambu de peste 10 cascade extrem de pitoresti, cu înãltimi cuprinse între 20 si 80 de metri. Accesul la acestea se poate face din Poiana sau din Bãita, numai cu însotitor, bun cunoscãtor al zonei si numai cu permis de intrare. Cursul este vijelios, panta accentuatã, între 30-50 m/km si numeroasele repezisuri imprimând râului un caracter tipic de munte.

De la Sãliste de Vascãu si pânã la Uileacu de Beius, Crisul Negru strãbate, de la sud-est la nord-vest, pe la poalele Muntilor Codrului, depresiunea asimetricã a Beiusului, în cadrul cãreia prezintã sectoare de curs lenes si meandrat întrerupte de repezisuri conditionate de aluviunile depuse în colector de cãtre afluentii de dreapta. Panta scade de la 10 m/km la Vascãu la 5-6 m/km la Susti si doar 2,4-5 m/km la Beius. Râul îsi recapãtã vigoarea între Uileacu de Beius si Soimi, de-a lungul defileului în lungime de 18 km, sculptat în calcarele mezozoice ale Codrului, unde panta de scurgere are o valoare mai mare. În acest loc, Crisul Negru spintecã, pe un parcurs meandrat, alternând cu portiuni rectangulare, depozitele calcaroase triasice, gresiile si conglomeratele permiene mult mai dure, mai greu erodabile.

Dupã ce râul a strãbãtut defileul, albia sa majorã se lãrgeste în depresiunea Holodului pânã la 4-5 km, cãpãtând încã de aici, din zona piemontanã, aspectul unui râu de câmpie, cu curs lenes. La Tinca panta scade la 0,5-0,8 m/km iar în aval, spre granitã, la numai 0,2-0,3 m/km. Din depresiunea Holodului Crisul Negru strãbate câmpia la început pe o directie sud-vesticã pânã la Tãmasda si apoi pe directie nord-vesticã pânã la frontiera cu Ungaria. În aceastã zonã, malurile joase prin care-si poartã râul apele erau frecvent depãsite la inundatii, ceea ce a conditionat necesitatea realizãrii unor diguri de apãrare pe o lungime de circa 52 km.

Ultima localitate de pe teritoriul României, situatã pe malul Crisului Negru este satul Ant, la mai putin de 2 km de granitã.

 

• geologia si pedologia zonei

Parcursul Crisului Negru strãbate regiuni foarte diverse din punct de vedere al substratului. Masivul Biharia, din care îsi trage obârsia râul, se caracterizeazã prin sisturi sericito-cloritoase, sisturi cuartitice cu sericit si clorit, sisturi cuartito-albitice. Cuvertura sedimentarã este reprezentatã prin formatiuni paleozoice si mezozoice. Formatiunile paleozoice au o dezvoltare foarte redusã, fiind reprezentate doar prin depozite permiene alcãtuite din conglomerate si brecii cu elemente de sisturi cristalien, prinse într-o masã grezo-argiloasã rosie, întâlnite si în Pãdurea Craiului.

Formatiunile mezozoice au o dezvoltare mult mai mare si sunt prezente în Muntii Pãdurea Craiului si în regiunea Padisului. Ele constituie o succesiune groasã de formatiuni ce reprezintã trei cicluri de sedimentare. Ciclul triasic si jurasic este reprezentat prin faciesuri calcaroase, iar cel cretacic alternativ din faciesuri calcaroase si de flis. În Muntii Bihor formatiunile mezozoice sunt dispuse monoclinal. Deoarece depozitele mezozoice sunt în general calcaroase, ele au suferit un proces de carstificare, ceea ce a dat nastere la un relief exo- si endocarstic deosebit de pitoresc, care atrage numerosi turisti si speologi în acesti munti. Este important de remarcat alternanta rocilor carstificabile cu cele necarstificabile, care a condus la formarea unor bazine hidrografice închise. Pe rocile necarstificabile s-a dezvoltat o retea hidrograficã de suprafatã care, ajungând în zona calcarelor, se pierde prin sorburi în subteran, iesind apoi din nou la suprafatã, prin intermediul unor izbucuri puternice.

Magmatitele, reprezentate îndeosebi prin andezite, se gãsesc îndeosebi în masivul Cârligati, obârsia Vãii Boga, afluent important al Crisului Pietros.

Muntii Codru-Moma sunt formati din roci permiene si jurasice – granitoide de Codru, porfire cuartifere, flis, conglomerate, pe lânã care apar formatiuni triasice, reprezentate prin conglomerate si gresii cuartitice, calcare negre si dolomite. În dolomitele si calcarele din Platoul Vascãului s-au dezvoltat interesante fenomene carstice.

În cea mai mare parte a lor, dealurile piemontane sunt sculptate în formatiuni sedimentare neogene (marne, nisipuri) siîn mai micã mãsurã în formatiuni permiene si mezozoice, prezente doar insular.

Pe rîurile principale care strãbat relieful câmpiei apar aluviuni de vârstã holocenã, reprezentate prin pietrisuri si mai ales prin nisipuri. Nivelele mai înalte sunt alcãtuite din depozite loessoidale si aluviuni vechi.

Zonalitatea conditiilor fizico-geografice, precum si conditiile diferite de pedogenezã au impus ca bazinul Crisului Negru sã aibã un învelis de sol foarte variat si complex. În zona montanã apar preponderent soluri rosii montane de pãdure, rendzine, soluri brune montane acide de pãdure în diferite grade de podzolire, în Muntii Bihor, soluri rosii montane de pãdure si soluri brune montane de pãdure tipice si podzolite în Muntii Pãdurea Craiului, soluri rosii montane de pãdure si soluri brune montane de pãdure tipice si podzolite în Codru-Moma. Zona dealurilor se caracterizeazã prin soluri brune de pãdure si soluri brune de pãdure podzolite. În Câmpia Salontei, în apropierea punctului de întâlnire cu granita, se întâlnesc lãcovisti, uneori podzolite. În lunca râurilor, solurile caracteristice sunt cele de luncã: aluviuni, soluri aluviale propriu-zise si soluri aluviale în tranzitie. În Câmpia Salontei, mai ales în sectoarele cu drenaj deficient, având stratul freatic situat la micã adâncime, cu apã apreciabil mineralizatã, apar solurile halomorfe, cu vegetatie halofilã.

 

• mediul biotic

Ecosistemele întâlnite pe cursul Crisului Negru sunt în concordantã cu etajarea pe verticalã. Principalele puncte descrise sunt Poiana, Stei, Borz, Tinca si Zerind.

