CLUBUL DE ECOLOGIE ȘI TURISM MONTAN (C.E.TM.) ALBAMONT este o organizație neguvernamentală de mediu, legal constituită, fără scop patrimonial, nonprofit și apartinică.

Scopul organizației: promovarea principiilor dezvoltării durabile prin acțiuni practice și educaționale, urmărind punerea în valoare a cadrului natural și patrimoniului comunitar din zonele montane ale județului Alba.

Obiectivele organizației noastre sunt:

  • dezvoltarea ecomomică durabilă a comunităților;
  • reconstrucția ecologică și conservarea ariilor naturale protejate;
  • restaurarea și conservarea siturilor;
  • protejarea categoriilor sociale defavorizate din comunități;
  • promovarea valorilor culturale si morale tradiționale;
  • promovarea principiilor democrației și ale statului de drept;
  • dezvoltarea fizică și intelectuală a tinerilor;
  • promovarea turismului ecologic;

promovarea schimburilor internaționale de idei, informații și cunoștințe.

Constituire: în anul 1980 ca secție de turism montan pe lângă Asociația Sportivă Constructorul Alba Iulia. În anul 1990 începe să se implice și în acțiuni de protecție a mediului, iar în anul 1994 se înregistrează conform prevederilor Legii 21/1924 la Tribunalul Alba. În anul 2000 își modifică statutul conform Ordonanței Guvernamentale nr. 26/2000.

Finanțare: Principalele surse de finanțare ale organizației noastre sunt:

  • surse externe – aproximativ 80%;
  • surse interne – aproximativ 20% (din cotizații, contribuții, sponsorizări și voluntariat).

Membri: clubul CETM Albamont cuprinde următoarele categorii de membri:

    • membri fondatori;
    • membri de onoare;
    • membri activi;
    • membri colaboratori;
    • membri simpatizanți.

În cadrul CETM Albamont funcționează și o secție de copii (Grupul MINIALBAMONT - copii până la 14 ani) și osecție de adolescenți (Grupul ADO - adolescenții cu vârste între 14 – 25 ani)

Numărul total al membrilor a ajuns la aproximativ 250, numărul membrilor activi fiind în medie de 35 – 45 persoane.

Relații: Clubul este în relații de parteneriat și colaborare cu peste o sută de alte O.N.G.-uri din județ, din țară și străinătate, cu instituții guvernamentale, structuri administrative locale și centrale, instituții de învățământ, de cercetare, științifice și culturale, cu instituții internaționale implicate în probleme de protecție a mediului, participare publică, dezvoltare comunitară și programe de instruire.

Activitatea: s-a desfășurat în decursul timpului pe patru mari direcții:

  • turism montan;
  • programe ecologice;
  • programe comunitare;
  • programe de instruire.

Sectiunea de stiri

, 06/05/2003 - Amenajare gard Scarita Belioara
-
In perioada 31 Mai-1 Iunie 2003 Clubul de Ecologie si Turism Montan Albamont a organizat o tabara de lucru la Rezervatia Geo-Botanica Sesul Craiului-Scarita Belioara in vederea repararii gardului care opreste intrarea in rezervatie a cirezii de boi ce apartine comunei Ocolis, ceea ce duce la distrugerea mai multor specii de plante protejate. Speram ca in anul acesta gardul sa nu mai fie distrus de catre boi sau de catre ciurdari fapt care ar duce din nou la distrugerea unei arii protejate de interes stiintific.

Albamont, 05/07/2003 - Concurs PerPedes 2003
-
In perioada 1-4 Mai 2003 s-a desfasurat in zona Cheile Ampoitei-Cheile Rametului prima etapa a Concursului de Drumetie si Turism Montan PER PEDES 2003.
La concurs au participat aproximativ 70 de persoane, din care aproximativ 20 de la Albamont, iar restul de la alte 7 organizatii. Dintre acestia 27 de persoane au participat efectiv la probele de concurs organizati in 9 echipaje a cate 3 membri.


Albamont, 04/23/2003 - Concurs PERPEDES 2003
-
Clubul de Ecologie si Turism Montan ALBAMONT Alba Iulia organizeaza in perioada 1-4 Mai 2003 concursul de drumetie si turism montan "PERPEDES 2003". Concursul va avea loc in zona: Cheile Ampoitei - Cheile Rametului.