Amonte de satul Poiana, situat la 6-7 km de zona de izvoare, Crisul Negru are o lãtime de 5-6 m, iar viteza de curgere a apei este de 0,7-0,8 m/s. patul este stâncos, iar pe alocuri, în zonele mai linistite, existã depuneri nisipoase în care sunt înglobate crengi, rãdãcini, frunze moarte. În aval, cursul este mai domol, pe pat existând bolovani de dimensiuni mai mici, acoperiti cu perifiton. Valea este abruptã, destul de îngustã, acoperitã cu pãdure de fag în amestec cu molid, cu stratul arbustiv slab dezvoltat. Toti parametrii fizico-chimici ai apei indicã o apã de categoria I de calitate. În aceastã zonã au fost identificate în 1994, de cãtre o echipã de cercetãtori unguri speciile de plecoptere Dinocras cephalotes si Rhabdiopterix alpina, specii indicatoare care necesitã ape cu curgere rapidã si conditii bune de oxigenare. De-a lungul râului au fost identificate chironomide. Apa este populatã de pãstrãvul indigen.

În aval de Poiana si Sãliste de Vascãu, mai ales în preajma asezãrilor umane, malurile sunt invadate de gunoaie, suprafete apreciabile din lunca râului pierzându-si aspectul caracteristic, fiind nãpãdite de buruieni. Aproape o treime din asociatiile vegetale sunt asociatii edificate de buruieni. Ele au gãsit câmp de extindere siu datoritã actiunii antropice, locuitorii satelor, mai ales în zona de câmpie, tãind sãlciile, plopii si arinii zãvoaielor, pentru lemnul de foc. Luncile au devenit astfel nepitoresti, sãrace în specii si resurse vegetale. Fãrã zãvoiul si vegetatia sa tipicã, râul tine cu greu piept viiturilor, eroziunea crescând simtitor în ultimii ani.

La nivelul Steiului, albia este mai largã (10-15 m), de-a lungul malului drept înregistrându-se adâncimi de pânã la 1,2 m, cu sedimente mâloase, încãrcate organic. Calitatea apei este puternic depreciatã, datoritã descãrcãrilor de ape menajere si industriale, încadrându-se totusi în prima clasã de calitate. Aval de Stei si pânã la Borz dispare gasteropodul Ancylus fluviatilis, ca urmafre a deprecierii calitãtii apei si a sedimentelor. În bentos predominã larvele speciilor de insecte mai rezistente la poluare (Baetis fuscatus, Hydropsyche sp.). Numãrul speciilor oxifile este foarte scãzut.

La nivelul localitãtii Borz, râul curge printr-un defileu pânã la localitatea Soimi, viteza apei fiind acceleratã, ceea ce favorizeazã epurarea naturalã prin oxigenarea apei; sunt create conditiile favorabile pentru descompunerea substantelor organice acumulate în apã, mai ales dupã sectorul Rieni-Sudrigiu. Existã o alternantã de zone cu curs rapid, cu pat bolovãnos, precum si zone lente, cu ape mai adânci si depuneri de sedimente mâloase. Apa este bogatã în nutrienti, existând o vegetatie acvaticã bogatã, reprezentatã de penita de apã (Myriophillum spicatum). Galetii sunt acoperiti cu un strat de culoare neagrã, produs prin activitatea bacterianã de reducere a substantelor organice din apele reziduale. În zona de defileu a fost identificatã specia de oligochete Tubifex nevaensis, caracteristicã pentru apele relativ curate. Tot aici, diversitatea molustelor creste de sase ori fatã de sectoarele din amonte.

La nivelul localitãtii Tinca, Crisul Negru printr-o zonã agricolã, cu parcele cu porumb, grâu, floarea-soarelui, întrerupte de mici pâlcuri de pãdure. Albia minorã are o lãtime de 35-40 m. Viteza apei scade simtitor, datoritã pantei foarte mici, în timp ce adâncimea apei ajunge în unele locuri chiar la 4 m. Brãdisul de apã (Ceratophylum demersum) se dezvoltã în masã, ca urmare a încãrcãrii apei cu substante minerale. Pe fundul albiei se dezvoltã un strat închegat de alge, fixate de sedimente grosiere pe un pat mâlos. Dintre oligochete apare Branchiura sowerbyi, care este un indicator caracteristic pentru mediu eutrofizat. S-au evidentiat un numãr mare (7) de specii de scoici. La Tinca au fost capturate în 1994 exemplare de fusar (Zingel streber), specie de peste care si-a redus drastic efectivele pe cele mai multe râuri.

La Zerind, localitate situatã în judetul Arad, aproape de granita cu Ungaria, albia este ceva mai îngustã, pe alocuri existând zone cu curs mai rapid. Aici s-a gãsit o specie sporadicã de rac de râu (Astacus astacus). Anumite sectoare cu curs mai încet favorizeazã prezenta unor prosobranchiate, ca Bithynia tentaculata si Viviparus acerosus. În acest sector a fost evidentiatã prezenta unei specii de moluste inclusã pe lista rosie – scoica sfericã (Sphaeriumm riviculum).

În ceea ce priveste flora, desi supusã permanent pericolului actiunii factorilor zoo-antropici, se mai pãstreazã o serie de specii deosebit de rare, cum ar fi: troscotul broastei (Montia fontana), salata broastei (Ranunculus lateriflorus), usturoiul ciobanului (Thlaspi alliaceum), piperul apelor (Elatine hungarica), pãtlagina de sãrãturã (Plantago tenuifolia), crinul de baltã (Butomus umbellatus), limba apei (Potamogeton pectinatus).

În 1994 a fost cercetatã prima datã fauna de oligochete si de chironomide pe Crisuri. Densitatea oligochetelor a fost foarte mare în sectoarele poluate, aici predominând ca abundentã speciile Limnodrilus hoffmeisteri si Tubifex tubifex. Densitatea acestora creste cu poluarea moderatã si scade pe mãsurã ce aceasta se intensificã, depãsind capacitatea de tolerantã. Speciile chironomide identificate, tipice pentru ape curate, sunt: Brilia longifusca, Brilia modesta, Rheocricotopus effusus, Briophaeno-cladius nitidicollis, Chironomus fluviatilis, Paralauterborniella nigrohalteralis, Thienemanniella lentiginosa.

Biodiversitatea molustelor este în general medie, cauza constând în particularitãtile hidrografice, poluare, lucrãrile hidrotehnice.

Speciile de plecoptere si larvele de efemeroptere pot fi utilizate în caracterizarea zonelor biologice ale apelor curgãtoare. Aceste insecte cu ciclu de dezvoltare larvar în interiorul apelor sunt verigi importante în retelele trofice acvatice, disparitia lor, cauzatã de poluare, constiuind un pericol pentru echilibrul ecosistemelor.

Diversitatea heteropterelor este mult mai mare în tronsoanele mentinute în conditii apropiate de cele naturale, mai ales în sectoarele superioare ale râurilor.

Ihtiofauna Crisului negru include specii native si exotice. Zona pãstrãvului are o întindere apreciabilã în pãrtile superioare ale Crisului Negru, în timp ce lipanul nu este nativ. Nu existã o limitã transantã între zona scobarului si cea a mreanei, în timp ce mreana este clar delimitatã de zona crapului în pãrtile inferiaore ale Crisului. De-a lungul Crisului Negru au fost identificate circa 80 de specii de pãsãri, dintre care unele sunt caracteristice. În partea inferioarã, de câmpie, s-au semnalat dumbrãveanca (Coracias garrulus), prigoria (Merops apiaster). Tot aici s-au identificat si o serie de raritãti pentru avifauna noastrã, între care: lãcustarul (Sturnus roseus), cãlifarul rosu (Tadorna ferruginea), hoitarul (Neophron percnopterus), stârcul de cireadã (Bubulcus ibis). Pescãrusul râzãtor (Larus ridibundus) are colonii cuibãritoare în multe locuri situate în câmpia Salontei, s-a adaptat bine si la aceste zone, depozitele de gunoaie si pescãriile constituind locuri ideale de hrãnire.

 

• rezervatii naturale, obiective turistice

Datoritã complexitãtii sale deosebite, bazinul hidrografic al Crisului Negru adãposteste un numãr foarte mare de rezervatii naturale. Din pãcate, desi cadrul legal este, începând din anul 2001, mult mai clar, se pare cã pânã la o realã administare durabilã a acestor insule de paradis, va mai trece multã vreme. Atâta vreme cât nu existã încã un regulament clar de administrare, cât timp nu existã nici mãcar un administrator evident si responsabil, nu se cunosc si nu sunt marcate în teren limitele rezervatiilor, a vorbi despre protejarea lor constituie doar teorie purã, fãrã acoperire în fapte.

În tabelul de mai jos sunt redate sintetic cele mai cunoscute rezervatii naturale din bazinul Crisului Negru:

Este important de remarcat cã majoritatea acestor obiective se regãsesc si în Legea 5/2000 privind Ariile Protejate, aceste precizãri neclarificând însã statutul lor.

În afara celor prezentate, o serie de alte obiective ar merita statutul de arii naturale protejate, între acestea fiind si defileul Crisului Negru între Borz si Soimi.

 

• date economice-industrie, agricultura, cãi de comunicatie

Încã din vechime, depresiunea Beiusului a constituit o zonã mai dezvoltatã decât celelalte regiuni ale bazinului Crisului Negru. Aici se concentreazã cele patru orase din partea sud-esticã a judetului – Beius, Stei, Nucet si Vascãu – cu numeroase obiective industriale. Desi sunt si acum preponderent orase-târguri, unitãtile economice care încã mai sunt active meritã atentia celor preocupati de problematica protectiei mediului. Este vorba în primul rând de Exploatarea Minierã Bãita, Marmogranit Vascãu, Edilul Beius, Fabrica de Mobilã Beius, Uzina Mecanicã Beius, Uzina Mecanicã Stei, Solceta Stei, sectiile întreprinderilor orãdene Sinteza si Sinteza Color din Beius si Stei. Acestor obiective existente si înainte de 1989, li se adaugã cele apãrute sau dezvoltate puternic în ultimii zece ani, cum ar fi, în primul rând, fabricile apartinând holdingului Transilvania General Import-Export al fratilor Micula – fabrica de producere a bãuturilor rãcoritoare, fabrica de producere a bãuturilor spirtoase, fabrica de producere a produselor alimentare (biscuiti, gemuri, lapte praf etc.), de reciclare a PET-urilor, situate grupat în zona Rieni-Sudrigiu.

Nu sunt de neglijat unitãtile de exploatare si prelucrare a lemnului, celor existente la Sudrigiu si Ioanis adãugându-li-se numeroase gatere si fabrici de cherestea situate îndeosebi în satele de la poalele muntilor, pe vãile apelor. Exploatarea irationalã a pãdurilor a devenit în ultimii zece ani un obicei al localnicilor cu totul scãpat de sub controlul institutiilor silvice, administratiilor locale si politiei. La aceasta a contribuit din plin si cadrul legal ambiguu si tergiversarea clarificãrii statutului unor importante suprafete împãdurite.

Exploatarea bauxitei în regiunea Muntilor Pãdurea Craiului a încetat, odatã cu închiderea fabricii de aluminã de la Oradea. De asemenea, exploatarea uraniului din zona Bãita cunoaste un regres imporatnt.

În numeroase localitãti, unii întreprinzãtori au trecut de activitãtile exclusive de comert la cele productive, dar conditiile de desfãsurare nu sunt tocmai cele mai prietenoase mediului. Încã majoritatea lor nu pune un accent suficient pe controlul emisiilor; în aceastã categorie ar intra multitudinea de brutãrii dezvoltate în majoritatea comunelor, unele abatoare si ferme de crestere a animalelor. În unele localitãti existã instalatii mai mult sau mai putin autorizate de fiert tuicã, în timpul activitãtii acestea deversând toate reziduurile direct în apa vãilor pe care sunt situate. Asa este cazul celor din Fânate si Câmpani.

În ceea ce priveste agricultura, dezvoltarea acesteia este diferitã în bazinul Crisului Negru, în functie în primul rând de caracteristicile geografice. De asemenea, un rol important l-a avut faptul cã o bunã parte din zona montanã nu a fost cooperativizatã. Culturile cele mai importante sunt cele de porumb, leguminoase, în zona depresiunilor, si porumb, cereale, floarea soarelui, leguminoase în zona de câmpie. La Tãrcaia, localnicii au dezvoltat o adevãratã industrie a solariilor, cultivînd rosii, castraveti, ardei. În zona Tãmasda – Avram Iancu s-au dezvoltat importante culturi de varzã, conopidã, legume. De remarcat este faptul cã instalatiile de îmbunãtãtiri funciare nu mai sunt functionale de zece ani, practic neputându-se vorbi de irigatii sau alte amenajãri de întretinere a calitãtii solurilor (drenaje, spãlãri etc).

Datoritã multitudinii localitãtilor existente în bazinul superior al Crisului Negru precum si pentru a facilita accesul la celelalte zone ale Carpatilor vestici, aici s-a dezvoltat o importantã retea de cãi rutiere. Din municipiul Oradea porneste drumul national DN76 spre Brad-Deva, trecând prin Beius, Stei si Vascãu. Din localitatea Lunca se desprinde drumul national DN75 care face legãtura cu bazinul Ariesului, spre Câmpeni –Turda. Din Sudrigiu se desprinde o arterã importantã, modernizatã doar pânã la Pietroasa, care trece peste Muntii Bihor prin zona Padisului si iese la Huedin, fãcând legãtura cu soseaua E15. Din Beius, trecând prin Remetea si Rosia, urmând drumul judetean cu portiuni importante nemodernizate se poate ajunge peste Muntii Pãdurea Craiului, la Alesd si la Bratca. Din Pocola, pe drumul judetean care urmãreste cursul Crisului Negru prin defileu si apoi prin Cociuba Mare si Belfir, se poate ajunge la Tinca, de unde, pe lângã pãdurea de la Goroniste, se merge mai departe spre Salonta. De la localitatea Batãr la Ant nu mai existã cãi rutiere amenajate poe malul rîului, probabil datoritã zonei inundabile care a impus distante mai mari între localitãti. Din Oradea se poate ajunge la Avram Iancu si Ant, prin Salonta, urmând DN79 spre Timisoara si Arad. Pe lângã aceste drumuri importante, mai existã altele care leagã practic toate localitãtile de sosea.

Calea feratã Oradea – Vascãu, a devenit impracticabilã pe ruta directã, datoritã unor alunecãri de teren majore care au distrus terasamentul în mai multe locuri înainte de Drãgesti. Pentru a nu lipsi navetistii de cea mai simplã si ieftinã posibilitate de transport, traseul a fost deviat pe la Salonta, ceea ce înseamnã însã câteva ore în plus pentru cel ce doreste sã parcurgã cu trenul întreaga rutã.

În ceea ce priveste telecomunicatiile, cea mai sigurã posibilitate rãmâne telefonul mobil, încã în multe sate nefiind introduse centralele automate. Totusi, în ultimul an s-au introdus telefoane publice cu cartelã în majoritatea localitãtilor.

 

• dotãri comunale - statisticã, evaluare

Nivelul dotãrilor comunale a crescut constant în ultimii ani, asigurând locuitorilor nu numai un confort sporit, ci si conditii minimale de protectie a mediului. Existã diferente foarte mari între mediul urban si mediul rural în ceea ce priveste dotãrile, iar sãrãcia bugetelor locale nu aratã cã se va schimba radical aceastã situatie. Raportând datele oficiale, prezentate în tabelul de mai jos, la numãrul total de localitãti existente în judetul Bihor (458, din care 9 orase) sau la totalul populatiei care trãia în anul 1997 în judet (625596 locuitori, din care 311788 în mediu urban, din care 223288 în Oradea), atunci situatia apare chiar alarmantã.

Retelele de distributie a apei existente sunt în majoritatea localitãtilor vechi, cu pierderi considerabile. Exceptie face Oradea, unde, în urma unui program complex de reabilitare finantat din fonduri BERD s-a reusit modernizarea întregii retele de distributie a apei.

Discrepanta care existã între numãrul localitãtilor cu retea de distributie a apei si lungimea acesteia, respectiv numãrul localitãtilor cu canalizare si lungimea acesteia, este foarte mare, contribuind nu numai la cresterea degradãrii factorilor de mediu, ci si la cresterea cheltuielilor alocate actiunilor de depoluare si tratare a solului si a apei.

În ceea ce priveste statiile de epurare, acestea sunt amplasate în fiecare din orasele judetului. Despre randamentele de epurare datele sunt contradictorii. Cert este cã instalatiile si tehnologia sunt depãsite, cu exceptia celor de la Oradea, unde s-a investit foarte mult pentru retehnologizarea si modernizarea statiei. Statia de epurare de la Beius a fost avariatã în cursul viiturilor de la inundatiile care s-au produs în anul 2001. Fatã de statiile de epurare comunale, instalatiile industriale de preepurare sau epurare nu functioneazã la parametri mult diferiti.

CRISUL REPEDE de la izvoare la Cheresig

- bazinul hidrografic al Crisului Repede

Crisul Repede, prin cei 2517 km² ai bazinului sãu hidrografic aflat pe teritoriul României din totalul de 3024 km², prin lungimea cursului sãu pe teritoriul românesc de 150 km din 209 km în total, reprezintã al doilea ca mãrime din bazinul Crisurilor. Bazinul are o formã asimetricã, afluentii ce coboarã pe stânga din masivele Gilãu-Vlãdeasa si Pãdurea Craiului, având lungimi si debite mult mai mari decât afluentii pe dreapta ce-si adunã apele din Muntii Plopis (Ses).

 

• Afluentii Crisului Repede

Crisul Repede izvorãste la altitudinea de 710 m, în apropierea localitãtii Izvorul Crisului, dintr-o zonã deluroasã de pe marginea nordicã a depresiunii Huedinului.

Din Muntii Vlãdeasa, principalii afluenti ai Crisului Repede sunt Hentul (30 km), care colecteazã apele de pe versantul nord-estic, Drãganul (39 km), care colecteazã apele din partea centralã si Iadul (42 km), care îsi adunã apele din vestul masivului. Dupã cum se poate observa, cei trei afluenti, cu debite în jurul a 3 m³/s, pãtrund adânc în zona montanã. Mãrimea bazinelor colectoare, panta accentuatã de scurgere, substratul petrografic impermeabil si mai ales datoritã cantitãtii mari de precipitatii (Stâna de Vale, zona de unde izvorãste Iadul, reprezintã “polul ploilor”, cu cei 1660 mm medie anualã), influenteazã hotãrâtor aportul de ape în Crisul Repede. Cele douã baraje de acumulare amenajate pe Drãgan si Iad conditioneazã debitele care ajung în aval, cu rol important în controlul viiturilor. Toti cei trei afluenti mentionati strãbat regiuni cu un peisaj deosebit, cu pesteri, cascade, chei si alte formatiuni, influentând hotãrâtor fluxul turistic din zonã, deosebit de mare. Pe valea Hentului si afluentii sãi se gãsesc risipite numeroase sate: Rãchitele, Scrind-Frãsinet, Mãrgãu, Rogojel, Sãcuieu, Visag, Tranis, Bologa, în timp ce pe Iad si pe Drãgan se gãsesc mult mai putine asezãri umane.

Din Muntii Pãdurea Craiului, Crisul Repede primeste afluenti cu debite si lungimi mult mai mici, datoritã în primul rând precipitatiilor mai reduse (800-1000 mm): Brãtcuta, Misid, Dobricionesti. Toate însã formazã vãi interesante din punct de vedere turistic, având însã si portiuni puternic antropizate.

O serie de mici afluenti de dreapta provin din zona dealurilor Pãdurii Craiului – Medes, Sãrand, Tãsad, Bonor, Hidisel – sau din zona înaltã a câmpiei: Peta, Adoni. Ele sunt importante în mãsura în care pe cursul lor, si asa puternic antropizat, se amplaseazã obiective noi, intens poluatoare.

Ca afluenti de dreapta este de amintit Soimusul, cu micii sãi afluenti Valea Morii si Secãtura, ce îsi colecteazã izvoarele din Muntii Plopis. Cantitatea redusã de precipitatii si parcursul foarte scurt fac ca aceste cursuri de apã sã participe într-un nesemnificativ la alimentarea Crisului Repede.

 

• Populatia si asezãrile din bazinul Crisului Repede

De-a lungul Crisului Repede s-au dezvoltat numeroase localitãti, mai ales în lunca râului. Având izvorul în judetul Cluj, strãbate, pe acest teritoriu, orasul Huedin si satele: Izvorul Crisului, Saula, Poieni, Ciucea, Negreni si Bucea. Pe teritoriul judetului Bihor, Crisul Repede îsi întinde bazinul pe 128804 ha, cuprinzând 72 de localitãti cu 296352 locuitori, dintre care doar în municipiul Oradea trãiesc 221469.

La intrarea pe teritoriul judetului Bihor, Crisul Repede strãbate, într-un defileu larg, satele Bulz, Lorãu, Bratca si Suncuius. De la nivelul acestei localitãti, râul strãpunge masivul calcaros al Muntilor Pãdurea Craiului, într-un defileu îngust, extrem de spectaculos, pânã la Vadu Crisului, ajungând apoi, brusc, în zona de ses. Aici, localitãtile sunt însirate una lângã alta, pânã la orasul Alesd – Topa de Cris, Gheghie, Auseu, Tinãud, dupã care distantele între localitãti cresc considerabil. Pânã la Oradea, Crisul Repede parcurge localitãtile Lugasu de Jos, Urvind, Uileacu de Cris, râul curgând pe stânga soselei E15 pânã la Tileagd, de unde trece pe dreapta si parcurge satele Sãbolciu, Fughiu si Osorhei. La iesirea din municipiu, râul strãbate satele Sântandrei, Tãrian, Girisu de Cris, Toboliu si Cheresig, dupã care pãrãseste teritoriul românesc.

 

• Geografia, geologia si pedologia vãii Crisului Repede

Izvorând la altitudinea de 710 m, din zona deluroasã a depresiunii Huedinului, Crisul Repede ajunge la doar 110 m la granitã. Zona de izvoare are pante relativ mari (15 m/km), însã între Huedin si Morlaca, unde traverseazã sâmburele de cristalin din fundament, pantele râului scad pânã la 3-5 m/km. La 5 km de izvor, la Saula, râul are un curs meandrat, albia având doar 3,5 m.

Afluentii Drãgan si Iad au bazine colectoare consistente, foarte ramificate, care pãtrund adânc în Muntii Vlãdeasa cu o retea de formã detriticã, bine dezvoltate pe rocile eruptive, în timp ce Hentul are o astfel de structurã doar pe stânga. Rocile sedimentare (gresii, conglomerate) întâlnite insular, se regãsesc în rupturile în care s-au format cascadele Sãritoarea Iedutului si Rãchitele. În zona Stânei de Vale, precum si la obârsia vãii Rãchitele, eroziunea a îndepãrtat stiva de lave, de roci eruptive, dând la ivealã fundamentul calcaros. Platforma de eroziune a Vlãdesei imprimã masivului caracterul domionant cu culmi largi, plate, cu relief sters. Roca durã, vulcanicã, se manifestã prin abrupturi cu grohotisuri enorme si ruperi de pantã în albia vãilor, care genereazã numeroase cascade.

Vãile din Muntii Pãdurea Craiului cu deschidere spre bazinul Crisului Repede, compartimenteazã spatiul montan în platouri de dimensiuni diferite, unele dintre ele având un procent însemnat de netezime, cum se întâlneste la Zece Hotare, Podul Glimei, Damis etc., având pe suprafata lor numeroase doline, uvale, lapiezuri. În cele mai multe cazuri, reteaua hidrograficã de suprafatã este aici dezorganizatã, haoticã, fiind în schimb dezvoltatã reteaua subteranã. Ca rezultat al acestei intense activitãti a apei, sunt de semnalat o serie de formatiuni carstice deosebite, între care exceleazã pesterile Vântului (cea mai lungã din România), Vadu Crisului, Bãtrânului. Acolo unde reteaua hidrograficã se mentine la suprafatã, în ciuda prezentei calcarelor, a conditionat formarea unor chei impresionante, cum sunt cele ale Crisului Repede în sectorul Suncuius-Vadu Crisului sau ale Misidului.

Muntii Plopisului reprezintã o culme largã de cristalin, ce înclinã lin, de la 900 m altitudine în sud-est, la 500 m în nord-vest. Spinarea muntilor, extrem de netede, acoperite cu pãduri, sunt rupte de vãi scurte si adânci spre Crisul Repede si mai lungi înspre bazinul Barcãului.

În cea mai mare parte a lor, dealurile piemontane sunt sculptate în conglomerate, gresii, marne si nisipuri. Dealurile Crisene însotesc fãrã întrerupere poala muntilor, pãtrunzând în depresiunea Vadului.

Din depresiunea Vadului, care se întinde pânã aproape de Oradea, Crisul Repede parcurge o zonã de câmpie tipic piemontanã, cu altitudini între 110-120 m, alcãtuitã din pietrisuri si nisipuri acoperite cu luturi acumulate de apele care îsi au obârsia în dealuri. Câmpia joasã, de divagare, cu loessuri si depozite aluviale, începând de la Tãrian, a impus îndiguirea râului pentru a preveni inundatiile destul de frecvente la ape mari.

 

• geologia si pedologia zonei

 

Parcursul Crisului Negru strãbate regiuni foarte diverse din punct de vedere al substratului. Masivul Biharia, din care îsi trage obârsia râul, se caracterizeazã prin sisturi sericito-cloritoase, sisturi cuartitice cu sericit si clorit, sisturi cuartito-albitice. Cuvertura sedimentarã este reprezentatã prin formatiuni paleozoice si mezozoice. Formatiunile paleozoice au o dezvoltare foarte redusã, fiind reprezentate doar prin depozite permiene alcãtuite din conglomerate si brecii cu elemente de sisturi cristalien, prinse într-o masã grezo-argiloasã rosie, întâlnite si în Pãdurea Craiului.

Formatiunile mezozoice au o dezvoltare mult mai mare si sunt prezente în Muntii Pãdurea Craiului si în regiunea Padisului. Ele constituie o succesiune groasã de formatiuni ce reprezintã trei cicluri de sedimentare. Ciclul triasic si jurasic este reprezentat prin faciesuri calcaroase, iar cel cretacic alternativ din faciesuri calcaroase si de flis. În Muntii Bihor formatiunile mezozoice sunt dispuse monoclinal. Deoarece depozitele mezozoice sunt în general calcaroase, ele au suferit un proces de carstificare, ceea ce a dat nastere la un relief exo- si endocarstic deosebit de pitoresc, care atrage numerosi turisti si speologi în acesti munti. Este important de remarcat alternanta rocilor carstificabile cu cele necarstificabile, care a condus la formarea unor bazine hidrografice închise. Pe rocile necarstificabile s-a dezvoltat o retea hidrograficã de suprafatã care, ajungând în zona calcarelor, se pierde prin sorburi în subteran, iesind apoi din nou la suprafatã, prin intermediul unor izbucuri puternice.

Magmatitele, reprezentate îndeosebi prin andezite, se gãsesc îndeosebi în masivul Cârligati, obârsia Vãii Boga, afluent important al Crisului Pietros.

În cea mai mare parte a lor, dealurile piemontane sunt sculptate în formatiuni sedimentare neogene (marne, nisipuri) siîn mai micã mãsurã în formatiuni permiene si mezozoice, prezente doar insular.

Pe rîurile principale care strãbat relieful câmpiei apar aluviuni de vârstã holocenã, reprezentate prin pietrisuri si mai ales prin nisipuri. Nivelele mai înalte sunt alcãtuite din depozite loessoidale si aluviuni vechi.

Zonalitatea conditiilor fizico-geografice, diferentele mari de substrat, precum si conditiile diferite de pedogenezã au impus ca bazinul Crisului Repede sã aibã un învelis de sol foarte variat si complex. Astfel, în Muntii Plopis apar mai ales soluri brune de pãdure si soluri brune de pãdure podzolite, alãturi de soluri brune montane de pãdure tipice si podzolite. Solurile caracteristice pentru Vlãdeasa si Pãdurea Craiului sunt brune montane de pãdure tipice si podzolite, brune acide montane de pãdure, cu diferite grade de podzolire, brune de pãdure si brune de pãdure podzolite. În depresiunea Vadului se întâlneste sol brun de pãdure si sol brun de pãdure podzolit. Zona de câmpie aval de Oradea este acoperitã cu cernoziomuri levigate, neseparate în subtipuri, în timp ce în lunca râului sunt tipice solurile de luncã.

 

• mediul biotic

Biocenoza tipicã a Crisurilor este supusã permanent pericolului actiunilor antropice. Principalele cauze care atenteazã asupra mediului viu autohton sunt, în zona de munte, defrisarea pãdurilor sau reducerea arealului lor, iar în toate regiunile, extinderea agrocenozelor în dauna silvostepei, extinderea localitãtilor, îndiguirile si amenajarea de baraje de acumulare, poluarea apei si a solului cu îngrãsãminte si pesticipde, cu reziduuri menajere, la care se adaugã exploatarea excesivã, nedurabilã a terenurilor.

În mare mãsurã, construirea celor patru lacuri de acumulare a constituit un factor perturbator major pentru echilibrul ecologic al vãii Creisului Repede între Alesd si Oradea, distrugându-se în întregime vegetatia tipicã de luncã pe o lungime de peste 30 km.

În ceea ce priveste fauna, aceste lucrãri au avut o influentã majorã si asupra lor. Taluzurile betonate nu oferã conditii prielnice de viatã organismelor vegetale si animale. Fauna bentonicã este sãracã, vagã reminiscentã a bicenozei orginale, la care se adaugã putini reprezentanti alohtoni adaptati la conditiile de lac. În zona de alimentare a alcurilor se depun importante cantitãti de sedimente fine si mâloase. Dintre rotifere predominã speciile care se hrãnesc cu detritus organic (de exemplu Rotatoria ssp.), indicînd o încãrcare organicã apreciabilã a apei. În sedimentele lacurilor au fost identificate exemplare de Anodonta cygnaea, care probabil va forma în viitor o populatie abundentã.

Canalele de fugã de la marginea lacurilor, betonate, sunt improprii vietii organismelor acvatice, cu exceptia portiunilor cu depuneri importante de sedimente. Albia veche a râului mai pãstreazã o parte de asociatiile acvatice originare. Au fost identificate moluste din speciile Physa acuta, Radix auriculata, Stagnicola palustris si Planorbis planorbis, care sunt mai rezistente ecologic. Prãdãtorii sunt reprezentati prin hidracarieni, larve de Plectronemia conspersa, celenterate (Hydra sp.). Cea mai mare diversitate de organisme acvatice sau semiacvatice se gãsesc în zona malurilor, de obicei, din cauza diversitãtii habitatelor si a plantelor superioare care trãiesc aici. Dacã malurile sunt betonate, aceste comunitãti sunt lipsite de ecotopul lor si sunt înlocuite cu asociatii sãrace de specii euribionte.

În conditiile în care Crisul Repede are un aport de substante solide relativ mare, contribuind din plin la colmatarea relativ rapidã a bazinelor, iar decolmatarea este cu totul nefezabilã economic, se poate just pune întrebarea dacã aportul (de altfel necesar) de energie produsã compenseazã toate celelalte neajunsuri.

Ihtiofauna Crisului Repede este relativ bogatã, atât ca numãr de exemplare cît si ca varietate de specii. Zona pãstrãvului are o întindere apreciabilã, de la afluentii râului, pânã în amonte de Alesd. Zona lipanului se întinde între vãrsarea Secuieului si Ciucea si în sectoarele inferioare ale Drãganului si Iadului. În urmã cu mai multi ani, pe Iad s-au efectuat repopulãri cu lostritã, cândva nativ aici. Nu existã o limitã între zona scobarului si a mrenei. Urmãtoarele specii au devenit rare sau mai rare: chiscar (Eudontomyzon dafordi), lipan (Thymallus thymallus), clean mic (Leucistus leucistus), porcusor de vad (Gobio uranoscopus), mreanã (Barbus barbus), zglãvoacã (Cottus gobio), mihalt (Lota lota), caracuda (Carassius carassius).

În zonele de deal s-au înregistrat prezente ale sarpeui de alun (Coronella austriaca), sarpelui lui Esculap (Elaphe longissima) si chiar a viperei (Vipera berus).

În bazinul Crisului Repede au fost identificate în timp peste 180 de specii de pãsãri. În sectorul superior s-au semnalat câteva specii care ajung în zona înaltã, ca: alunarul (Nucifraga caryocatactes), pescãrelul negru (Cinclus cinclus), pitigoiul de brãdet (Parus ater), muscarul mic (Ficedula parva), soimul rîndunelelor (Falco subbuteo), sorecarul comun (Buteo buteo). În defileul de la Vadu Crisului suntz prezente fluturasul de stâncã (Tichodroma muraria), presura de munte (Emberiza cia), tot aici fiind observatã drepneaua mare (Apus melba).

La Saula au fost identificate specii de oligochete, dintre care Tubifex tubifex era dominantã si Limnodrilus hoffmeisteri subdominantã. La acest nivel predominã dintre chironomide larvele care trãiesc în fitotecton, pe când la Bologa si Ciucea predominã cele care trãiesc în sediment. Pãrtile superioare ale Crisului Repede sunt lipsite de moluste datoritã conditiilor particulare de viatã, corelate cu deversãrile de ape menajere. În ciuda poluãrii organice, prezenta racului de râu (Astacus astacus) si a larvelor de trichoptere apartinând familiei Limnephilidae indicã cã acest sistem ecologic se aflã totusi într-un echilibru acceptabil.

La Bologa râul se lãteste, iar viteza de scurgere este mai mare. Depunerile mâloase, frecvente în amonte, se reduc la o fâsie îngustã, patul fiind format din sedimente cu o granulatie grosierã si pietris. Populatia de Hydropsyche are o abundentã redusã, dar abundenta speciilor Baetis vernus si Ephemerella ignita se mentin ridicate.

La Ciucea, pe mãsurã ce râul se apropie de munti, albia se lãteste si mai mult, patul devenind bolovãnos, pe alocuri cu nisip grosier. Aici apar broscarita (Potamogeton crispus), care se mentine în râu de-a lungul întregului curs. În bentos predominã larvele de trichoptere (Hydropsychidae) si speciile de efemeroptere Baetis vernus si Ephemerella ignita, mai putin pretentioase. Unele specii mai sensibile ca: Siphonoperla negleta, Baetis scambus, Baetis niger sunt prezentã încã. De al Saula pânã la halta Stâna de Vale s-a înregistrat o descrestere progresivã a abundentei si numãrului de specii.

La Vadu Crisului albia intersecteazã roci calcaroase care sunt evidentiate în patul albiei, care se lãteste la 25-30 m, iar viteza apei atinge 1,5 m/s. Patul este format predominant din galeti si roca mamã.

Amonte de Alesd, speciile bentonice caracteristice sunt Oligoneuriella rhenana, Baetis rhodani, Ecdyonurus dispar, Ephemerella ignita, Caenis luctuosa, Hydropsyche sp.

Oligoneuriella rhenana este o specie sensibilã la scãderea concentratiei de oxigen dizolvat în apã, fiind caracteristicã acelor tronsoane ale râurilor în care predominã fenomenele de transport si substratul este format de bolovani de dimensiuni medii, între care se acumuleazã detritus organic, nisip, pietris. Aceastã specie a devenit destul de rarã din cauza poluãrii si distrugerii acestor habitate.

Aval de Alesd zonele împãdurite se mentin izolat, vegetatia marginalã este foarte sãracã, iar calitatea apei este mult depreciatã prin apele reziduale menajere deversate.

De la Alesd la Oradea, cursul este foarte modificat si fragmentat prin cele patru lacuri de acumulare existente: la Lugas, Tileagd, Sãbolciu si Fughiu.

Aval de Orada, la Cheresig, albia are adâncimi variabile si este delimitatã de douã diguri înguste si apropiate. În zonele mai adânci predominã sedimentele mâloase, iar în cele cu ape mai mici mai frecvent se întâlneste pietris inclus într-o matrice nisipoasã. Vegetatia acvaticã este abundentã, reprezentatã de diferite specii de broscaritã. Dominã elementele planctonice, diferitele specii indicând atât o crestere a troficitãtii (Brachius bidentata, Filinia longiseta, Trichocerca pusilla) cât si a saprobitãtii (Rotaria ssp.).

• date economice-industrie, agricultura, cãi de comunicatie

Industria dezvoltatã în bazinul hidrografic al Crisului Repede este direct legatã de resursele naturale exploatate direct în aceastã zonã. Chiar dacã nu mai sunt în prezent exploatate zãcãmintele de bauxitã din Muntii Pãdurea Craiului, urmele exploatãrilor de la Zece Hotare, Luncasprie etc. rãmân vizibile pentru multã vreme.

Argilele refractare exploatae la Bãlnaca si Suncuius sunt prelucrate la Astileu, unde se produce cãrãmida refractarã.

La Chistag, bazatã pe exploatarea unei importante rezerve de calcar compact, s-a dezvoltat un mare combinat de fabricare a cimentului si varului, emisiile sale fiind vãzute în zilele cu presiune atmosfericã ridicatã încã de la Oradea.

Balastiere importante s-au dezvoltate la Osorhei si Sântandrei.

Apele termale care apar la Oradea si statiunile apropiate sunt exploatate la producerea apei calde menajere si la încâlzirea locuintelor.

Industria energeticã este reprezentatã nu numai prin lacurile de acumulare de cursul râului, ci si prin cele douã termocentrale pe cãrbuni din Oradea. Cãrbuni se exploateazã încã la minele de la Borod.

Industria chimicã este dezvoltatã mai ales în Oradea, fiind reprezentatã de societãtile comerciale Sinteza, Sinteza Color si Chimprod.

La Vadu Crisului functioneazã o micã sectie de teracotã.

O amploare deosebitã a cunoscut în ultimii ani industria confectiilor si încãltãmintei, în Oradea, dar si în alte localitãti apãrând numeroase firme private, în special cu capital italian.

În Oradea, alte unitãti economice importante sunt: Fabrica de Ulei, Fabrica de Mase Plastice “Plastor”.

Agricultura dezvoltatã în zonã este caracteristicã reliefului si conditiilor climatice.

În ceea ce priveste cãile de comunicatie, cursul Crisului Repede, cu exceptia portiunii defileului de la Vadu Crisului la Bucea, este mãrginit, la distante mai mici sau mai mari, de soseaua europeanã E15. Din aceasta se desprin transversal cãi de legãturã spre Marghita, din Uileacu de Cris, spre Suplacu de Barcãu si , respectiv, spre Beius din Alesd. Pe afluentii mari ai râului au fost amenajate cãi de acces rutier, pe care se poate ajunge relativ usor în inima Muntilor Apuseni.

Retelele de telefonie sunt mai bine reprezentate, mai ales în localitãtile situate la soseaua nationalã.

CALITATEA APEI CISURILOR

Calitatea apei potabile în România este reglementatã prin STAS 1342-84, care specificã proprietãtile de potabilitate a apei (fizic, chimic, bateriologic) care sã elimine riscurile îmbolnãvirii populatiei.

Calitatea apelor de suprafatã este reglementatã prin STAS 4706-74. STAS-ul 9450-98 reglementeazã calitatea apelor folosite la irigarea culturilor agricole. Prin ordinul MAPPM 756/1997 au fost stabilite, pentru apele de suprafatã si subterane, pragurile de intzerventie, la niveluri care depãsesc concentratiile maxime admise pentru o serie de poluanti.

Întrucât principalele surse de poluare a apelor de suprafatã sunt apele uzate rezultate în diversele activitãti umane, au fost reglementate valorile limitã admisibile pentru principalele substante poluante din apele uzate, înainte de evacuarea acestora în emisar (NTPA 001). Totodatã, au fost stabilite prin norme pragurile de alertã la niveluri ce reprezintã 70% din pragurile de interventie pentru concentratiile de poluanti din apele de suprafatã sau subterane, evacuãrile de ape uzate si apã potabilã.

Conform normelor în vigoare, apa poate avea urmãtoarele categorii de calitate, dupã principalele domenii de utilizare:

- Categoria I cuprinde apele utilizabile pentru alimentarea centralizatã cu apã potabilã, alimentarea întreprin-derilor din industria alimentarã, alimentarea pentru anumite culturi irigate, a amenajãrilor piscicole salmonicole, a strandurilor.

- Categoria II cuprinde ape ce pot alimenta amenajãrile piscicole, cu exceptia celor salmonicole, unele procese tehnologice si industriale sau se pot folosi în scopuri urbanistice si de agrement.

- Categoria III cuprinde ape utilizabile în sistemele de irigatii si pentru alimentarea industriilor în scopuri tehnologice.

- Categoria IV cuprinde ape degradate, poluate, improprii consumului sau prelucrãrii pentru potabilizare.

Calitatea apelor din fiecare categorie se exprimã prin valorile-limitã admisibile pentru indicatorii de calitate reprezentând principalii poluanti prezenti în aceste ape. Calitatea apei de suprafatã destinatã alimentãrii cu apã potabilã se referã la apa din sursã, înainte de tratare.

Apele de calitatea a IV-a sunt puternic poluate cu substante organice si se caracterizeazã printr-un pronuntat deficit de oxigen, care poate ajunge pânã la absentã. Predominã procesele anaerobe, din care rezultã produsi intermediari ca NH₃, H₂S si altii, care imprimã mirosuri caracteristice si neplãcute. Datoritã turbiditãtii ridicate, se formeazã nãmoluri negre din abundentã pe fundul apei. Biocenoza este constituitã dintr-un numãr redus de specii de organisme poisaprobe, reprezentate de bacterii anaerobe, viermi, amoebe, infuzori, flagelate, alge albastre, în numãr foarte ridicat de exemplare. Astfel, bacteriile pot depãsi un milion / ml. Acest tip de ape nu corespund consumului si nici prelucrãrii pentru a constitui sursã de apã potabilã.

Apa de calitatea a III-a este mai putin poluatã, apãrând, pe lîngã procesele de reducere, si procese oxidative. Cantitatea de oxigen nu depãseste 50% din gradul de saturatie. Procesele de descompunere sunt mai complexe, turbiditatea scade si implicit scade si cantitatea de mâl, a cãrei culoare este mai deschisã. Biocenoza este constituitã dintr-un numãr mai mare de specii de organisme α-mezosaprobe, care cuprind alge verzi, spongieri, gasteropode, lamelibranhiate, crustacee, larve de insecte si pesti rezistenti. Numãrul de bacterii scade la circa 100000/ml. Aceastã categorie de ape nu corespunde consumului ca atare si nici pentru prelucrare în scopul de a constitui surse de apã potabilã.

Apa de calitatea a II-a este superioarã ca grad de autoepurare, fapt materializat în mineralizarea aproape totalã a substantelor organice, în aparitia nitritilor si nitratilor, în scãderea sedimentului de mâl si virarea culorii acestuia spre galben cenusiu. Cantitatea de oxigen creste la peste 50% din gradul de saturatie. Biocenoza este mult mai diversã si reprezentatã de organisme β-mezosaprobe. Numãrul bacteriilor scade sub 10000 / ml. Creste ponderea plantelor cu clorofilã si a pestilor. Acest tip de apã nu se preteazã consumului ca atare, dar poate fi folositã ca sursã de apã dupã prelucrare.

Apa de calitatea I este reprezentatã de apa nepoluatã sau de aceea în care procesele de autoepurare s-au terminat. Aceasta este o apã limpede, în care substantele organice sunt practic mineralizate, continutul în fosfati si nitrati creste, oxigenul ajunge la saturatie iar sedimentul demâl este redus si de culoare cenusie. Biocenoza este reprezentatã de organisme oligosaprobe, cu specii variate, dar cu indivizi mai putini din fiecare. Bacteriile scad sub 100 / ml. Se reduc mult numeric, de asemenea, algele, ciliatele si flagelatele, dar devin dominante macronevertebratele. Acest tip de apã se poate folosi ca atare în scopuri productive, iar dupã tratare, ca apã potabilã.

 

• încãrcarea cu poluanti a cursurilor de apã – valori mãsurate

Datele prezentate în lucrarea “Starea naturalã a vãilor din bazinul Crisurilor” relevã preponderent o apã de calitatea I atât în ceea ce priveste Crisul Repede, cît si Crisul Negru, în sectorul superior al Crisului Repede apa având indicatori de calitatea a doua. Aici s-au înregistrat, în august 1994, valorile maxime pentru întregul râu la parametrii: conductivitate (437 μS/cm la Bologa), duritate totalã, calciu, magneziu, sodiu, potasiu, cloruri (11.5 mg/l la Saula), bicarbonati, azotati, fosfati, detergenti anionici. La Ciucea s-au evidentiat concentratii mãrite de metale grele în sediment: zinc – 120 mg/kg, plumb – 16,2 mg/kg, crom 9,7 mg/kg, cupru 19,5 mg/kg. La 30 km aval de Oradea, la Cheresig, turbiditatea apei este crescutã, are o coloratie verzuie, cu miros tipic proceselor de eutrofizare, cu continut ridicat de detergenti anionici.

Valori ale concentratiilor unor poluanti mãsurate pe Crisul Repede (1994, dupã “Starea naturalã a vãilor din bazinul Crisurilor”)

Valori ale concentratiilor unor poluanti mãsurate pe Crisul Negru

(1994, dupã “Starea naturalã a vãilor din bazinul Crisurilor”)

Conform mãsurãtorilor efectuate de Directia Apelor “Crisuri” si Agentia de Protectie a Mediului Bihor (Inspectoratul de Protectie a Mediului Bihor, dupã noua denumire) în statiile de monitorizare, valorile mãsurate s-au încadrat în general în valorile c.m.a. Depãsiri s-au înregistrat punctual la deversãrile produse de unii poluatori de pe Crisul Negru la urmãtorii indicatori: CBO₅, suspensii totale, NH₄⁺, CCO-Mn, DAA, reziduu fix, iar pe Crisul Repede la indicatorii: CBO₅, NH₄⁺, fenoli, suspensii totale, reziduu fix, SO4^2-, Cr³⁺, Zn. De mentionat cã Inspectoratul de Protectia Mediului Bihor detine date doar de pe teritoriul judetului.

În continuare este prezentatã situatia analizelor efectuate în decembrie 2000, în puncte de prelevare semnificative de pe Crisul Repede, respectiv de pe Crisul Negru:

În paralel, în perioada iulie-noiembrie 2000, o echipã de voluntari Ecotop a efectuat mãsurãtori alternative la o serie de indicatori, utilizând o trusã HACH portabilã. Rezultatele înregistrate sunt prezentate în tabelele urmãtoare:

CRISUL REPEDE

CRISUL NEGRU

Desi echipa de voluntari a efectuat mãsurãtori pentru mangan, molibden si plumb pe Crisul Negru, nu s-au înregistrat urme ale acestor poluanti în probele de apã analizate. De asemenea, au fost efectuate mãsurãtori pe unii din afluentii importanti, dupã cum urmeazã:

Crisul Mic

Valea Iadului

Bibliografie

 

1. * - Starea naturalã a vãilor din Bazinul Crisurilor, colectia “Fluvii Carpatorum”, Tisza Klub & Liga Pro Europa, Szolnok – Târgu Mures, 1999

2. Grigore Posea – Câmpia de vest a României, Editura Fundatiei “România de mâine”, Bucuresti, 1997

 

3. * - STAS 4706-74 privind Calitatea apelor de suprafatã

 

4. David M. Bolling –How to save a river – A handbook for Citizen Action, River Network, Washington DC, 1994

5. * - Date despre mediu din judetele Bekes, Bihor si Arad, koros-videki Kornyezetvedelmi Felugyeloseg, Gyula, 1999

 

6. Valer Teusdea – Protectia mediului, Editura Fundatiei “România de mâine”, Bucuresti, 2000